Comitetul Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19 a anunțat luni că va ridica limita de vârstă pentru serul produs de AstraZeneca. Decizia vine după ce, în prima jumătate de lună de utilizare pe teritoriu românesc a vaccinului produs de compania farmaceutică anglo-suedeză, acesta a fost folosit strict pe adulții cu vârste cuprinse între 18-55 de ani. 

România a eliminat limita ca urmare a unor decizii similare luate de alte țări din UE, care au stabilit inițial să administreze serul doar adulților până într-o anumită vârstă. Asta deși Agenția Europeană a Medicamentului a autorizat încă de la început serul pentru imunizarea tuturor adulților, fără nicio limită de vârstă, în țările UE.

De asemenea, Marea Britanie, prima țară din lume care a autorizat folosirea vaccinului dezvoltat de AstraZeneca în colaborare cu Universitatea Oxford, a utilizat încă de la început serul pentru imunizarea vârstnicilor. Iar rezultatele din teren ale campaniei de vaccinare britanice au susținut luarea unei decizii similare și-n Suedia, Italia și Belgia.

Polonia, limita superioară este 69 de ani

Autoritățile poloneze se numără printre primele care au ridicat limita superioară de vârstă pentru serul AstraZeneca. Astfel, pe 26 februarie, ministrul sănătății de la Varșovia a anunțat că vaccinul va putea să fie utilizat pentru toți adulții cu vârste cuprinse între 18 și 69 de ani, precizează Reuters.

Medicii ieșeni vizați de o anchetă DIICOT privind traficul și consumul de droguri au fost antrenați și plătiți pe bani europeni. „Petreceau cu ușa-nchisă în timpul gărzilor!”
Recomandări
Medicii ieșeni vizați de o anchetă DIICOT privind traficul și consumul de droguri au fost antrenați și plătiți pe bani europeni. „Petreceau cu ușa-nchisă în timpul gărzilor!”

De asemenea, polonezii administrează serul cu o distanță de 10-12 săptămâni între cele doze, pentru a obține cea mai bună eficiență posibilă de la vaccinul AstraZeneca.

Franța a ridicat limita de la 65 la 75 de ani

Ministrul sănătății, Olivier Véran, a anunțat la începutul lunii martie că serul produs de AstraZeneca va deveni disponibil și pentru cei cu vârste cuprinse între 65 și 75 de ani, care suferă de boli ce-i fac mai predispuși la dezvoltarea unor forme grave de COVID-19.

Inițial, autoritățile franceze au autorizat serul doar pentru imunizarea adulților sub 65 de ani, menționând că nu există suficiente date care să demonstreze eficacitatea vaccinului în cazul bătrânilor, relatează BBC.

Francezii cu vârste de până la 75 de ani se vor putea vaccina cu AstraZeneca în cabinetele medicilor de familie, în spitale, dar vor găsi disponibil serul inclusiv în farmaciile din Hexagon.

În schimb, bătrânii de peste 75 de ani se pot imuniza doar în centrele de vaccinare cu serurile produse de Pfizer-BioNTech ori Moderna.

Până la sfârșitul lunii februarie, autoritățile franceze reușise să administreze doar 273 000 dintre cele 1,7 milioane de doze livrate de AstraZeneca.

Germania a eliminat complet limita de vârstă

Proteste de amploare împotriva lui Călin Georgescu în București, Cluj și Timișoara | VIDEO
Recomandări
Proteste de amploare împotriva lui Călin Georgescu în București, Cluj și Timișoara | VIDEO

După ce nemții au autorizat inițial serul AstraZeneca doar pentru vaccinarea adulților cu vârste între 18 și 65 de ani. Joia trecută, Berlinul a decis să-și schimbe strategia de vaccinare, eliminând complet limita de vârstă. „Sunt vești bune pentru bătrânii care-și așteaptă doza”, a anunțat ministrul sănătății, Jans Spahn.

