Fostul fotbalist a trecut mai întâi pe la postul de poliţie din Calafat, după care a mers acasă.
Potrivit legii, permisiunea de ieşire din penitenciar poate fi acordată pentru participarea persoanei condamnate la înhumarea soţului sau soţiei, unui copil, părinte, frate sau soră ori bunic sau bunică, pentru cel mult cinci zile.
Solicitarea pentru ieşirea din penitenciar va fi însoţită de precizarea, de către deţinut, a locului unde urmează să se deplaseze, a itinerariului, precum şi a mijloacelor financiare de care dispune pe durata permisiunii de ieşire din penitenciar
Constantin Popescu, 72 de ani, tatăl fostului internaţional, a murit în urma unui infarct în noaptea de luni spre marţi la locuinţa sa din municipiul Calafat, judeţul Dolj. El va fi înmormântat joi. Slujba se va ţine la Biserica ‘Sfântul Nicolae, iar înmormântarea va avea loc în jurul orei 13,00, în cimitirul din Calafat.