Comisia Europeană (CE) a anunţat că, dacă actualul plan al Guvernului de la Bucureşti de ieşire din criză se va dovedi insuficient, au căzut de acord cu autorităţile române să fie adoptate măsuri suplimentare de creştere a veniturilor la stat, pentru a limita o creştere neprevăzută a deficitului bugetar.

„Au existat discuţii cu autorităţile române despre noi măsuri care ar putea fi adoptate dacă situaţia nu se ameliorează. S-a căzut de acord că măsuri suplimentare de creştere a veniturilor la stat, inclusiv creşterea taxelor, vor fi adoptate pentru a a limita o creştere neprevăzută a deficitului bugetar, de exemplu, dacă măsurile prevăzute nu sunt implementate la timp sau nu sunt de natură să ofere consolidarea aşteptată”, se arată într-un răspuns al CE la o solicitare transmisă de Mediafax

 
 

Urmărește-ne pe Google News