UPDATE ora 22.10: Procesul de renumărare a voturilor a început prima dată în judeţul Maramureş, ulterior și în celelalte județe.


Știrea inițială: CCR a cerut joi, 28 noiembrie, Biroului Electoral Central, renumărarea voturilor din primul tur al alegerilor prezidențiale, a anunțat CCR, confirmând informația publicată inițial pe surse de Libertatea.

După câteva ore, Biroul Electoral Central a transmis că termenul de renumărare a fost fixat de BEC pentru ziua de duminică, 1 decembrie, adică în ziua alegerilor parlamentare.

„Versiunile scanate ale proceselor-verbale menționate  se comunică Biroului Electoral Central și statisticienilor din cadrul Biroului Electoral Central, prin e-mail, la data de 1 decembrie 2024, ora 22.00, în timp ce versiunile originale ale proceselor-verbale se comunică BEC cel mai târziu la data de 3 decembrie 2024, ora 16.00”, a comunicat BEC.

Deși inițial s-a spus că CCR a fixat termenul de renumărare pentru vineri, 29 noiembrie, ora 14.00, surse din BEC au precizat pentru Libertatea că acest lucru nu a fost comunicat oficial.

Călin Georgescu a câștigat surprinzător primul tur al alegerilor prezidențiale

Primul tur al alegerilor prezidențiale din România s-a terminat cu victoria neașteptată a lui Călin Georgescu. Inițial, Marcel Ciolacu era pe primul loc în sondaje, iar duminică seară, 24 noiembrie, exit-poll-urile l-au confirmat câștigător.

Peste noapte însă, după numărarea oficială a voturilor, lucrurile au luat o întorsătură neașteptată. Luni dimineață, 25 noiembrie, Marcel Ciolacu a căzut pe locul al treilea, după Călin Georgescu și Elena Lasconi.

Călin Georgescu, candidat independent, a strâns 2.120.401 voturi, adică 22,94% din totalul voturilor valabil exprimate, Elena Lasconi, candidata USR, a obținut 1.772.500 de voturi, adică 19,18% din totalul voturilor valabil exprimate. Marcel Ciolacu, candidatul PSD, a obținut 1.769.760 de voturi, adică 19,15% din totalul voturilor valabil exprimate.

Turul doi al alegerilor prezidențiale va avea loc duminică, 8 decembrie. În acest moment, în lupta pentru Palatul Cotroceni se află Călin Georgescu și Elena Lasconi.

 
 

Urmărește-ne pe Google News