De asemenea, autoritățile germane au precizat că vor mări distanța dintre prima doză și rapel la 12 săptămâni, pentru a putea obține maximumul de eficiență oferit de serul celor de la AstraZeneca, scrie BBC.

Belgia a eliminat limita de 55 de ani

Ministerul sănătății de la Bruxelles a decis miercurea trecută să elimine complet limita superioară de vârstă pentru serul celor de la AstraZeneca, care putea până acum să fie administrat doar adulților cu vârste cuprinse între 18 și 55 de ani, notează publicația belgiană Le Soir

Decizia a venit la doar o zi după recomandarea de ridicare a limitei superioare de vârstă făcută de către experții din Consiliul Superior al Sănătății.

„Datele pe care le avem până-n acest moment ne arată că vaccinul AstraZeneca poate să fie folosit pentru toți cei de peste 18 ani. Fără o limită superioară de vârstă”, a explicat expertul în virologie Pierre Van Damme.

Vicepreședintele ANCOM Pavel Popescu cere suspendarea TikTok în România. Rețeaua socială ar putea fi interzisă până la terminarea anchetelor privind alegerile
Recomandări
Vicepreședintele ANCOM Pavel Popescu cere suspendarea TikTok în România. Rețeaua socială ar putea fi interzisă până la terminarea anchetelor privind alegerile

Consiliul Superior al Sănătății și-a bazat decizia pe ultimele studii britanice, care arată că serul produs de compania anglo-suedeză reduce considerabil riscul de spitalizare pentru cei de peste 70 de ani și chiar 80 de ani.

Alte patru țări au eliminat limita de 65 de ani

Autoritățile sanitare suedeze au anunțat joia trecută că serul AstraZeneca poate să fie folosit și pentru vârstnicii de peste 65 de ani, relatează Deutsche Welle.

„Există în acest moment trei studii efectuate în Marea Britanie care demonstrează că vaccinul celor de la AstraZeneca este la fel de eficient ca alte seruri autorizate și funcționează chiar și pentru cei peste 80 de ani”, a explicat Ministerul Sănătății.

Vineri, autoritățile daneze au anunțat că vor elimina limita superioară de 65 de ani pentru campania de vaccinare care utilizează serul dezvoltat de AstraZeneca, așa cum relatează Reuters.

Copenhaga a citat în acest sens un studiu efectuat în Scoția, care a arătat că riscul dezvoltării unor forme grave de COVID-19 a scăzut considerabil în toate grupele de vârstă ca urmare a imunizării cu AstraZeneca.

O decizie similară a fost luată și de Italia.

„Există noi dovezi care arată că AstraZeneca poate să fie folosit pentru toate grupele de vârstă. Am primit o opinie în acest sens de la Consiliul Central al Sănătății. Și vom trimite o circulară în acest sens mâine, ori cel târziu poimâine”, a declarat duminică ministrul sănătății de la Roma, Roberto Speranza, potrivit La Repubblica

Anunțul a venit luni, în jurul orei 14. Însă, în așteptarea acestuia, unele regiuni au suspendat programările pentru vaccinare, pentru ca vârstnicii peste 65 de ani să poată accesa dozele de la AstraZeneca, așa cum s-a întâmplat în Lazio.

Și alții vor să-i vaccineze pe bătrâni cu AstraZeneca

Alte țări europene și-au anunțat intenția de a ridica restricțiile de vârstă pentru imunizarea cu serul produs de AstraZeneca. Consiliul Sănătății din Țările de Jos a anunțat chiar luni că va recomanda Ministerului Sănătății să elimine limita superioară de 65 de ani, scrie NL Times.

Și autoritățile maghiare au explicat la începutul lunii martie că au de gând să elimine restricțiile de vârstă pentru serul anglo-suedez, care până acum a fost administrat doar celor cu vârste de până la 60 de ani. Budapesta nu a anunțat încă un calendar pentru revizuirea campaniei de vaccinare în ceea ce privește Astrazeneca, spune Reuters.

