Grupul de Comunicare Strategică a confirmat sâmbătă, 14.019 de cazuri noi de persoane infectate cu coronavirus, după efectuarea a 67.610 de teste –24.392 de teste RT-PCR (12.862 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 11.530 la cerere) și 43.218 teste rapide antigenice.

Dintre cele 14.019 de cazuri, 191 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare.

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 1.292 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.

Până astăzi, 9 octombrie, pe teritoriul României au fost înregistrate 1.346.240 de cazuri de infectare cu noul coronavirus, dintre care 3.598 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare.

1.172.139 de pacienți au fost declarați vindecați.

Cele mai multe cazuri au fost înregistrate în București (2543), Timiș (632), Ilfov (598), Iași (571), Constanța (502) și Cluj (488), .

282 de decese COVID

În ultimele 24 de ore au fost raportate de către INSP 282 de decese (134 bărbați și 148 femei), dintre care 3 decese anterioare intervalului de referință, ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brăila, Brașov, Buzău, Caraș-Severin, Călărași, Constanța, Dolj, Galați, Giurgiu, Gorj, Harghita, Hunedoara, Ialomița, Iași, Ilfov, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Neamț, Olt, Prahova, Satu Mare, Sălaj, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiș, Tulcea, Vaslui, Vâlcea, Vrancea și Municipiul București.

Dintre cele 282 de decese, 1 a fost înregistrat la categoria de vârstă 0-9 ani, 1 la categoria de vârstă 20-29 ani, 2 la categoria de vârstă 30-39 ani, 17 la categoria de vârstă 40-49 ani, 38 la categoria de vârstă 50-59 ani, 67 la categoria de vârstă 60-69 ani, 88 la categoria de vârstă 70-79 ani și 68 la categoria de vârstă peste 80 ani.

244 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 14 pacienți decedați nu au înregistrat comorbidități, iar pentru 24 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

Sunt raportate 3 decese anterioare intervalului de referință, produse în luna septembrie 2021, ale unor pacienți din județele Bacău, Sălaj și Teleorman. În intervalul de referință (ultimele 24 de ore) au fost înregistrate 279 de decese.

Din totalul de 282 de pacienți decedați, 272 erau nevaccinați și 10 vaccinați. Pacienții decedați vaccinați aveau vârste cuprinse între 45 și 87 de ani. Dintre pacienții decedați vaccinați, 9 prezentau comorbidități și 1 nu prezenta comorbidități.

Până astăzi, 9 octombrie, 39.209 persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.

1.593 de pacienți la ATI

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 15.550. Dintre acestea, 1.593 sunt internate la ATI.

Este cel mai mare număr de pacienți COVID internați la ATI de la debutul pandemiei. Precedentul record fusese înregistrat pe 8 octombrie, când la terapie intensivă erau internați 1.561.

Din totalul pacienților internați, 411 sunt minori, 383 fiind internați în secții și 28 la ATI.

Pe teritoriul României, 103.817 persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 14.475 de persoane se află în izolare instituționalizată.

De asemenea, 63.551 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 250 de persoane.

Cum au evoluat numărul de cazuri noi și numărul testelor efectuate în ultimele zile:

Rezultate Exit poll alegeri prezidențiale 2024 – turul I – cine intră în turul 2. Vezi rezultatele alegerilor prezidențiale potrivit BEC!
 

Urmărește-ne pe Google News