Ce a trăit Brașovul pe 15 noiembrie 1987. Conversația telefonică interceptată de Securitate: „Noi am avut o sărbătoare foarte mare”

Camioanele, refuzate la export

Pentru mulți observatori interni și externi, evenimentele de la Brașov au constituit „începutul sfârșitului” pentru dictatorul Nicolae Ceaușescu.

Evenimentele au fost declanșate de primirea întârziată a salariilor de către muncitorii de la Întreprinderea de Autocamioane Braşov. În plus, veniturile au fost reduse drastic, pentru că planul de producție nu fusese realizat. 

În realitate, calitatea foarte proastă a pieselor și întârzierile în procesul de furnizare făceau imposibilă respectarea acestor planuri. În ultimii ani ai comunismului, camioanele produse la Brașov erau refuzate la export, singura soluție fiind piața internă, unde nu existau suficiente comenzi. 

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 5

„Jos dictatorul!”, pe străzile din Brașov

În acest cadru, în noaptea de 14-15 noiembrie 1987, mai multe sute de muncitori au încetat lucrul. A doua zi, pentru că nu au obţinut explicaţii satisfăcătoare de la şefii lor în legătură cu salariile și condițiile de lucru, au ieșit din fabrică și s-au îndreptat spre centrul orașului, spre sediile județene și municipale ale autorităților comuniste. 

Recomandări

Muncitori români întorși în țară după 15 ani, ca să construiască autostrăzi: „Ne plătește mai bine ca-n Italia”

Pe traseu, li s-au alăturat mii de persoane, astfel încât mișcarea de protest a devenit una de neimaginat pentru regimul totalitar. Oamenii cântau „Deşteaptă-te, române!” și scandau „Jos dictatorul!”, „Jos ticăloşii!”, „Vrem banii înapoi!”, „Vrem duminica înapoi!”, „Vrem mâncare la copii!”, „Vrem lumină şi căldură!”. 

Mulțimea a intrat în sediile administrative și a distrus simbolurile comuniste, steaguri şi portrete ale şefului statului. Au fost aruncate în stradă, unde li s-a dat foc.

Forţele de ordine au intervenit cu întârziere, pentru că erau implicate în supravegherea secțiilor de vot, în ziua respectivă fiind organizate alegeri pentru consiliile locale. 

Condamnați și deportați în alte județe

Inițial, s-a încercat calmarea oamenilor cu ajutorul activiștilor de partid. După aproximativ două ore de la sosirea manifestanţilor în centrul oraşului, miliţia, forţe ale armatei şi Securităţii şi-au făcut apariţia cu maşini blindate şi armament de luptă, fiind operate primele arestări. Pentru intimidare, s-au folosit gaze lacrimogene.

Recomandări

Dosarul Colectiv: Nicio șansă ca autoritățile să mai fie trase la răspundere penală pentru intervenția haotică din 30 octombrie 2015 sau pentru decesele din spitale

Arestările au continuat în zilele următoare, anchetatorii veniţi din mai multe judeţe interogând sute de persoane la Braşov şi apoi la sediul I.G.M. din Bucureşti. În final au fost condamnate 61 de persoane, pedeapsa fiind de maximum 3 ani de închisoare pentru „acte de huliganism”, cu executare la locul de muncă. 

Toți au fost deportați în alte orașe ale țării, unde li s-au pus vize de flotant pe buletine, cu menţiunea interdicţiei de a părăsi localitatea. Familiile au fost forţate să-i urmeze, iar după decretul de amnistie din 26 ianuarie 1988, au avut domicilii obligatorii în localităţile de deportare.

„Au dat foc la clădirile din oraş”

Cercetătorii de la Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității au descoperit o transcriere a unei convorbiri telefonice, între două femei, care discutau despre evenimentele de la Brașov. Discuția a fost interceptată la Tulcea, de unde o femeie și-a sunat cunoștința, probabil rudă, din Brașov. 

