UPDATE. Judecătorii CCR s-au pronunțat asupra excepției de neconstituționalitate depuse de fosta soție a lui Liviu Dragnea, Bombonica Prodana, privind abuzul în serviciu, și consideră că ține de Parlament și nu de CCR să stabilească un prag pentru prejudiciul privind această infracțiune.

Decizia pe care o vor da se află în curs de redactare, conform Digi 24, iar judecătorii CCR ar urma să recomande parlamentarilor să reglementeze ei un prag pentru prejudiciul provocat prin abuz în serviciu, dacă acesta este solicitat sau dacă, în opinia lor, acesta este necesar.


Excepția a fost invocată de Bombonica Prodana, fosta soţie a preşedintelui PSD, Liviu Dragnea, în dosarul angajărilor la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Teleorman.

La sfârşitul lunii martie, judecătorii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au admis cererea invocată de Bombonica Prodana privind sesizarea Curţii Constituţionale.

Excepţia de neconstituţionalitate se referă la dispoziţiile art.248 Cod penal anterior, corespondent în art. 297 alin.1 noul Cod penal şi art. 132 din Legea nr.78/2000.

Bombonica Prodana a fost trimisă în judecată de DNA sub acuzaţia de abuz în serviciu dar şi Floarea Alesu, la acea vreme director executiv al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Teleorman, fiind acuzată de abuz în serviciu şi instigare la fals intelectual.

Bombonica Prodana este acuzată de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, la data comiterii faptei aceasta fiind coordonator al Complexului de servicii destinate copilului şi familiei şi şef serviciu Secretariat din cadrul DGASPC Teleorman.

În același dosar, a fost trimis în judecată şi Liviu Dragnea, care este acuzat de săvârşirea, în calitate de preşedinte al Consiliului Judeţean Teleorman, a infracţiunilor de instigare la abuz în serviciu şi instigare la fals intelectual.

 
 

Urmărește-ne pe Google News