Potrivit
sursei citate, documentele publicate pe 8 decembrie de Food and Drug
Administration (FDA) arată că patru dintre decedați făceau parte
din grupul placebo și doi din grupul celor care fuseseră efectiv
vaccinați.

În raport se spune că decesele nu au legătură cu vaccinul, care are „un profil de siguranță excelent” și că „toate decesele reprezintă evenimente care apar la o rată similară, la populația din grupele de vârstă unde acestea au avut loc”.

De ce au murit voluntarii

Conform Bloomberg, cei doi voluntari decedați, cărora li s-a administrat vaccinul, aveau peste 55 de ani. O persoană a murit de stop cardiac, la 62 de zile după administrarea vaccinului, iar cealaltă de arterioscleroză, la trei zile după vaccinare.

În raport se mai spune că eficiența serului este de 88% după prima vaccinare și crește la peste 95% după a doua.

Care sunt efectele secundare

Circa 84% dintre participanți au prezentat reacții secundare, iar patru persoane au suferit o paralizie facială temporară.

La procesul de testare au luat parte 44.000 de participanți, care au avut efecte secundare după cum urmează:

• 63% au suferit de epuizare
• 55% au spus că au dureri de cap
• 32% au răcit
• 24% aveau dureri ale membrelor
• 14% au dezvoltat febră

Decizia finală de aprobare a vaccinului Pfizer/BioNTech din partea FDA este așteptată pentru joi dimineață. Serul a fost deja aprobat de autoritățile din Marea Britanie, care au demarat deja prima campanie de vaccinare.

Pentru
SUA, producătorii ar fi furnizat până acum, ca măsură de
precauție, 6,4 milioane de doze de vaccin.

Urmărește-ne pe Google News