Autoritățile au elaborat un plan complex pentru turiștii care vor decide să-și petreacă vacanța în Cipru.
În condițiile redeschiderii aeroporturilor din Larnaca și Paphos, Cipru a făcut o evaluare a riscurilor epidemiologice pentru turiștii care vor veni în insulă.
Românii, în grupa B de risc epidemiologic
Țările au fost repartizate în două categorii, A (Grecia, Malta, Bulgaria, Norvegia, Austria, Finlanda, Slovenia, Ungaria, Israel, Danemarca, Germania, Slovacia, Lituania) și B (Elveția, Polonia, România, Croația, Estonia, Cehia).
De asemenea, sunt două faze preconizate.
Faza 1 va dura va între 9 și 19 iunie. Turiștii care vin din țările din ambele categorii de state trebuie să prezinte la îmbarcare spre Cipru un certificat de testare Covid-19, făcut într-un laborator aprobat, care să arate un rezultat negativ. Este obligatoriu ca testul să fie efecutuat cu cel mult 72 de ore înainte de plecare.
Certificat de testare Covid-19 cu rezultat negativ și declarație pe propria răspundere.
Faza a doua a începe de la 20 iunie. Turiștilor care vin din țări incluse în categoria A nu li se vor mai solicita testul de laborator. Pentru pasagerii din categoria B, rămâne valabilă obligativitatea testării.
Dacă nu ai avut posibilitate să te testezi în țara de domiciliu, la sosirea în Cipru vei fi testat obligatoriu cu un cost de 60 de euro de persoană. Rezultatele vor fi disponibile în 24 de ore, astfel că turiștii trebuie să se autoizoleze la unitatea de cazare rezervată.
De asemenea, cei care călătoresc în Cipru trebuie să completeze o ”Declarație de călătorie COVID-19”, care va fi disponibilă pe site-ul ministerului de externe al Ciprului și care va fi solicitată înainte de îmbarcare și la controlul de frontieră la destinație. Această declarație prevede confirmarea faptului că turistul nu a vizitat în ultimele 14 zile o țară care nu este inclusă în categoriile A și B.
E nevoie de certificat de testare Covid-19 cu rezultat negativ
”Vom actualiza această listă din nou, în funcție de situația din aceste țări și de situația din alte state”, a adăugat vice-ministrul turismului.
După cum se observă, călătoria pentru cetățenii din Marea Britanie și din Rusia, țări care asigură grosul turiștilor în Cipru, nu este permisă în această fază.
939 de cazuri de coronavirus și doar 17 decese din cauza COVID19 are insula din Mediterana, 1.100.000 de locuitori.
Hotelurile se redeschid pe 1 iunie. Turismul reprezintă aproximativ 13% din PIB în Cipru. 3.980.000 de vizitatori au fost în insulă anul trecut.