Şeful Executivului a explicat că sunt două categorii de companii care și-au trimis angajații în șomaj tehnic și cărora Guvernul le va susține plata salariilor.

Prima categorie este cea a angajatorilor afectați direct de măsuri restrictive dispuse de autorități (hoteluri, restaurante, cafenele, instituții de spectacole etc.) prin suspendarea activității pe perioada situației de urgență.

A doua categorie este cea aangajatorilor care nu au fost afectați direct de măsuri restrictive, dar au fost afectați de diferite consecințe ale epidemiei de coronavirus.

Astfel, pentru a putea beneficia de această plată pentru salariații pe care nu îi pot permite să-și plătească, companiile trebuie să depună o declarație care să arate că le-au scăzut veniturile cu cel puțin 25%.

„Practic, acești angajatori, aceste companii sau alte categorii de angajatori, ca urmare a măsurilor restrictive adoptate de autorități în baza decretului pentru situații de urgență, este clar că nu își pot plăti angajații, pentru că și-au întrerupt temporar, total sau parțial activitatea”, a explicat Orban.

Şeful Executivului a explicat că, dacă ar fi ales măsura de a susține plata salariului printr-o măsură activă din bugetul fondului de șomaj ar fi instituit obligația angajaților de a se duce la muncă.

Migranți transportați în cuști metalice sudate sub caroserie. Fost polițist, lider al grupării infracționale: „Dacă îs mari, mai mult de 6 nu”
Recomandări
Migranți transportați în cuști metalice sudate sub caroserie. Fost polițist, lider al grupării infracționale: „Dacă îs mari, mai mult de 6 nu”

„Am considerat că este pe moment, pentru situația de urgență, mult mai utilă măsura de a plăti șomajul tehnic, neobligându-i să se ducă la serviciu, astfel încât să stea acasă și să evite contactele sociale care ar fi putut să crească riscul de contaminare”, a declarat premierul.


Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Povestea a doi români care s-au mutat cu cei 8 copii ai lor într-o casă abandonată din Franța. Proprietarii au chemat poliția
Știrileprotv.ro
Povestea a doi români care s-au mutat cu cei 8 copii ai lor într-o casă abandonată din Franța. Proprietarii au chemat poliția
Sătulă de critici, Bianca Drăgușanu a răbufnit și a postat imagini fără machiaj! Niciodată nu a mai fost văzută așa, val de reacții
Viva.ro
Sătulă de critici, Bianca Drăgușanu a răbufnit și a postat imagini fără machiaj! Niciodată nu a mai fost văzută așa, val de reacții
Trecutul secret al Monicăi Bîrlădeanu. Cum arăta când era chelneriță, în Iași. Care au fost bărbații cu care s-a iubit
Libertateapentrufemei.ro
Trecutul secret al Monicăi Bîrlădeanu. Cum arăta când era chelneriță, în Iași. Care au fost bărbații cu care s-a iubit
Trei cuvinte scurte ale lui Cornel Dinu despre prestația lui Ianis Hagi în Cipru – România 0-3
FANATIK.RO
Trei cuvinte scurte ale lui Cornel Dinu despre prestația lui Ianis Hagi în Cipru – România 0-3
După 8 luni în România, fotbalistul din Superliga exclamă: „În 7 ani la Praga nu am simțit așa ceva!”
GSP.RO
După 8 luni în România, fotbalistul din Superliga exclamă: „În 7 ani la Praga nu am simțit așa ceva!”
Horoscop zilnic pentru luni, 14 octombrie 2024. Rac, ai șanse mari să găsești dragostea
FANATIK.RO
Horoscop zilnic pentru luni, 14 octombrie 2024. Rac, ai șanse mari să găsești dragostea
'În biserică, cu cununiile pe cap, telefoanele sunau și amanta urla'. Anamaria Prodan, noi dezvăluiri despre separarea de Laurențiu Reghecampf. A făcut publice detalii intime din relația lor!
Unica.ro
'În biserică, cu cununiile pe cap, telefoanele sunau și amanta urla'. Anamaria Prodan, noi dezvăluiri despre separarea de Laurențiu Reghecampf. A făcut publice detalii intime din relația lor!
Horoscop financiar 14 – 20 octombrie 2024. Află cine are câștiguri în plus săptămâna aceasta!
Financiarul.ro
Horoscop financiar 14 – 20 octombrie 2024. Află cine are câștiguri în plus săptămâna aceasta!
Afacerea cu care Octavian face profit 5.000 de lei pe zi. Investiţia a fost de 10.000 de euro
Observatornews.ro
Afacerea cu care Octavian face profit 5.000 de lei pe zi. Investiţia a fost de 10.000 de euro
Horoscop 14 octombrie 2024. Berbecii au nevoie de un strop de sensibilitate pentru a fructifica oportunitățile pe care le oferă ziua de astăzi
HOROSCOP
Horoscop 14 octombrie 2024. Berbecii au nevoie de un strop de sensibilitate pentru a fructifica oportunitățile pe care le oferă ziua de astăzi

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI