De altfel, politicienii au recunoscut că liberalii nu le-au cerut, în negocieri, să voteze în favoarea Guvernului ci să nu blocheze votul de învestitură, prin neparticiparea la şedinţă, aşa cum s-a întâmplat în cazul Guvernului Orban II.

Parlamentarii UDMR sunt pregătiţi să asigure majoritatea necesară pentru votarea Guvernului Cîţu, dar o decizie finală depinde de soarta Ordonanţei 26/2020 privind alegerile anticipate, a declarat luni liderul formaţiunii, Kelemen Hunor.

Delegaţia UDMR a avut consultări la Parlament pe tema situaţiei politice la zi, cu premierii interimar şi desemnat, Ludovic Orban şi Florin Cîţu, şi cu prim-vicepreşedintele PNL Raluca Turcan.

„Noi am spus că cei care vor merita vor primi votul nostru, aşa cum s-a întâmplat şi acum două săptămâni în comisiile de specialitate. Şi aşteptăm Birourile reunite care vor stabili săptămâna viitoare când se va da un vot pentru Guvernul Cîţu. Sigur că aşteptăm decizia CCR în ceea ce priveşte Ordonanţa 26. Până atunci, nu cred că se poate face şi nici nu credem nimic în Parlament legat de această ordonanţă, fiindcă în momentul în care Curtea Constituţională va spune ceva, atunci vom şti dacă se poate merge mai departe spre alegeri anticipate sau nu. Ordonanţa 26 a schimbat radical contextul la care ne referim când vorbim de alegeri anticipate”, a spus Kelemen Hunor la finalul discuţiilor.

Cazul Ferma Dacilor. Un an de la focul devastator care a omorât opt oameni. Laboratorul de expertize criminalistice a identificat cauzele incendiului
Recomandări
Cazul Ferma Dacilor. Un an de la focul devastator care a omorât opt oameni. Laboratorul de expertize criminalistice a identificat cauzele incendiului

Ponta anunţă că va asigura cvorumul la votul de învestitură

Preşedintele Pro România, Victor Ponta, a declarat că parlamentarii formaţiunii vor fi prezenţi la votul de la învestirea Guvernului Cîţu, dar a precizat că ei nu susţin acest Executiv.

„Le-am spus ceea ce cred că se aşteptau şi anume, pe de o parte, că vom fi prezenţi şi la comisii – acolo unde miniştrii se prezintă bine îi sprijinim, unde miniştrii se prezintă rău vom vota împotriva lor, cum am făcut şi la precedentele voturi, iar la votul pentru învestire vom fi prezenţi, noi suntem în Opoziţie, nu susţinem Guvernul, dar considerăm că România are nevoie de un guvern stabil în faţa celor trei crize: criza legată de epidemia de coronavirus, criza legată de migranţii de la graniţa Turciei cu Bulgaria şi Grecia şi criza legată de procedura de deficit excesiv pornită de Comisia Europeană. Ar trebui să nu adăugăm şi o a patra criză şi anume România fără guvern încă 100 de zile de acum încolo”, a spus Ponta.

El a precizat că liberalii au cele 240 de voturi pe care le-au avut în noiembrie.

„Dacă se prezintă toţi la vot şi se ţin de cuvânt, vom avea guvern, iar noi rămânem în Opoziţie. Fac lucruri bune îi sprijinim, fac lucruri rele îi criticăm. (…) În faţa a trei crize să nu te răzgândeşti şi să o ţii cu a patra criză mi se pare o mare greşeală”, a spus Ponta, la Parlament, după întâlnirea cu liberalii, arătând că este nevoie de un guvern plin.

Edith Alibec, despre ce înseamnă să fii actriță independentă: „M-am apucat să fac proiectul și am început să bat la uși”
Recomandări
Edith Alibec, despre ce înseamnă să fii actriță independentă: „M-am apucat să fac proiectul și am început să bat la uși”

Barna: Nu a existat o solicitare expresă pentru votarea sau nu a Guvernului

Preşedintele USR, Dan Barna, a declarat luni că nu a existat o solicitare expresă din partea PNL pentru votarea sau nu a Guvernului Cîţu, menţionând că partidul său este de părere că trebuie să se meargă spre stabilitate.

