ez-toc

Am vrut să aflăm de la elevii chestionați ce așteptări au sau au avut de la școală pe tema educației sexuale. În primul rând, 78% dintre cei 157 care ne-au răspuns și-ar dori ca educația sexuală să fie obligatorie și școala să funcționeze ca principală sursă de informații. Și asta pentru că argumentul promovat de cei care se opun educației sexuale, cum că tema este una personală și ar trebui tratată în sânul familiei, se dovedește fals în practică. Sunt puține ocaziile în care tinerii au primit în familie informațiile de care aveau nevoie sau pe care și le doreau.

30% din cei 157 de elevi nu au primit nicio informație acasă. 70% spun că au primit, dar doar jumătate dintre aceștia au considerat informațiile suficiente. 

  • „Am primit, dar foarte puține. Familia mea este foarte religioasă și consideră că viața sexuală se începe numai după căsătorie, iar acesta este un subiect tabu la mine în familie.”
  • „Tot ceea ce am învățat a fost, de fapt, de la mamele altor prieteni. Culmea, mamele lor vorbeau cu mine, iar mama mea vorbea cu ei.”
  • „Informații ce țin de abstinență am primit de la o mătușă religioasă, printr-un video de pe YouTube cu o femeie agresivă din America. Mai bine nu le primeam. În rest, nimic.”
  • „Nu am primit destul cât să pot fi sigură că știu tot ce ar trebui să fie știut de cineva de vârsta mea. Ai mei n-au discutat cu mine despre educație sexuală, doar au ținut să-mi spună cât de oribil poate fi să privești filme pentru adulți.”

Între răspunsurile obținute și compilate de Jurnalul Decretului există puține cazuri în care elevii s-au declarat bine informații și sfătuiți în familie cu privire la educația sexuală. 

Am aflat cum vin copiii pe lume la 3 ani și nu m-a afectat cu nimic pe termen lung, mai mult, m-a disciplinat. De-a lungul anilor, mama a fost sursa mea de informații. A vorbit deschis cu mine și apelez la ea și în continuare.

Elev:

  • „Fără ei (n.r. – părinții) nu aș fi știut despre așa ceva și nu vreau să-mi imaginez ce s-ar fi putut întâmpla.”

Elevii cer să fie informați

Experiențele sistemelor europene de învățământ care predau în mod integrat noțiuni de educație sexuală arată, fără echivoc, că responsabilitatea informării corecte și complete este în sarcina școli. Momentan, educația românească nu-și asumă această responsabilitate și continuă să fie o sursă de proastă informare (dacă nu chiar de dezinformare) pentru elevi. 

Nu m-am gândit de prea multe ori ca școala să facă ceva, pentru că m-am informat singură. Am aflat de la 11 ani de sexul vs barza și mi-a prins foarte bine.

Elevă:

  • „Tot ce știu acum despre educația sexuală este din surse precum YouTube, Instagram și diferite pagini web dedicate educației sexuale. Însă cu toții simțim o anumită reținere față de informațiile din mediul online, nu știm sigur cât sunt de adevărate. Eu personal m-am regăsit în situații de natură sexuală în care m-am întrebat «de ce nu mi-au zis asta la școală?»”

Răspunsurile primite de la elevi despre ce ar fi vrut să afle de la școală legat de educația sexuală demontează teoriile despre cum educația sexuală îi strică pe copii pentru că-i învață să facă sex. 

  • „Deşi am fost în unul din liceele de top din oraşul meu, aveam câteva colege care erau în relații abuzive. Cred că ar fi ajutat să vorbim și despre partea asta a relațiilor, despre revenge porn. (…) Cred că e important să se vorbească și despre masturbare în siguranță, despre site-urile de porn; despre siguranța trimiterii mesajelor cu tentă sexuală pe internet și în general cum să fii în siguranță pe internet. Despre orientări sexuale, despre identitatea de gen.”

