Lista celor mai importante amenzi este prevăzută în Capitolul III al legii, Răspunderi și Sancțiuni, articolul 66.

Lipsa măștii ori a declarației, dacă ieși din casă noaptea, te costă între 500 și 2.500 de lei

Lipsa măștii de protecție sau lipsa declarației semnate de la angajator în cazul deplasării noaptea în interes de serviciu (ori a declarației pe propria răspundere, în caz de urgență medicală) se poate sancționa cu amendă de la 500 la 2.500 de lei.

Modelul declarației pe propria răspundere:

Modelul adeverinței pentru angajatori:

Nerespectarea de către conducătorii instituțiilor sau operatorilor economici a măsurilor referitoare la suspendarea temporară a activității, adică redeschiderea restaurantelor sau teraselor fără acest drept, se sancționează cu amendă de la 2.000, la 10.000 de lei.

Nerespectarea interdicțiilor de a organiza mitinguri, demonstrații, procesiuni, concerte sau alte tipuri de întruniri, în spații deschise, ori întruniri de natura activităților culturale, științifice, artistice, religioase, sportive sau de divertisment în spații închise înseamnă o amendă de la 3.000 la 15.000 de lei.

Constatarea contravențiilor prevăzute la art. 65 și aplicarea sancțiunilor prevăzute la art. 66 se fac de către:

  • subofițeri și ofițeri de pompieri și protecție civilă cu atribuții de îndrumare, control și constatare;
  • inspectorii de muncă;
  • personalul de control din cadrul DSU și subofițerii și ofițerii de pompieri și protecție civilă;
  • agenții și ofițerii de poliție, subofițerii și ofițerii de jandarmi, polițiștii locali;
  • personalul desemnat de Ministerul Transporturilor;
  • agenții și ofițerii de Poliție Rutieră.

Încălcarea izolării ori carantinei: între 1.000 și 5.000 de lei

Nerespectarea de către persoanele fizice a măsurilor de izolare la domiciliu, nerespectarea interdicției de ieșire din clădirile, localitățile sau zonele geografice în care a fost instituită carantina se sancționează cu o amendă între 1.000 și 5.000 de lei.

Ce au făcut polițiștii imediat după restricționarea circulației noaptea

Imediat după ce noile restricții au intrat în vigoare, polițiștii au făcut controale în trafic, dar nu au dat nicio amendă. Șoferii opriți au fost doar informați că de luni 9 noiembrie, timp de 30 de zile, este restricționată circulația între orele 23.00 și 05.00, iar cei care vor circula între aceste ore fără motiv și fără declarație pe proprie răspundere, vor fi amendați.

Unul dintre punctele de control din prima noapte a restricțiilor a fost în zona Arcul de Triumf din Capitală.

”Astăzi, doar vă informăm că sunteți obligați să aveți declarația pe propria răspundere sau adeverință de la locul de muncă și legitimație dacă vă deplasați după ora 23.00”, le-au spus polițiștii de la Brigada Rutieră a Capitalei șoferilor opriți în trafic pentru control, de la primele ore ale zilei de luni.

Purtătorul de cuvânt al Poliției Române, Georgian Drăgan, a vorbit despre noile restricții, A explicat cine poate ieși din casă între orele 23.00 și 05.00 și ce sancțiuni riscă cei care încalcă noile reguli anti-COVID.

 
 

Urmărește-ne pe Google News