Nava avea S-300 F, un sistem de rachete sol-aer rusesc cu rază lungă de acțiune. Radarul de cercetare a spațiului aerian al sistemului poate urmări până la 100 de ținte și dirija până la 12 rachete simultan.
Osa M este un alt sistem aflat pe nava-amiral Moskva: rachete tactice sol-aer mobile, de o altitudine mică, cu rază scurtă.
De asemenea, în ceea ce privește capabilitățile ofensive, nava-amiral era dotată cu:
- cinci tuburi Torpedo (diametru 533 mm), dispozitive pentru lansarea torpilelor;
- lansatoare de rachetă antisubmarin model RBU-6000, de calibru 213 mm;
- sistem de rachete antinavă P-1000 Vulkan, capabile să lovească nave ale adversarului la o distanță de peste 400 de kilometri;
- artilerie automată cu tunuri navale AK – 130 și AK – 600, cu un calibru de 130 de milimetri, capabile să tragă 40 de cartușe pe minut.
Crucişătorul Moskva, lansat la apă în 1979 şi în serviciu din 1983, avea 11.490 de tone și o lungime de 186,5 metri. Se putea deplasa cu o viteză de 32 de noduri (55 km/h) și avea o autonomie de 30 de zile (6.000 de mile maritime).
Nava, cu un echipaj de 510 marinari, a fost utilizată pentru a lansa rachete asupra teritoriului ucrainean în zona Herson și a fost implicată în cucerirea Insulei Șerpilor. De asemenea, Moskva găzduia comanda flotei ruse din Marea Neagră în operațiunea din Ucraina.
Nava a fost lovită, miercuri seară, de două rachete Neptun lansate de forţele ucrainene, potrivit relatărilor de la Kiev. Deşi Ministerul rus al Apărării a confirmat joi că nava a fost avariată şi că echipajul a fost evacuat, instituţia a transmis doar că a avut loc un incendiu la bord, fără să menţioneze motivele.
Ucrainenii au mai transmis că din cei peste 500 de membri ai echipajului navei, doar aproximativ 50 au supraviețuit. Partea rusă a anunțat că tot echipajul a fost evacuat de pe crucișător și nu există victime.