Centrul pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor anunţă că MIS-A, sindromul inflamator multisistem la adulţi, a ucis cel puţin trei pacienţi, iar acesta afectează în principal minorităţile etnice.
Echipa CDC a descris cazurile a 27 de adulți cu vârste cuprinse între 21 și 50 de ani. Majoritatea au avut inflamații extreme pe tot corpul. Inima, ficatul şi rinichii le-au fost afectate, însă plămânii nu au avut de suferit.
Simptomele includ o febră care durează 24 de ore sau mai mult, bătăi neregulate ale inimii, disfuncţii cardiace, simptome gastrointestinale şi erupții cutanate. Razele X pot prezenta inflamații pulmonare, chiar dacă pacienții nu prezintă simptome.
„Deși hiperinflamarea și disfuncția organelor extrapulmonare sunt simptome în rândul adulților spitalizați cu forme severe de COVID-19, aceste afecțiuni sunt în general însoțite de insuficiență respiratorie”, se arată în raportul săptămânal al CDC.
„În schimb, pacienții cu MIS-A au avut simptome respiratorii minime, hipoxemie (oxigen scăzut în sânge) sau anomalii observate în radiografii. Doar opt din 16 pacienți au avut simptome respiratorii documentate înainte de apariția MIS-A”, arată CDC.
O treime din cei 27 de pacienți au fost testaţi negativ pentru infecția cu coronavirus, dar au fost testaţi pozitiv pentru anticorpi, fapt ce a indicat că aceştia au fost infectați în trecut. „Toți pacienții cu MIS-A descriși în acest raport, cu excepția unuia, aparțineau grupurilor minoritare etnice sau rasiale”, au scris cercetătorii.
CDC precizează că 10 din cei 27 de pacienți au necesitat terapie intensivă, trei au fost intubați și trei au murit. De asemenea, doi tineri au suferit accidente vasculare cerebrale majore. CDC recomandă departamentelor de sănătate să ia în considerare MIS-A la adulţii cu simptomele de mai sus.