– Poliţa CASCO cu acoperire internaţională Pentru eventualitatea în care eşti implicat într-un accident auto, trebuie să ai în torpedou formularul “Constatarea amiabilă europeană”, care te va ajuta să treci rapid peste formalităţi. Anunţă-ţi, de asemenea, compania de asigurări. E util să ai o poliţă CASCO cu acoperire internaţională. În felul acesta vei fi despăgubit mai repede. Anumite poliţe CASCO conţin clauze speciale pentru asistenţa rutieră ce acoperă, printre altele, costurile de cazare în cazul unei defecţiuni, tractarea maşinii şi chiar, în cazuri extreme, repatrierea ocupanţilor maşinii, atunci când aceasta nu mai poate fi folosită.
– Asigurarea de sănătate valabilă în ţările tranzitate Dacă ţara de destinaţie a încheiat un acord cu România, anumite spitale vor asigura serviciile medicale gratuit, pe baza cardului european de asigurări de sănătate. Dacă nu este cazul, trebuie să plăteşti. Iar asta poate fi extrem de costisitor, de aceea e utilă şi o asigurare de sănătate valabilă în ţările tranzitate, care să acopere şi costurile de repatriere în cazul urgenţelor medicale, şi costurile cu tratamentul şi cu spitalizarea.
– Cartea verde Cartea verde este necesară, fiind emisă împreună cu poliţa de răspundere civilă RCA, şi este gratuită. Este valabilă în ţările UE şi în alte câteva ţări specificate pe cartea verde.
– Permisul de conducere internaţional Acest document nu este necesar în ţările UE, dar în afara Europei s-ar putea să ai nevoie de el. Informează-te înainte de a pleca în călătorie şi aplică în timp util la autorităţile competente, pentru a obţine acest gen de permis.

Ce îţi poate asigura CASCO în cazul în care hoţii îţi sparg maşina

Poliţa CASCO îţi acoperă toate componentele fixate de maşină, precum şi tot ceea ce e prevăzut expres în contract. Bagajele şi obiectele separate (laptop, telefon mobil) nu sunt, în general, protejate de CASCO. Pentru ele ai nevoie de o asigurare de bagaje.
Află mai multe din Auto Bild, cea mai vândută revistă auto. Grăbeşte-te la chioşcuri!

 
 

Urmărește-ne pe Google News