Recomandări

Motivul pentru care George Simion a fost interzis în Ucraina. Guvernul României a publicat răspunsul desecretizat | Document

„Transcrierea conţine relatarea destul de realistă a desfăşurării manifestaţiei, atmosfera din oraş de după intervenţia forţelor de ordine şi sentimentul de nesiguranţă, de teamă vizavi de repercusiuni. Documentul a fost trimis, la 18 noiembrie 1987, lui Bucur Claudiu din cadrul Direcţiei a II-a. Acest ofiţer era unul dintre adjuncţii şefului Direcţiei şi, după ce s-a familiarizat la nivel central cu problemele de la Braşov, a primit misiunea de a le coordona direct, din Braşov. La începutul lunii decembrie 1987 semnează documente în calitate de şef al Securităţii Judeţene Braşov”, afirmă cercetătorul Oana Ionel, într-o lucrare pe tema revoltei din 15 noiembrie 1987 de la Brașov, în care analizează și conținutul convorbirii telefonice purtate între cele două femei.

Transcrierea discuției începe de la afirmaţia femeii din Braşov:  „Noi am avut o sărbătoare foarte mare ieri”, iar explicaţia continuă „la noi a fost grevă mare în oraş”. Sunt povestite principalele etape ale revoltei: pentru că „nu s-a dat salaru”, muncitorii s-au adunat din mai multe secţii şi au cerut explicaţii conducerii întreprinderii. 

Aceasta presupune că nu au rezolvat situaţia în uzină, pentru că „au plecat de la Steagul Roşu”, până în centru, „mii de oameni” s-au ataşat manifestaţiei, „au dat foc la clădirile din oraş, la toate consiliile: la judeţeană, la consiliul popular”, iar „circulaţia a fost oprită, nu s-a mai circulat deloc”.

„Mi-au tremurat picioarele şi toată lumea plângea”

Femeia din Braşov era încă sub imperiul emoţiei produse de „ziua asta mare”, relatarea ei fiind presărată, din timp în timp, cu exclamaţii de genul: „Eu aşa ceva n-am văzut de când e lumea asta”, „mi-au tremurat picioarele şi toată lumea plângea”, „pur şi simplu a fost ca la televizor, cum arată în altă parte”, „să vezi, nu numai să auzi, să vezi”, toate acestea culminând cu afirmaţia: „Am zis noi că întâi de la Braşov porneşte!”.

Este povestită şi intervenţia nereuşită a pompierilor, care ar fi vrut să împrăştie manifestanţii cu apă, dar, potrivit femeii, oamenii revoltați „au tăiat furtunele de la maşinile de pompieri”, pentru că „miliţia nu s-a putut apropia de ei”. 

Au votat ca să nu apară pe listele negre

„Cetăţenii Braşovului nu se înghesuiseră la secţiile de votare, dar unii dintre ei, cum este cazul femeii care povesteşte cele întâmplate, au fost nevoiţi să voteze tocmai datorită demonstraţiei împotriva regimului. Calculul era simplu: cetăţenii ştiau deja sau se aşteptau ca în întreprinderi să se facă liste cu persoanele care nu au votat şi dacă figurau pe ele, concluzia putea fi «n-ai fost, ai fost acolo» (la manifestaţia din oraş). În această logică, femeia din Braşov a fost trimisă forţat la vot de către soţul său, cu îndemnul «du-te acolo şi votează, că-i treaba foarte serioasă ce-a fost la noi!»”, mai spune Oana Ionel.

Transcrierea convorbirii interceptate la Tulcea

Ora 9.50. Din obiectiv o femeie (F1) formează[…] şi vorbeşte cu o altă femeie (F2). 

– F2: Noi am avut o sărbătoare foarte mare ieri. 

– F1: Ce sărbătoare aţi avut? 

– F2: Nu ştiu dacă aş putea să-ţi spun la telefon. La noi a fost grevă mare în  oraş. 

– F1: Serios? 

– F2: Da. Au manifestat. Mi-au tremurat picioarele până acasă. 

– F1: Dar ce… A!… Printre lume? 

– F2: Au plecat de la Steagul Roşu. I-au bătut pe ăia, pe toţi. Acolo, în uzină. Şi după aia au plecat şi au dat foc la clădirile din oraş, la toate consiliile: la judeţeană, la consiliul popular. 

– F1: Şi Ionel unde era? 

– F2: Vai, dar mi-au tremurat picioarele! Că noi am fost la uzină şi ne-au trimis acasă. Am crezut că şi el este acolo. 

