Trebuie precizat că scopul acestei proceduri constă, în primul rând, în crearea unui sistem care să permită fiscalizarea veniturilor obţinute (şi) de această categorie de comercianţi. Ceea ce, în definitiv, este cât se poate de corect, pentru că în ziua de azi toată lumea plăteşte impozit pe venit, inclusiv pensionarii. În al doilea rând, pe baza celor două documente (atestatul de producător şi carnetul de comercializare) se poate urmări trasabilitatea produselor. Adică, se poate verifica dacă legumele, fructele şi celelalte produse agricole aduse în piaţă provin, într- adevăr, din producţia proprie şi nu din import (de unde sunt aduse şi ţinute prin depozite, tratate cu tot felul de chimicale ş.a.m.d.). Nu în ultimul rând, măsura ar trebui să ducă la dispariţia intermediarilor, care, de mulţi ani, au pus stăpânire pe pieţe şi care măresc preţurile în mod artificial, practicând adaosuri fără nici o justificare. Aşadar, măsura ar trebui să-i mulţumească atât pe producători/comercianţi, cât şi pe cumpărători.
Amenzi pentru producători
Pentru nerespectarea acestor prevederi, legea conţine amenzi consistente, atât pentru producători, cât şi pentru reprezentanţii autorităţilor cu atribuţii în domeniu. Astfel, vânzarea în piaţă a produselor de către persoane care nu au atestat de producător se sancţionează cu amendă de la 500 la 2.000 de lei. Cu aceeaşi amendă se sancţionează vânzarea produselor de către alte persoane decât titularul atestatului (sau persoanele menţionate în document), precum şi comercializarea altor produse decât cele menţionate în atestat şi în carnetul de comercializare. Cea mai mare amendă, cuprinsă între 5.000 şi 10.000 de lei, se aplică pentru cumpărarea, de către producătorii agricoli sau alte persoane (intermediari), a unor produse agroalimentare, în scopul revânzării lor.
Amenzi pentru autorităţi
Eliberarea de către primar a atestatului de producător fără respectarea condiţiilor legale (de exemplu, dacă solicitantul nu deţine teren sau animale) se sancţionează tot cu amendă de la 5.000 la 10.000 lei. Şi administratorii pieţelor riscă amenzi. Astfel, închirierea de mese şi cântare, fără verificarea existenţei şi valabilităţii atestatului de producător se sancţionează cu amendă de la 500 la 2.500 de lei. De asemenea, necompletarea la zi de către administratorul pieţei a Registrului de evidenţă a producătorilor individuali şi a comercianţilor sau neîndepărtarea din piaţă a persoanelor care nu posedă certificat de producător se sancţionează cu amendă de la 500 la 2.500 de lei.

ANALIZĂ Scenariile pentru noul Guvern după suceala PSD în doar 16 ore
Recomandări
ANALIZĂ Scenariile pentru noul Guvern după suceala PSD în doar 16 ore

Proceduri pentru eliberarea documentelor

Deşi unii “pieţari” invocă “birocraţia greoaie”, în realitate, procedura intrării în posesia acestor documente este extrem de simplă. Practic, atestatul de producător se eliberează de către primarii comunelor, oraşelor, municipiilor şi ai sectoarelor municipiului Bucureşti, în termen de cel mult 15 zile de la data solicitării. La eliberare, primăriile verifică datele cu privire la deţinerea suprafeţelor de teren ori a animalelor, atât pe baza informaţiilor din registrul agricol, cât şi în teren, existenţa produselor, estimarea producţiilor şi a cantităţilor destinate comercializării ş.a.m.d.

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Unica.ro
Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Gestul făcut de George Burcea, după ce s-au încheiat toate procesele cu Andreea Bălan și s-au întâlnit la serbarea fiicei lor, Ella. Cum s-au fotografiat și ce a urmat după eveniment
Viva.ro
Gestul făcut de George Burcea, după ce s-au încheiat toate procesele cu Andreea Bălan și s-au întâlnit la serbarea fiicei lor, Ella. Cum s-au fotografiat și ce a urmat după eveniment
În sfârșit, Adrian Cioroianu a vorbit despre divorțul de Daniela Nane: "Am cunoscut-o într-un studio de televiziune". Ce spune despre pozele cu fosta soție și iubitul tinerel
Libertateapentrufemei.ro
În sfârșit, Adrian Cioroianu a vorbit despre divorțul de Daniela Nane: "Am cunoscut-o într-un studio de televiziune". Ce spune despre pozele cu fosta soție și iubitul tinerel
Zodiile care vor avea un weekend de nota 10. Patru nativi vor avea cel mai mare noroc
FANATIK.RO
Zodiile care vor avea un weekend de nota 10. Patru nativi vor avea cel mai mare noroc
Radu Vâlcan, mesaj de dragoste pentru soția lui, Adela Popescu. Ce i-a transmis prezentatorul TV: "Eu înnebunesc aici..." FOTO
Elle.ro
Radu Vâlcan, mesaj de dragoste pentru soția lui, Adela Popescu. Ce i-a transmis prezentatorul TV: "Eu înnebunesc aici..." FOTO
O celebră prezentatoare TV a murit la doar 28 de ani. Colegii Anei au anunțat decesul ei într-o transmisiune live emoționantă
Unica.ro
O celebră prezentatoare TV a murit la doar 28 de ani. Colegii Anei au anunțat decesul ei într-o transmisiune live emoționantă
EXPERIMENT: drumul de 6 km din Bucureşti care a ajuns să dureze 2 ore, de Sărbători
Observatornews.ro
EXPERIMENT: drumul de 6 km din Bucureşti care a ajuns să dureze 2 ore, de Sărbători
Horoscop 20 decembrie 2024. Racii vor duce la bun sfârșit anumite inițiative foarte curajoase, cu condiția să fie atenți și la dorințele celorlalți
HOROSCOP
Horoscop 20 decembrie 2024. Racii vor duce la bun sfârșit anumite inițiative foarte curajoase, cu condiția să fie atenți și la dorințele celorlalți

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI