Întrebată de ce a ales să studieze la Academia SRI, ministrul muncii a răspuns: „Dintr-un motiv simplu. Este o instituţie de învăţământ ca şi alte instituţii de învăţământ din România la care fiecare dintre noi doreşte să aibă parte de un tip de cunoaştere pe care nu l-ar putea găsi la o altă instituţie”.

Deputata PSD a fost întrebată ce a învățat cel mai mult în perioada în care a fost acolo. „Rigoare. Este foarte important. Rigoare și disciplină”, a răspuns ea.

Bucura-Oprescu a confirmat că este nașa fiului fostului rector al Academiei SRI din perioada 2007-2013, Gheorghe-Teodoru Ștefan, trecut în rezervă după scandalul plagiatelor: „Sunt naşa lui Alexandru Ştefan, un tânăr medic român pe care chiar mi-a făcut plăcere să îl cunosc”.

Referitor la cele două puști de vânătoare cu lunetă care apar în declaraţia ei de avere, fiecare în valoare de 6.000 de euro, ministrul muncii a explicat că sunt ale soţului ei, pasionat de vânătoare.

„Opinia mea este că am procedat corect, fiindcă fiecare dintre noi avem obligaţia legală de a ne trece în declaraţia de avere bunurile comune pe care le avem. Soţul meu este vânător la a patra generaţie. Este pasiunea lui. Are două arme care sunt peste 5.000 de euro. Nu sunt ale mele, sunt ale soţului meu şi armele fiind ale soţului meu, dar bunuri comune în timpul căsătoriei, am respectat legea şi le-am trecut în declaraţia de avere”, a mai declarat Bucura-Oprescu.

Întrebată unde ţine soţul ei armele, social-democrata a spus: „Regimul armelor şi muniţiilor este foarte dur. Bineînţeles, în camera de arme”.

În declaraţia de avere a deputatei PSD Simona Bucura-Oprescu figurează două arme de vânătoare cu lunetă, fiecare în valoare estimată de 6.000 euro. De asemenea, la capitolul studii a fost trecută şi Academia Naţională de Informaţii „Mihai Viteazul”, în anul 2014.

Vezi rezultatele alegerilor prezidențiale – turul 1 și află când este turul al doilea al votului pentru președinție!
 

Urmărește-ne pe Google News