UPDATE ora 16. 10 CCR a anunţat oficial decizia în privinţa conflictului dintre Parlament şi ÎCCJ.
„În ziua de 7 noiembrie 2018, Plenul Curții Constituționale, învestit în temeiul dispozițiilor art.146 lit.e) din Constituție și ale art.11 alin.(1) pct.A lit.e), precum și ale art.34, art.35 și art.36 din Legea nr.47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, a luat în dezbatere cererea de soluționare a conflictului juridic de natură constituțională dintre Parlamentul României, pe de o parte, și Înalta Curte de Casație și Justiție, pe de altă parte, determinat de refuzul explicit al acestei din urmă autorități publice de a aplica o lege adoptată de Parlament, și substituirea în acest mod, implicit, autorității legiuitoare, cerere formulată de prim-ministrul Guvernului României.
Curtea Constituțională, cu majoritate de voturi:
1. A admis sesizarea formulată de prim-ministrul Guvernului României și a constatat existenţa unui conflict juridic de natură constituţională între Parlament, pe de o parte, şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pe de altă parte, generat de hotărârile Colegiului de conducere a Înaltei Curți de Casație și Justiție, începând cu Hotărârea nr.3/2014, potrivit cărora au fost desemnați prin tragere la sorți doar 4 din cei 5 membri ai Completurilor de 5 judecători, contrar celor prevăzute de art.32 din Legea nr.304/2004 privind organizarea judiciară, astfel cum a fost modificat şi completat prin Legea nr.255/2013.
2. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie urmează a proceda de îndată la desemnarea prin tragere la sorți a tuturor membrilor Completurilor de 5 judecători, cu respectarea art.32 din Legea nr.304/2004 privind organizarea judiciară, astfel cum a fost modificat şi completat prin Legea nr.207/2018.
Decizia este definitivă și general obligatorie și se comunică, potrivit art.36 din Legea nr.47/1992, prim-ministrului, Senatului, Camerei Deputaţilor şi Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
UPDATE ora 15.30. Curtea Constituţională a decis că există conflict juridic de natură constituţională între Parlament şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pe tema constituirii completurilor de 5 judecători.
Curtea Constituţională a admis, miercuri, sesizarea premierului Viorica Dăncilă în legătură cu un conflict juridic de natură constituţională între Parlament şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pe tema constituirii completurilor de 5 judecători, au declarat surse din cadrul CCR.
Decizia a fost luată cu majoritate de voturi.
În urma deciziei, Înalta Curte de Casație și Justiție trebuie să aleagă completele de judecători pe noua lege. Este de aşteptat că va fi recreat și completul care judecă dosarul angajărilor fictive, în care președintele PSD, Liviu Dragnea, a fost condamnat în primă instanță la 3 ani și 6 luni de închisoare cu executare.
UPDATE 10.00. Guvernul este reprezentat de şeful SGG, Toni Greblă, fost judecător constituţional, ÎCCJ de preşedintele acestei instanţe, Cristina Tarcea, iar Senatul – de Cristian Ionescu. De la dezbateri lipseşte reprezentantul Camerei Deputaţilor.
CCR a fost sesizată pe 2 octombrie de către premier, în legătură cu acest conflict de natură constituţională între Parlament şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, iar vizat de această decizie ar putea fi liderul PSD Liviu Dragnea, aflat, în al doilea dosar, în faza de judecare în completul de 5 judecători, pe care l-a contestat deja.
Preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, afirma, referitor la completul de judecători de la ÎCCJ, care se ocupă de dosarul său privind angajările fictive de la DGASPC Teleorman, că acesta este nelegal şi că se va consulta cu avocaţii pentru a vedea ce demersuri se pot face.
Dragnea, despre completul de 5 judecători care îl judecă în al doilea dosar: „O să studiez cu avocaţii mei ce demersuri putem face, este nelegal”
„O să studiez cu avocaţii mei ce demersuri putem face, este nelegal (completul de judecată – n.r.) pentru că legea, nu mai ştiu cât, care a modificat 304, spune cu totul altceva şi noi considerăm că este nelegal. O să vorbesc cu avocaţii azi şi mâine să vedem ce demersuri putem face”, spunea Dragnea.
La începutul lunii septembrie, Colegiul de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a decis să nu aplice noile prevederi ale Legii 304/2004 în legătură cu alegerea completurile de cinci judecători.
Şefa Instanţei supreme, Cristina Tarcea, declara pe 25 septembrie că legea care modifică Legea 304/2004 nu are dispoziţii tranzitorii, care să impună, pentru anul 2018, tragerea la sorţi a completelor de cinci judecători, ea urmând să fie aplicată din ianuarie 2019.
Pe 2 octombrie 2018, Curtea Constituţională a fost sesizată de către prim-ministru cu o ‘cerere de soluţionare a unui conflict juridic de natură constituţională între Parlamentul României, pe de o parte, şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pe de altă parte, determinat de refuzul explicit al acestei din urmă autorităţi publice de a aplica o lege adoptată de Parlament şi substituirea în acest mod, implicit, autorităţii legiuitoare’. Sesizarea constituie obiectul dosarului nr.1417E/2018.
Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, declara că decizia Colegiului de Conducere al ÎCCJ privind organizarea completelor de cinci judecători poate fi atacată în contencios administrativ sau poate fi sesizată Curtea Constituţională.
„Hotărârea Înaltei Curţi cred eu că poate fi atacă sub două aspecte. (…) Dacă hotărârea Colegiului reprezintă un act administrativ, atunci poate fi atacată la instanţa de Contencios administrativ, de cei interesaţi. Dacă hotărârea Colegiului are semnificaţia unei adăugiri la lege, unei modificări a legii în sensul amânării anumitor prevederi sub aspectul intrării în vigoare, deci dacă privim din această perspectivă, atunci am putea să discutăm posibilitatea sau problema ca Înalta Curte să fi intrat în puterea legiuitorului, să spună că s-a substituit legiuitorului – care a adoptat o lege, bună, rea, şi a venit cu o lege şi a zis că paragraful ăsta se aplică de la anul, atunci cineva ar putea să spună, cei care sunt subiecţi de sesizare a Curţii Constituţionale, din care categoric ministrul Justiţiei nu face parte, ar putea spune că este un conflict juridic de natură constituţională între Înalta Curte care, prin Colegiul de Conducere, a amânat momentul intrării în vigoare a unui paragraf, a unui articol din lege şi că Înalta Curte nu poate să adopte acte, măsuri de natura celor care intră în competenţa legiuitorului”, a explicat Toader.
Ministrul Tudorel Toader a venit, marţi, la Palatul Parlamentului, pentru a discuta cu preşedintele PSD Liviu Dragnea, cu o zi înainte de decizia Curţii Constituţionale privind constituirea completelor de 5 judecători.
Ministrul a afirmat că orice ministru poate fi remaniat, dar a spus că nu se poate pronunţa dacă Guvernul în ansamblul său poate fi schimbat.