Rândurile de mai sus nu sunt singulare în inventarul documentar realizat de Jurnalul Decretului. Zeci de elevi menționează problema relațiilor abuzive, a abuzurilor sexuale, a consimțământului. Nu este o întâmplare că elevii cer să fie informați pe aceste subiecte. 

România ocupă un loc fruntaș la capitolul mame minore, dar nu se prezintă bine nici la capitolul statistic legat de persoane traficate. Iar în ceea ce privește infracțiunile sexuale, e tot o realitate statistică faptul că multe dintre victimele minore nu semnalează abuzurile la care sunt supuse pentru că nu conștientizează situația de abuz.

În general, justiția română consideră că tăcerea unei minore, care nu spune nimic după ce a fost abuzată, este indicativă pentru prezența consimțământului. În realitate, lucrurile funcționează invers: o victimă de vârstă mică tace pentru că nu înțelege că a fost supusă unui abuz. Și nu înțelege pentru că nici familia, nici școala nu au echipat-o cu noțiunile elementare necesare.

Normalizarea cuvântului „sex”

Explicațiile obținute de Jurnalul Decretului de la elevi mai arată ceva. Capacitatea lor de a vedea mai clar despre ce ar trebui să fie educația sexuală este mai mare decât a adulților. 

  • „Voiam ca la școală să învăț ce e acela un prezervativ, cum se folosește, de ce nu e bine să faci sex neprotejat, de ce filmele porno nu prezintă realitatea. Să fim serioși, toți adolescenții ne uităm pe diferite site-uri pentru că suntem curioși. Normal că în momentul în care am ajuns în punctul de a întreține o relație sexuală am crezut că așa e cool, să o fac fără prezervativ și să nu îmi pun problema dacă partenera se simte confortabil. Așa că prima mea experiență sexuală a fost oribilă.”
  • „În primul rând ar trebui să se axeze pe normalizarea cuvântului «sex», nu pe evitarea lui prin denumiri vagi. Ar fi trebuit să fie un curriculum care are la bază metode de protecție, consimțământ, întrerupere de sarcină, sănătatea psihică, abuz, relații toxice.”
  • „Mi-aș fi dorit să ni se vorbească despre bolile cu transmitere sexuală si despre toate (dar TOATE) metodele contraceptive și de ce sunt necesare. Să avem o persoană care să nu ne fie profesor, să ne vorbească despre aceste lucruri și pe care să o putem întreba cu lejeritate nelămuririle noastre. Oameni testați psihologic înainte de a vorbi cu elevii despre așa ceva, care să arate că pot empatiza cu situațiile lor, fără să-i judece pentru deciziile luate cu privire la viața sexuală, în special începerea ei.”
  • „Mi-aș fi dorit ca în școală să se învețe nu numai ceea ce ține strict de partea anatomică, ci și de respectul față de corpul celuilalt, despre viața de cuplu și provocările cu care ea vine, despre diversitatea orientărilor sexuale, pornografie, sexting, discuții pe subiecte cum ar fi «prima dată», «plăcerea sexuală», «masturbarea» etc. Ar trebui să se pună accentul pe partea emoțională, fără ca elevii să fie puși într-o situație jenantă și fără discriminare.”

Ce transmit, practic, opiniile compilate de Jurnalul Decretului este că elevii vor să știe mai mult decât informații despre prevenirea sarcinii, a bolilor și folosirea mijloacelor contraceptive.

Vor să discute despre plăcerea actului sexual, despre dificultățile primului act sexual. Vor să nu fie judecați pentru că au ales să-și înceapă viața sexuală și vor un spațiu sigur în care să-și exprime temerile și curiozitățile.

Sunteți mulțumiți de sănătatea sexuală și reproductivă?

În Belgia există o organizație, Sensoa, care promovează ideea că educația sexuală ar trebui să acorde atenție și laturii plăcute, printr-o abordare pozitivă. Cei de la Sensoa pun accent pe conceptul de sănătate sexuală, care este inevitabil legată de respectarea drepturilor sexuale și reproductive.