– F1: A! Pentru votare tu ai fost! 

– F2: Nu, am fost că ne-a chemat la uzină. Şi ne-a dat drumul acasă. Să plecăm toată lumea acasă. Era oprită toată circulaţia. Au fost mii de oameni. Îţi spun, eu aşa ceva n-am văzut de când e lumea asta. De fapt, nici n-am avut ocazia. Îţi spun, mi-au tremurat picioarele şi toată lumea plângea. Şi cumnatul mare e închis la uzină. Că-i şef de secţie şi nu ştiu, l-or fi bătut, ce i-or fi făcut nu ştiu. E-nchis, încă n-a ajuns până dimineaţă acasă, de ieri. 

– F1: Şi Nicu? 

– F2: Nicu n-a fost ieri la uzină. Şi s-a dus până acolo, n-a reuşit să rezolve nimic, că ce-i acolo, e jaf! Ionel a reuşit. Că i-a ţinut şeful de secţie. Le-a închis uşile şi i-a ţinut în secţie pe toţi. Şi că ăla a mai avut ceva probleme, ştii. 

– F1: A! Toată treaba a fost organizată de înainte!

– F2: Da, dar cu mii de oameni! Toată lumea s-a ataşat pe stradă. Îţi spun, pur şi simplu a fost ca la televizor, cum arată în altă parte. Cu pancarte, cu… 

– F1: Bine. O să vă mai sun. 

– F2: Şi… voiam de aseară să-ţi spun. Că dacă n-ajungea Ionel acasă, eram aşa de înmărmurită şi de supărată… 

– F1: Păi, cred şi eu! 

– F2: Păi, nu le-a dat salar[i]u! 

– F2: Şi acum aşteptăm zilele astea telefon de acasă. Că o să se audă. O să se audă că, în special, dacă a pornit de acolo. 

– F1: Dar Petrică unde era? Era la serviciu el? 

– F2: Dar toată lumea era. Că a fost zi normală de lucru. Că sâmbătă au avut liber. Şi au avut timp, probabil, pentru… ziua asta mare. Şi de acolo au pornit. Acolo întâi a fost. S-au strâns toate secţiile acolo, s-au dus peste conducere, i-au aranjat bine, au spart tot, tot, tot. Şi de acolo au plecat pe stradă până în centru. Şi a adunat toată lumea. Îţi spun, e dezastru. A fost aşa… Eu am apucat de-am văzut. Au ieşit toate maşinile de pompieri ca să-i împrăştie cu apă. 19 maşini de pompieri. Că miliţia nu s-a putut apropia de ei. Şi au tăiat furtunele [sic!] la maşinile de pompieri. Şi au avut ceva… bombe, nu ştiu ce-or fi avut, c-au dat foc la… Nu ştiu ce-o să mai iasă, că mie mi-a fost frică să-l las pe Ionel astăzi să se ducă la servici[u]. 

– F1: Şi nu l-ai mai lăsat? 

– F2: Ba s-a dus, că ce era să facă? Îţi spun, mie mi-e şi frică, că nu ştiu ce se mai întâmplă acolo. 

– F1: Dar cu fratele său, Petrică, ce-o să fie? 

– F2: Păi, ăla oricum i-a ţinut acolo. Ce-o fi, nu ştiu. C-am tot dat telefon mereu şi încă nu s-a putut să… n-a ajuns acasă. Şi fără mâncare, şi fără… N-o să fie nimica până la urmă cu el, că el nu-i aşa, să se ducă el… Dar i-a ţinut pe ăilalţi. 

– F1: Păi cum i-a ţinut? N-am înţeles, cu el ce-a fost? 

– F2: Acum nu ştim. Că ăştia care n-au vrut să se ducă cu ei i-au bătut. Şi în special pe şefii de secţie. Că ăştia au fost conducătorii lor, ştii. Şi întâi pe ăştia i-au luat. Şi după aceea au ajuns la conducere. Acum nu ştiu, că el s-o fi ascuns, s-o fi închis undeva, nu mai ştim de el. Că până azi-dimineaţă el n-a ajuns acasă. 

– F1: Dar Ionel a stat încuiat? 

