Numărul cazurilor de COVID confirmate în România a urcat la 1.085.100, după ce, în ultimele 24 de ore, au fost înregistrate alte 181 de noi infectări.

Cele mai multe dintre cazurile noi au fost înregistrate în București, respectiv 50. Urmează județul Ilfov, cu 14 cazuri. În alte șase județe nu au fost confirmate noi infectări.

Rata de infectare din fiecare județ, înregistrată pe 9 august

Trei decese în ultimele 24 de ore

În ultimele 24 de ore, trei bărbați infectați cu COVID-19 și-au pierdut viața. Dintre acestea, 1 a fost înregistrat la categoria de vârstă 30-39 ani și 2 la categoria de vârstă peste 80 ani.

Până astăzi, 34.319 persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.

Din cele 3 decese înregistrate, 2 sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, iar 1 al unui pacient care nu a prezentat comorbidități.

Nu sunt raportate decese anterioare intervalului de referință.

Numărul persoanelor internate, în creștere

În prezent, numărul persoanelor internate în unitățile sanitare de profil cu COVID-19 este de 623, în creștere față de ziua precedentă, când 579 de oameni erau internați.

O ușoară creștere este și la ATI, unde 80 de oameni sunt internați, cu unul mai mult față de ieri.

Alte 1.641 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 736 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 57.575 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 77 de persoane.

Cum au evoluat numărul de cazuri noi și numărul testelor efectuate în ultimele zile:

FOTO: Hepta

 
 

Urmărește-ne pe Google News