Spania păstrează restricțiile, dar nu închide capitolul

În schimb, sunt și țări care nu au fost convinse de noile studii din Marea Britanie. Cel mai bun exemplu în acest sens este Spania.

Încă de la introducerea pe piață a vaccinului AstraZeneca, autoritățile spaniole au decis să-l folosească doar pentru imunizarea celor cu vârste cuprinse între 18 și 55 ani. 

Și, chiar dacă liderii locali din regiunile Catalonia și Madrid au cerut eliminarea limitei superioare de vaccinare, autoritățile centrale au dictat respectarea cu strictețe a directivelor campaniei de vaccinare dictate de Ministerul Sănătății, notează publicația spaniolă Economia Digital.

Însă, recent, ministrul Sănătății de la Madrid, Carolina Darias, a explicat că ridicarea limitei superioare de vârstă pentru imunizarea cu serul AstraZeneca este în continuare o „discuție deschisă”. Ea a precizat că Spania va aștepta rezultatele unui studiu desfășurat în acest moment în Statele Unite.

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

A început renumărarea voturilor din primul tur al prezidențialelor. Când va fi anunțat rezultatul
Știrileprotv.ro
A început renumărarea voturilor din primul tur al prezidențialelor. Când va fi anunțat rezultatul
BREAKING! CSAT a dat verdictul: "Evaluări cu privire la posibile riscuri la adresa securității naționale...”. Ce se întâmplă în aceste momente: "Din analiza documentelor a reieșit..."
Viva.ro
BREAKING! CSAT a dat verdictul: "Evaluări cu privire la posibile riscuri la adresa securității naționale...”. Ce se întâmplă în aceste momente: "Din analiza documentelor a reieșit..."
Fosta soție a lui CRBL, interviu în lacrimi, după divorț. Cum a reacționat fiica lor când a aflat că tati are o iubită. Dureros ce a ieșit la iveală
Libertateapentrufemei.ro
Fosta soție a lui CRBL, interviu în lacrimi, după divorț. Cum a reacționat fiica lor când a aflat că tati are o iubită. Dureros ce a ieșit la iveală
Băutura care are beneficii uimitoare pentru intestin și imunitate. I se mai spune și ”aurul lichid”
FANATIK.RO
Băutura care are beneficii uimitoare pentru intestin și imunitate. I se mai spune și ”aurul lichid”
Numărul 6 ATP s-a logodit cu Maria: „«Da»-ul cel mai ușor de rostit”
GSP.RO
Numărul 6 ATP s-a logodit cu Maria: „«Da»-ul cel mai ușor de rostit”
Kevin Costner și Sharon Stone, cel mai nou cuplu de la Hollywood? Cum au fost surprinși cei doi
Elle.ro
Kevin Costner și Sharon Stone, cel mai nou cuplu de la Hollywood? Cum au fost surprinși cei doi
Cum arată casa Elenei Lasconi din Câmpulung Muscel. 'Toţi banii pe care i-am făcut i-am investit aici' / FOTO
Unica.ro
Cum arată casa Elenei Lasconi din Câmpulung Muscel. 'Toţi banii pe care i-am făcut i-am investit aici' / FOTO
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Cristian Pîrvulescu, despre demersul lui Cristian Terheş şi decizia CCR: "Este evident, se încearcă relansarea candidaturii lui Ciolacu"
Observatornews.ro
Cristian Pîrvulescu, despre demersul lui Cristian Terheş şi decizia CCR: "Este evident, se încearcă relansarea candidaturii lui Ciolacu"
Horoscop 29 noiembrie 2024. Capricornii au parte de o zi care îi invită la destindere, dacă nu totală, măcar parțială, la nivelul minții
HOROSCOP
Horoscop 29 noiembrie 2024. Capricornii au parte de o zi care îi invită la destindere, dacă nu totală, măcar parțială, la nivelul minții

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI