1.451 de cazuri noi de COVID au fost raportate în ultimele 24 de ore, cu 258 mai puține față de ziua anterioară, depistate în 20.848 de teste efectuate, din care 6.724 de teste RT-PCR (3.746 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 2.978 la cerere) și 14.124 de teste rapide antigenice.
145 dintre cazurile noi sunt ale unor pacienți reinfectați, depistați pozitiv la o perioadă mai mare de 90 de zile după prima infectare.
Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 144 de persoane au fost reconfirmate.
19 decese, în ultimele 24 de ore
În intervalul 8.04.2022 (10.00) – 9.04.2022 (10.00) au fost raportate de către INSP 19 decese (11 bărbați și 8 femei), niciunul anterior intervalului de referință. Sunt cu 10 mai multe decât ieri.
Dintre cele 19 decese, unul a fost la categoria de vârstă 20-29 de ani, două, la categoria de vârstă 50-59 de ani, două, la categoria 60-69 de ani, 5, la categoria 70-79 de ani și 9, la categoria de vârstă peste 80 de ani.
Toate decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități.
Din totalul de 19 pacienți decedați, 14 au fost nevaccinați și 5, vaccinați. Unul dintre pacienții vaccinați care au decedat avea vârsta între 20 și 29 de ani, 2 aveau vârsta între 70 și 79 de ani și 2 aveau vârsta peste 80 de ani. Toți pacienții vaccinați care au decedat prezentau comorbidități.
Până astăzi, 65.198 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS-CoV-2 au decedat.
271 de pacienți COVID, la ATI
În unitățile sanitare de profil, numărul de persoane internate în secții cu COVID-19 este de 1.992 cu 122 mai puține față de ziua anterioară. De asemenea, la ATI sunt internate 271 de persoane, cu una mai puțin decât în ziua anterioară. Dintre cei 271 pacienți internați la ATI, 231 sunt nevaccinați.
Din totalul pacienților internați, 108 sunt minori, 105 fiind internați în secții, cu 5 mai puțini decât în ziua anterioară și 3 în ATI, cu unul mai mult decât în ziua anterioară.
Cum au evoluat numărul de cazuri noi și numărul testelor efectuate în ultimele zile:
- Bilanț COVID 9 aprilie 2022 – 1.451 de cazuri noi – 30.848 de teste
- Bilanț COVID 8 aprilie 2022 – 1.709 cazuri noi – 22.852 de teste
- Bilanț COVID 7 aprilie 2022 – 1.984 de cazuri noi – 27.007 teste
- Bilanț COVID 6 aprilie 2022 – 2.320 de cazuri noi – 28.952 de teste
- Bilanț COVID 5 aprilie 2022 – 3.047 de cazuri noi – 32.915 teste
- Bilanţ COVID 4 aprilie 2022 – 1.332 de cazuri noi – 15.922 de teste
- Bilanţ COVID 3 aprilie 2022 – 1.429 de cazuri noi – 15.859 de teste
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro