Câteva plăci ale tavanului secției UPU de la Spitalul Municipal din Timișoara au căzut în urma ploilor din ultima perioadă, deși secția a fost renovată acum jumătate de an.

Potrivit managerului spitalului, Olimpia Oprea, firma care a amenajat UPU era în plin proces de montare a instalației de climatizare, procedură pentru care se intervenea pe acoperiș.

„Cu o zi înainte de ploaia aceasta mare au făcut niște găuri pentru a trece instalația. Degeaba au izolat ei, căci ploaia a fost prea puternică, astfel că au avut loc infiltrații de apă. Au căzut două plăci din tavanul fals și câteva fragmente mai mici”, a spus, conform pressalert.ro, Olimpia Oprea.

Noul corp de la UPU a fost inaugurat în octombrie, anul trecut.

 
 

Urmărește-ne pe Google News