„Am dat curs invitaţiei premierului desemnat şi preşedintelui PNL pentru consultări în ceea ce priveşte constituirea unei majorităţi. A fost o discuţie destul de sintetică legată de acest subiect. Lucrurile sunt în logica decisă de Curtea Constituţională şi de preşedinte în consultările pe care le-am avut, respectiv aceea de a încerca constituirea unei majorităţi care să scoată România din această criză politică. Lucrurile au fost destul de simple. Obiectivul este să avem un vot în Parlament să putem merge mai departe, să ieşim din această criză în care de fapt nu se întâmplă nimic şi stăm sub această administraţie a Guvernului interimar.

El a continuat: „A fost cumva interesantă poziţionarea în cadrul acestei discuţii pentru că nu a existat o solicitare într-un fel sau altul, de a vota sau de a nu vota acest Guvern. Suntem doar în logica constituţională în care trebuie îndeplinite procedurile parlamentare necesare. Din punctul nostru de vedere, pentru ieşirea din criză şi pentru stabilitate – şi în momentul de faţă România chiar are nevoie de stabilitate – avem perspectiva unei crize în zona de sănătate publică, nici pe partea economică nu stăm strălucit, şi din această perspectivă noi credem că trebuie să mergem spre stabilitate. Am exprimat această poziţie a USR premierului desemnat. În mod surprinzător, nu a existat o solicitare expresă legată de vot”, a spus Barna, după întâlnirea cu reprezentanţii PNL”.

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Unica.ro
Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Este de nerecunoscut! Cum arată acum văduva lui Sergiu Nicolaescu, la 11 ani de la moartea actorului: „Ea își dorește să...”
Viva.ro
Este de nerecunoscut! Cum arată acum văduva lui Sergiu Nicolaescu, la 11 ani de la moartea actorului: „Ea își dorește să...”
Imagini din vila Danei Budeanu, de Crăciun! Numai la casele regale mai vezi așa ceva! Cum au arătat bradul, masa festivă și ținutele. Lux e puțin spus
Libertateapentrufemei.ro
Imagini din vila Danei Budeanu, de Crăciun! Numai la casele regale mai vezi așa ceva! Cum au arătat bradul, masa festivă și ținutele. Lux e puțin spus
Horoscop Mihai Voropchievici. Gemenii, Balanțele și Vărsătorii trebuie să știe asta!
FANATIK.RO
Horoscop Mihai Voropchievici. Gemenii, Balanțele și Vărsătorii trebuie să știe asta!
S-a aflat! Cine este vedeta care o înlocuiește pe Andreea Bălan în juriul emisiunii „Te cunosc de undeva”
Elle.ro
S-a aflat! Cine este vedeta care o înlocuiește pe Andreea Bălan în juriul emisiunii „Te cunosc de undeva”
Wow, ce mari și frumoși s-au făcut copiii Nicoletei Luciu! Fiul a depășit-o în înalțime! / FOTO
Unica.ro
Wow, ce mari și frumoși s-au făcut copiii Nicoletei Luciu! Fiul a depășit-o în înalțime! / FOTO
Detaliile ascunse din chitanţele Nordis prezentate de Marcel Ciolacu. În loc să stingă scandalul, a turnat gaz pe foc
Observatornews.ro
Detaliile ascunse din chitanţele Nordis prezentate de Marcel Ciolacu. În loc să stingă scandalul, a turnat gaz pe foc
Horoscop 27 decembrie 2024. Berbecii vor trebui să se protejeze de orice fel de exagerare prin mijloacele pe care le au la îndemână
HOROSCOP
Horoscop 27 decembrie 2024. Berbecii vor trebui să se protejeze de orice fel de exagerare prin mijloacele pe care le au la îndemână

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI