Ofiţerul Luisa Fernanda Uree, din Columbia, a găsit un bebeluş abandonat într-o pădure, cu cordonul ombilical încă ataşat şi cu risc de a face hipotermie. Fără să stea pe gânduri, femeia a luat copilul şi l-a alăptat, până la venirea unui echipaj medical.

„Sunt şi eu mamă de puţin timp şi am lapte. Mi-am dat seama imediat ce trebuie să fac, pentru că am văzut că fetiţei îi era foame. Cred că orice femeie ar fi făcut la fel”, a declarat ea, pentru presa locală.

Gestul femeii i-a salvat viaţa bebeluşului, iar autorităţile au demarat deja procedurile pentru adopţie. Mama fetiţei este acum căutată de poliţişti şi, dacă va fi găsită, ar putea fi acuzată de tentativă de omor, scrie independent.co.uk.

 

 
 

Urmărește-ne pe Google News