”Dincă nu a vrut să dea niciun fel de declarații, iar pe Risipițeanu l-au convins anchetatorii să recunoască violul de care a fost acuzat. Confruntarea nu a mai avut loc”, a spus avocatul Tonel Pop, pentru Libertatea.

El a precizat că Risipițeanu le-a spus anchetatorilor că a întreținut relații sexuale cu Luiza Melencu în ziua în care Dincă a răpit-o, dar că nu a fost viol, pentru că fata a acceptat, după ce și Dincă și-a dat acordul.

Tonel Pop a adăugat că procurorii i-au schimbat încadrarea
juridică lui Gheorghe Dincă.

Avocatul a mai spus că anchetatorii au încercat să le ascundă confruntarea Dincă – Risipițeanu de astăzi, de la DIICOT, iar apărarea familiei Melencu a aflat din presă și a fost acolo când au fost aduși cei doi din arest.

Inițial, Gheorghe Dincă le-a spus procurorilor DIICOT că Ștefan Risipițeanu a violat-o pe Luiza Melencu, în timp ce presupusul complice nu a recunoscut violul, nici la audierile de la DIICOT, nici în fața instanței, la arestarea preventivă.

În această situație, procurorii DIICOT au vrut să îi aducă
pe cei doi față în față, pentru confruntarea declarațiilor.

Gheorghe Dincă și Ștefan Risipițeanu au fost aduși miercuri,
în jurul orei 10.00, din arest la sediul DIICOT. Audierile s-au încheiat după
aproximativ trei ore.

La intrarea în sediul DIICOT, avocatul lui Dincă, Claudiu
Lascoschi, a spus că deși Risipițeanu nu a recunoscut violul, „probele biologice
sunt foarte puternice”.

Lascoschi a mai spus că principalul suspect al crimelor din
Caracal susține că Ştefan Risipiţianu a văzut-o pe Luiza în maşină şi „a
insistat” să o violeze.

„Există şi probe biologice, nu pot să spun ce. Ştiam că
există demult, dar nu şe ştia a cui e proba. Există declaraţia lui Dincă şi
probele biologice, care sunt foarte puternice”, mai spune avocatul Lascoschi.

El a precizat că procedura de astăzi ar putea fi printre ultimele
înainte ca dosarul să fie trimis în judecată.

Ştefan Risipiţianu este în arest din 28 noiembrie, după ce procurorii DIICOT l-au acuzat că a violat-o pe Luiza Melencu atunci când fata era în casa lui Gheorghe Dincă. Dincă este arestat de la sfârșitul lunii iulie, când anchetatorii au descins în casa lui din Caracal, după răpirea Alexandrei Măceșanu.

Procurorul general interimar, Bogdan Licu, a declarat marţi
că, în dosarul crimelor de la Caracal, DIICOT este „în fază avansată”
cu rechizitoriul.

„Se lucrează la rechizitoriu în fază avansată, mi s-a
spus. La trimiterea în judecată, dosarul va fi prezentat instanţei şi, în
procedura de cameră preliminară, reprezentanţii părţilor, avocaţii, pot să
invoce orice consideră dânşii necesar, orice nemulţumire faţă de modul în care
a fost instrumentat dosarul”, a spus Bogdan Licu, după ce a avut o
întâlnire cu conducerea DIICOT.

Și procurorul general adjunct al DIICOT, Giorgiana Hosu, anunţa
recent că urmărirea penală în dosarul crimelor de la Caracal va fi gata până la
sfârșitul acestui an și rechizitoriul va fi trimis instanței.

 
 

Urmărește-ne pe Google News