Sănătatea sexuală este legată și de dreptul de a avea acces la informații, resurse, servicii. În acest sens au dezvoltat un plan ministerial de politici (2016-2020) pentru promovarea sănătății sexuale. Sensoa e un ONG, dar e totodată și un partener al statului belgian în formularea programei școlare de educație sexuală.

Într-o conferință a Centrului Federal German de Educaţie pentru Sănătate (BZgA) din 2017, OMS atrăgea atenția asupra înțelegerii limitate a sănătății sexuale, dar și asupra lipsei datelor. 

„Sănătatea sexuală în unele țări este asociată numai cu infecții cu transmitere sexuală. Probleme precum bunăstarea sexuală și sănătatea reproducerii sunt fie considerate separat, fie deloc. Principala întrebare pentru oameni este: sunt mulțumiți de sănătatea lor sexuală și reproductivă? Unele țări, precum Olanda, au încercat să măsoare acest lucru, constatând niveluri ridicate de satisfacție la bărbații și femeile cu vârste cuprinse între 12 și 25 de ani. Cu toate acestea, datele din multe țări din regiunea europeană a OMS nu sunt disponibile.”

În timp ce Europa își pune problema extinderii ideii de educație sexuală, corelării ei cu servicii de sănătate sexuală, România încă negociază dacă este oportun sau nu să se facă educație sexuală în școli.

Cel mai activ oponent al introducerii educației sexuale în școlile din țară este Biserica Ortodoxă Română. Prin purtătorul său de cuvânt Vasile Bănescu, aceasta transmitea în vara lui 2021 următorul mesaj:

Considerăm că încadrarea în mod obligatoriu a elevilor în programe de educaţie sexuală reprezintă un atentat asupra inocenţei copiilor, împiedicând dezvoltarea lor firească şi marcându-i pe aceştia pentru întreaga viaţă.

Vasile Bănescu:

Serviciile care însoțesc educația

Potrivit unui studiu BZgA din 2018, serviciile speciale de sănătate sexuală și reproductivă dedicate tinerilor sunt disponibile în zece țări europene. 

De exemplu, în Estonia, o cercetare din 2011 menită să evalueze educația sexuală a arătat că, în combinație cu serviciile de sănătate sexuală, materia a avut un impact considerabil asupra îmbunătățirii sănătății sexuale și reproductive a tinerilor. Educația sexuală a devenit obligatorie în Estonia în 1996.

Să zăbovim un pic asupra acestui caz. La începutul anilor 1990, serviciile de educație și planificare familială pentru tineri erau ca și inexistente în statul baltic. Pe fondul acestor lipsuri, arată cercetarea estoniană, a luat naștere cultura avortului în rândul tinerilor. În traducere liberă: avortul la cerere era folosit ca metodă contraceptivă. 

Reforma în sănătate a permis ca serviciile de planificare familială să poată fi oferite inclusiv de medicii de familie. În paralel cu această schimbare s-au dezvoltat centrele de consiliere pentru tineri. În 2010 erau 20 astfel de centre în țară. 

Toți acești factori combinați au dus la scăderea ratei avorturilor în rândul tinerelor cu vârste cuprinse între 15 și 19 ani cu 61% și a nașterilor cu 59%. Numărul anual de cazuri noi de HIV înregistrate în rândul persoanelor cu vârste cuprinse între 15 și 19 ani a scăzut de la 560 în 2001, la 25 în 2009. Cazurile noi de sifilis au scăzut de la 116 în 1998 la două în 2009. 

În Suedia, contracepția de urgență este disponibilă la farmacii fără prescripție medicală. Prezervativele sunt disponibile în clinicile de tineret și în multe școli. Tinerii trebuie să plătească pentru alte dispozitive contraceptive, dar acestea sunt subvenționate pentru persoanele sub 25 de ani, astfel încât prețul să nu fie o barieră. Un an de pilule contraceptive subvenționate costa aproximativ 10 dolari în 2018. 

În Austria există numeroase servicii de sănătate sexuală pentru tineri, în special în Viena. Acestea sunt integrate în alte servicii de sănătate, cum ar fi spitalele conduse de fiecare stat federal. Cele mai  importante sunt: centrele de informare pentru tineri; centrele Societății austriece pentru planificare familială; un portal online pentru tineret.

Cum stă România? În sistemul public, singurele servicii ce au legătură cu sănătatea sexuală sunt cele oferite de cabinetele de planificare familială. Câte astfel de cabinete există și care e finanțarea publică de care beneficiază? E un subiect pe care-l vom aborda la Jurnalul Decretului într-un articol viitor. 

Broșură în cabinetul de planificare familială, Spitalul Aiud

Modelul românesc

Franța, o țară în care educația sexuală e parte din programa națională din 1998, a decis recent ca, începând cu 1 ianuarie 2022, contracepția să fie gratuită pentru femeile din categoria de vârstă sub 25 de ani. 

Au ajuns la această politică după ce datele statistice le-au arătat că femeile au început să nu mai folosească contracepția din motive financiare. 

Noua politică publică nu este însă o noutate. În 2013, autoritățile au făcut contracepția gratuită pentru fetele cu vârste între 15 și 18 ani. Au făcut-o pentru a reduce nu doar sarcinile în cazul minorelor, dar și avorturile. Ca urmare a acestei politici, avorturile au scăzut de la 9,5 la 6 la mia de locuitori între 2012 și 2018. 

În România, contracepția nu este gratuită pentru nimeni. Iar în lipsa educației sexuale, dar și a serviciilor de sănătate sexuală, avortul ajunge să fie metodă contraceptivă în rândul tinerilor.

În ultimii patru ani, în județul Teleorman au fost făcute în spitalele publice 259 de avorturi la cererea unor fete cu vârste sub 19 ani. Cifra reprezintă 14% din totalul avorturilor la cerere făcute în județul Teleorman în perioada menționată, în sistemul public. Lor li se adaugă alte 263 de întreruperi la cerere făcute în aceeași perioadă, pentru categoria de vârstă indicată, în sistemul privat.

În județul Teleorman nu există niciun cabinet de planificare familială care să aibă contract cu casa județeană de asigurări de sănătate și niciun medic cu atestat sau competențe de planificare familială care să acorde servicii în baza relațiilor contractuale cu respectiva casă de sănătate. 

În școlile din județ, noțiunile de educație sexuală sunt predate după modelul curricular românesc. În regim opțional, incomplet și de către persoane care nu au o pregătire specifică. Mediul de familie nu reușește nici pe departe să suplinească această absență instituțională. 

În fine, sistemul medical ajunge să constate efectele finale, înregistrând nașteri sau avorturi în rândul unor adolescente pe care societatea le-a abandonat necunoașterii.

În ultimă instanță, asta produce în momentul de față modelul românesc de predare a educației sexuale: o societate care îi lasă pe elevi să se dumirească pe cont propriu.

Cu toate consecințele de rigoare.

Ce este proiectul Jurnalul Decretului

Jurnalul Decretului își propune să contribuie la un efort public de înțelegere. Intersecțiile pe care le găzduiește subiectul avorturilor la cerere sunt nenumărate. Nicio altă temă de interes general nu stârnește atâtea controverse legale, polemici sociale și dezacorduri deloc cordiale. Și niciuna nu e însoțită de atâta neînțelegere.

Credem că jurnalismul e remediul potrivit. De aceea, Jurnalul Decretului a strâns laolaltă un colectiv de presă format din Vlad Stoicescu și Diana Oncioiu (Dela0.ro), Diana Meseșan (Libertatea) și Octavian Coman (jurnalist freelancer). Cei patru documentează împreună o serie de 12 articole de profunzime despre istoria, prezentul și viitorul acordării sau interzicerii serviciilor de avort la cerere în România.

Campania jurnalistică poate fi urmărită pe www.jurnaluldecretului.ro și este implementată de Centrul pentru Jurnalism Independent, cu sprijinul companiei Essensys Software.

Urmărește-ne pe Google News