– F2: Ionel a venit acasă şi-a stat acasă. N-a mai ieşit nicăieri. A venit Nicu ieri la noi, că nu-l găsea. Că s-a dus, pe Petrică nu l-a găsit, s-a dus acolo, pe Ionel nu l-a găsit. „Măi, zice, trebuie să mă duc acasă”. A venit acasă şi l-a găsit acasă. Zice: „În sfârşit, am găsit un frate. Acuma să vedem pe celălalt unde-l găsim”. Şi astăzi se duce să… rezolve,  să vadă ce-i şi cu celălalt. 

– F2: Aia a fost. Şi de aia voiam să… 

– F1: Chiar că m-ai speriat şi pe mine. 

– F2: Ei, te-am speriat! Dar să vezi, nu numai să auzi. Să vezi! Dar nu-ţi spun toate câte s-a(u) stricat şi cum a fost. Şi cu pancarte, şi cu… Asta nu pot să-ţi explic eu tot. Adică poţi să-ţi dai seama… ce-a urmat şi ce-a fost până seara. Şi ce-o fi fost azi-noapte! Că noi nu ştim, că nici n-am ieşit din casă. N-am ieşit. Pur şi simplu toată lumea a stat… aşa. Nimeni nu… Circulaţia a fost oprită, nu s-a mai circulat deloc. A fost… Toată lumea se ducea fuga acolo şi au fost mii de oameni. S-a spart, nu conta ce era, ce nu era. Totul… Am zis noi că întâi de la Braşov porneşte! 

– F1: Da, da. 

– F2: Ce mai face Paul? 

– F1: La servici. A fost şi el cu… ieri toată ziua… de sâmbătă, de fapt a fost şi el cu votarea asta. A fost într-o comisie acolo. Şi azi toată ziua şi-a pierdut timpul. Şi sâmbătă, şi ieri şi-a pierdut timpul pe acolo. 

– F2: Noi am fost. Ionel s-a dus şi-a votat. Tot pe motivul ăsta că… nu s-a dus nimeni. Nu s-a dus lumea. Şi pe motivul ăsta, că-i de la „Steagu” şi… După aia îi ia: „N-ai fost, ai fost acolo”. Şi-am fost şi eu. M-a trimis şi pe mine. Că nici eu nu mă dusesem. Şi după aia am venit acasă şi forţat m-a trimis: „Du-te acolo şi votează, că-i  treaba foarte serioasă ce-a fost la noi aici”. 

„Din discuţie rezultă că F2 se numeşte Mărioara, iar F1 a fost, săptămâna trecută, mai multe zile la ornarea secţiei de votare unde directorul a fost preşedinte de comisie”, a notat securistul care a ascultat înregistrarea.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 3

300 de oameni, arestați și torturați

Regimul comunist din România, prin politica excentrică de a încerca să achite integral datoriile externe, a impus măsuri drastice, care au dus la raționalizarea alimentelor și a bunurilor de consum. 

Directiva lui Nicolae Ceaușescu a provocat o scădere dramatică a nivelului de trai, iar oamenii au început să resimtă din ce în ce mai acut efectele austerității. În acest climat de frustrare, pe 14 noiembrie 1987, muncitorii din schimbul 3 de la Întreprinderea de Autocamioane „Steagul Roșu” Brașov au amenințat cu oprirea lucrului, iar în dimineața următoare, aproximativ 20.000 de oameni s-au adunat pentru a protesta.

Desfășurarea evenimentelor

Protestul a început la uzină și s-a extins rapid spre sediul Comitetului Județean al Partidului Comunist. Muncitorii au strigat lozinci precum „Jos Ceaușescu!” și „Vrem mâncare pentru copii!”, cerând socoteală regimului pentru condițiile inumane în care trăiau. 

Mulțimea a vandalizat clădirile oficiale, distrugând mobilier și aruncând portretele lui Ceaușescu în flăcări.

Pe măsură ce protestul se intensifica, forțele de securitate și armata au intervenit brutal pentru a reprima revolta. Deși nu s-au raportat decese, aproximativ 300 de protestatari au fost arestați și supuși torturii în timpul detenției.

Fotografii: CNSAS

Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro