Avocatul Poporului atacase în august, 2019, Ordonanţa dată de Guvernul condus de Viorica Dăncilă, privind Codul Administrativ, care introducea pensiile speciale pentru aleşii locali.
Codul Administrativ fusese iniţial elaborat de PSD şi adoptat în Parlament, însă a picat tot la Curtea Constituţională.
Avocatul Poporului, Renate Weber, care fusese impusă de ALDE pentru această funcţie, a atacat la CCR modificarea Codului administrativ prin Ordonanță de urgență, la scurt timp după ce ALDE a decis să părăsească alianţa cu PSD şi să iasă de la guvernare.
PNL a amânat intrarea în vigoare a pensiilor speciale ale aleşilor locali cu un an. În Codul Administrativ, acestea urmau să fie date începând cu 1 ianuarie 2020.
Ordonanţa PNL a ajuns în Parlament, însă a fost respinsă deja de senatori şi ar putea să fie respinsă şi la Camera Deputaţilor.
În cazul promulgării legii, pensiile speciale ale primarilor şi viceprimarilor dar şi a preşedinţilor de CJ şi vicepreşedinţilor de CJ vor fi date începând din acest an.
Mai există, însă, şi proiectul de lege de eliminare a pensiilor speciale, adoptat recent de Parlament, care cuprinde inclusiv eliminarea pensiilor aleşilor locali.
Această lege a fost atacată la CCR de către ÎCCJ şi CSM, astfel că judecătorii CCR vor decide dacă aceste pensii rămân sau nu în vigoare.