Artista a povestit pe o rețea de socializare experința trăită la spital, unde a mers cu mezinul David Nicholas. În contextul pandemiei de Covid-19, Ana Sîrbu a vrut să elimine orice suspiciune legată de starea de sănătate a copilului și a solicitat testarea pentru virus. Din păcate, situația a escaladat, întrucât s-a lovit de refuzul cadrelor medicale.
„Trebuie să vă spun că în spital /la urgență copii, nu vor să-ți facă testul pentru covid-19 nici dacă plătești, nici dacă ai toate simptomele și copilul cu 40 febra, pentru că nu vii din afara țării, deși nu ai cum să știi că, în colectivitatea în care s-a aflat copilul la grădiniță, nu există mătuși și bunici proaspăt sosiți la nepoțeii lor din afara țării. Deci e clar cine are prioritate?”, a mărturisit artista.
Ca orice mamă, soția lui Radu Sîrbu a avut motive temeinice de îngrijorare. “Îmi lipsesc cuvintele necesare ca să explic câtă neputință, mânie și indignare am simțit în noaptea aceasta la spital cu micuțul meu în brate. Plecăciune medicilor care au fost minunați, dar care luptă într-un sistem corupt în care politicienii și inculții au prioritate în fața unui copil…”, a adăugat Ana Sîrbu. Din fericire, între timp starea sănătate a copilului s-a ameliorat.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro