Donald Trump a fost găsit vinovat de juriul din Manhattan pentru falsificarea înregistrărilor contabile cu scopul de a ascunde o plată de 130.000 de dolari făcută de fostul său avocat Michael Cohen către Stormy Daniels. Potrivit acuzațiilor, totul s-a întâmplat înainte de alegerile prezidențiale din 2016, Trump încercând astfel să cumpere tăcerea actriței de filme pentru adulți în legătură cu presupusa întâlnire sexuală pe care cei doi ar fi avut-o în 2006, la un an după ce Trump s-a căsătorit cu actuala sa soție, Melania.

În apel, apărarea lui Trump trebuie să demonstreze că judecătorul Juan Merchan a făcut o serie de erori semnificative în supervizarea procesului.

Experții se așteaptă ca avocații republicanului că susțină că, în mărturia sa despre întâlnirea cu Trump din 2006, Stormy Daniels a dat prea multe detalii, în condițiile în care cazul se baza pe falsificarea de documente, nu pe faptul că cei doi au întreținut relații sexuale.

Daniels a declarat pe 7 mai în instanță că l-a lovit pe Trump pe spate cu o revistă rulată, că acesta nu a folosit un prezervativ, că „nu mai ştie” cum a ajuns în pat fără haine, dar că nu a refuzat avansurile lui Trump și nu a consumat alcool sau droguri.

„Vor susţine că mărturia lui Stormy Daniels a fost prea detaliată, în afara limitelor, a adus prejudicii juraţilor”, a declarat George Grasso, un judecător pensionat din statul New York, care a fost prezent la proces.

În timpul mărturiilor, judecătorul a admis că procurorii au cerut unele detalii inutile și a acceptat multe dintre obiecţiile apărării, astfel că jurații nu au putut să ia în calcul unele dintre declarațiile lui Stormy Daniels.

„Am fost surprins că nu au existat mai multe obiecţii”, a spus judecătorul pe 7 mai.

Niciuna dintre deciziile lui Merchan nu s-a evidenţiat ca fiind o greşeală evidentă, apreciază Rebecca Roiphe, profesoară la New York Law School, adăugând că acest lucru scade șansele pentru a obține o anulare a condamnării lui Trump.

De asemenea, avocații apărării pot invoca un conflict de interese în cazul lui Juan Merchan, a cărui fiică lucrează pentru o firmă de consultanţă politică având clienţi democraţi sau că nu a fost corect ca procesul să aibă loc în Manhattanul puternic democrat.

Specialiștii spun că un alt argument poate fi acela că acuzațiile au fost necorespunzătoare din punct de vedere juridic. Falsificarea registrelor contabile este un delict în New York, dar devine infracţiune atunci când are loc pentru a promova sau a ascunde o altă infracţiune.

În situația lui Trump, procurorii afirmă că acesta a încercat să ascundă o conspiraţie pentru a promova o candidatură la o funcţie publică prin mijloace ilegale, ceea ce este o infracţiune în statul New York. Anchetatorii susțin că plata făcută către Stormy Daniels a reprezentat o contribuţie la campania electorală din 2016, unde limita pentru donații publice era de 2.700 de dolari.

„Dacă există un verdict de vinovăţie, vor încerca să facă apel la tot”, a mai declarat Grasso, care crede că decizia judecătorului a fost foarte bună.

Fostul președinte al SUA a pledat nevinovat. El neagă că a întreţinut relaţii sexuale cu Stormy Daniels și susține că acuzațiile formulate de biroul procurorului districtual din Manhattan, condus de democratul Alvin Bragg, sunt menite să afecteze campania pentru alegerile prezidențiale din luna noiembrie.

Sunt șanse mici ca un eventual apel să fie rezolvat înainte de 5 noiembrie, data la care este programat scrutinul.

Foto: Profimedia

Urmărește-ne pe Google News