Cuprins:
Atunci când urmează să plecăm la drum cu mașina trebuie să ne asigurăm că mașina noastră este pusă la punct pentru a fi scutiți de surprize neplăcute.
În plus, în astfel de călătorii, din bagajul nostru nu trebuie să lipsească gadget-urile auto, dar și accesoriile auto pentru telefonul mobil, dispozitiv care ne este atât de folositor și ne poate ajuta în cele mai dificile situații.
În cele ce urmează îți vom spune care sunt cele mai utile cinci accesorii pentru smartphone pe care ar trebui să le iei cu tine atunci când călătorești cu mașina.
Încărcător auto pentru telefon
Unul dintre cele mai importante accesorii auto pentru smartphone, dacă nu chiar cel mai important, este încărcătorul auto. Folosirea îndelungată a telefonului duce la descărcarea bateriei motiv pentru care este absolut vital să ai în mașină un astfel de încărcător, fie convențional pe cablu, fie prevăzut cu stand wireless (dacă este compatibil pentru telefonul tău mobil).
Baterie externă pentru telefon
De obicei, atunci când călătorești cu mașina, cel mai la îndemână este încărcătorul auto pentru telefonul mobil. Pot apărea, însă, situații în care vei avea nevoie de o sursă alternativă de încărcare mai ales atunci când ești departe de mașină, fie la plajă, fie într-o drumeție pe un traseu montan ori chiar într-o peșteră. De aceea, îți recomandăm să cumperi o baterie externă de mare capacitate, dar asigură-te că aceasta este compatibilă cu telefonul pe care îl deții.
Cabluri și adaptoare
În cazul în care vei călători însoțit de mai multe persoane întotdeauna va fi bine să ai cu tine la drum lung mai multe tipuri de cabluri și de adaptoare pentru telefoanele mobile. Știm cu toții că smartphone-urile cu sisteme de operare Android și iOS folosesc mufe diferite, astfel că, dacă vei avea în torpedou cabluri diferite, poți să fii sigur că nu vei rămâne niciodată fără baterie la telefon.
Suport auto pentru telefon
Pentru a putea folosi telefonul mobil în condiții de siguranță atât pentru funcția sa principală, cât și pe post de GPS este obligatoriu să iei cu tine un suport universal pentru mașină. Acesta poate fi de mai multe tipuri, și anume din plastic sau din cauciuc cu ventuză, care se montează pe planșa de bord, ori metalic pe bază de magnet, care se poate monta în ce poziție dorești la gurile de ventilație. În general, suporturile auto pentru smartphone sunt adjustabile, astfel că le poți folosi indiferent de marca sau de modelul telefonului.
Kit auto „hands-free”/cască Bluetooth
Nu toate mașinile sunt prevăzute cu sistem Bluetooth integrat, astfel că poți achiziționa un astfel de kit auto cu ajutorul căruia vei putea să-ți conectezi telefonul la mașină. Vei putea vorbi în regim „hands-free” fără a mai avea nevoie de o cască Bluetooth, conversația fiind redată în boxele mașinii. Dacă bugetul nu îți permite, atunci poți să-ți achiziționezi o cască Bluetooth. Dacă ai uitat, îți reamintim că, în afară de faptul că telefonul mobil îți distrage atenția, folosirea lui îți poate aduce și o amendă usturătoare.