Numărul cazurilor miocardită pentru această categorie de vârstă a fost obținut pe baza datelor preliminare ale serviciului CDC de monitorizare a siguranţei vaccinurilor.

Experții se așteptau ca numărul de cazuri cu miocardită la această categorie de vârstă să fie între 10 şi 102, mult mai mic decât cel raportat, potrivit CDC.

Deşi rare, au fost raportate, în total, 475 de cazuri de miocardită sau pericardită la persoanele de 30 de ani sau mai tinere, a mai transmis CDC.
81% dintre pacienții care au fost spitalizați cu aceste simptome s-au recuperat complet. Începând din 31 mai, 15 persoane sunt încă spitalizate, dintre care trei la terapie intensivă.

Potrivit CDC, cazurile sunt întâlnite mai des la bărbaţi, iar simptomele apar la două sau trei zile după vaccinarea cu a doua doză.

Luna trecută, grupul CDC pentru siguranţa vaccinului a declarat că analizează condiţiile de inflamare a inimii la ”relativ puţini” oameni care au fost vaccinați. La acel moment, cazurile au fost predominant la adolescenţi şi adulţi tineri şi au apărut de obicei în termen de patru zile de la vaccinare.

„Încă nu ştim dacă apariţia cazurilor are legătură cu adevărat cu vaccinarea”, a spus doctorul Peter Marks, director al Centrului FDA pentru Evaluare şi Cercetare a Produselor Biologice, adăugând că acele cazuri raportate au fost foarte uşoare.

Experţii în sănătate spun că identificarea unor efecte secundare rare, odată ce un vaccin sau medicament este administrat populaţiei generale, este frecventă şi, dacă miocardita se dovedeşte a fi legată de vaccinul COVID, beneficiile vaccinării depășesc riscurile.

Simptomele posibile la care ar trebui să fim atenți după vaccinare, pentru identificarea unui posibil caz de miocardită, sunt dureri în piept, dificultăți de respirație și palpitații, ai mai transmis experţii în sănătate.

La începutul lunii iunie, un studiu din Israel a confirmat „posibila legătură” între vaccinarea cu Pfizer și apariția unor cazuri rare de miocardită.

Ministerul Sănătății din Israel anunțase că a observat un număr mic de cazuri de inflamare a mușchiului inimii, în special în rândul bărbaților tineri, sub 30 de ani, cărora le-a fost administrat vaccinul Pfizer, trasând astfel o legătură probabilă între vaccinare și miocardită.

Concluziile autorităților din Israel au venit în urma unui studiu la scară largă derulat în țara care a folosit în mod masiv vaccinul Pfizer/BioNTech pentru a-și imuniza populația.

Potrivit studiului, 275 de cazuri de miocardită au fost raportate între decembrie 2020 și mai 2021, după vaccinarea a mai bine de cinci milioane de persoane.

 
 

Urmărește-ne pe Google News