Aproape 35.000 de absolvenți de liceu au susținut astăzi, 16 august, proba scrisă la limba română la examenul de bacalaureat 2022, sesiunea de toamnă.
Aproape două treimi dintre cei înscriși provin din promoţia curentă, adică 22.586 de candidaţi, iar 12.237 de candidaţi provin din promoţiile anterioare, transmit inspectoratele şcolare judeţene.
Examenul a început la ora 9 și a durat trei ore, iar în Capitală, elevii au avut la dispoziție 12 centre de examen, câte două în fiecare sector. Libertatea a mers la Liceul Teoretic Nichita Stănescu, de pe strada Lucrețiu Pătrășcanu, din sectorul 3. Aici, în sesiunea din vară, din 150 de candidați, 26,7% n-au reușit să promoveze examenul.
Mai au o șansă acum.
La umbra copacilor de la poarta liceului, câțiva părinți și o bunică își așteaptă copiii, respectiv nepoata să iasă din examen. „Sper să vină cu vești bune!”, spune bătrâna. Are ochi blânzi, albaștri, la fel ca ai nepoatei, Gabriela, care n-a întârziat mult.
„Subiectele au fost puțin mai grele acum, am scris și la Eminescu, dar nu știu dacă am scris suficient. Știam mai bine drama”, povestește fata, după ce și-a îmbrățișat bunica.
„Mă aștept la un 6 sau 7, că atât îmi trebuie”, completează râzând. În prima sesiune, n-a reușit să obțină media generală peste 6 ca să promoveze bacalaureatul. Biologia i-a pus probleme, a luat doar 5. Gabriela vine de la Colegiul Tehnic Costin D. Nenițescu, din București, fostul liceu „de chimie” al Capitalei.
Mai departe, dacă promovează bacalaureatul, vrea să dea admitere la Arte, dar încă nu știe la ce facultate. „Măcar să iau acum bacalaureatul”, explică ea. „Doamne ajută, să sperăm că o să fie bine”, completează bunica.
Ce subiecte au avut la limba română
La prima parte, elevii au primit un text la prima vedere, o poezie scrisă de Agatha Grigorescu-Bacovia, „Poezie sau Destin”. Pe baza poeziei au avut de rezolvat mai multe cerințe, subiectele pot fi consultate pe Libertatea.
La subiectul al II-lea, elevii au avut de redactat un text argumentativ, bazat pe experiențe personale, iar la subiectul al III-lea, cel mai dificil dintre ele, după cum au mărturisit, absolvenților li s-a cerut să prezinte particularitățile unui text poetic din opera lui Mihai Eminescu și să facă asta în 400 de cuvinte.
„Am scris patru pagini la Luceafărul, au fost mai ușoare subiectele acum”, spune mulțumit Andrei, în vârstă de 19 ani. „Mă aștept la un 7 spre 8”, adaugă el. „Îmi trebuie un 7, ce-i drept. Mai am și mâine la mate, dar n-am mari emoții”, spune tânărul. Dacă ia Bac-ul, plănuiește să se înscrie la Politehnică, pe locurile rămase.
„Am aberat mult!”
Cei mai mulți dintre elevii cu care Libertatea a stat de vorbă recunosc însă că nu s-au pregătit temeinic nici pentru a doua sesiune de Bac și nu sunt foarte optimiști. Speră la o notă de trecere, dar n-au mari speranțe că o vor obține. „Am aberat mult la partea a treia. Mi-a picat Luceafărul. N-am mai citit Eminescu, mă bazam că pică Plumb (n.r. – poezie de Bacovia)”, se plânge o altă tânără, în timp ce vorbește tare la telefon.
De asemenea, întrebați ce planuri au pentru viitorul apropiat, cei mai mulți dintre ei mărturisesc că „încă nu știu”. Fără diploma de bacalaureat în mână, nu pot face mare lucru, nici măcar să-și găsească un loc de muncă, spun debusolați. Sunt tineri, totuși, mai au timp să se gândească care încotro.
„Nu-mi place să-mi fac planuri, sincer”, spune o altă adolescentă. „Voi munci, cel mai probabil, și voi încerca din nou la anul dacă nu iau acum. Voi încerca până voi reuși”.
Un alt absolvent:
Pentru tinerii debusolați există însă opțiuni. La poarta liceului, două femei împart pliante. Sunt reprezentantele a două școli postliceale care oferă, printre altele, cursuri de asistent medical generalist, asistent medical de farmacie, agent vamal, tehnician maseur și chiar stilist.
„Poți să vii la noi, cu sau fără Bac”, explică ele oferta. „Școala pregătește cadre medicale cu posibilități de angajare în Anglia, Germania, Italia”, scrie pe un fluturaș. Înscrieri cu sau fără diplomă de bacalaureat și fără limită de vârstă! mai promite școala postliceală.
„Au nevoie de îndrumare”, afirmă una dintre reprezentante. „Vedeți, toți spun că nu știu ce vor face mai departe. Fără cineva care să-i ghideze, să le ofere o variantă, vor mai bâjbâi, săracii, până vor găsi ceva care să le placă. Dar sunt domenii din care poți să trăiești și se câștigă bine”, mai spune ea, referitor la oferta expusă.
Tineri care dau Bac-ul pentru prima oară
Printre candidații înscriși la Liceul Teoretic „Nichita Stănescu” se numără și câțiva care abia acum experimentează emoțiile examenului de maturitate. Fie au ratat înscrierile din vară, fie au rămas corigenți la alte materii, explică ei.
„Mi s-au părut de bun-simț subiectele, dar e prima dată pentru mine când dau Bac-ul. Am rămas corigent la fizică”, spune un băiat. „Mă aștept la peste 7, sper să nu mă înșel”, adaugă adolescentul.
Un altul, dintr-o promoție anterioară, a ieșit și mai dezamăgit din sala de examen.
„Eu sunt din promoția 2019. Ca și atunci, am învățat ce e mai greu și a picat ce a fost mai ușor, adică Eminescu. Spre exemplu, eu am învățat poezia «Plumb», de Bacovia”, povestește Claudiu.
„N-am scris nimic la subiectul al III-lea, nu prea mi-am amintit mare lucru, deci nu sunt sigur că o să iau, știu că ultimul subiect contează mult. Dar nu mă las bătut, o să mă înscriu și la anul!”, asigură el. Claudiu visează să devină tehnician dentar.
„Im going to make you so proud – Note to self” (trad. „Te voi face foarte mândră de tine – Notă către sine”) scrie pe tricoul unei adolescente. A ieșit alergând din curtea liceului, gata să-și îmbrățișeze iubitul. E printre puținii tineri care au manifestat entuziasm la ieșirea din examen. Mâine îi așteaptă o probă și mai grea – matematica.
Calendarul probelor la bacalaureatul de toamnă 2022
Cei aproape 35.000 de elevi care s-au înscris în perioada 18-25 iulie 2022 vor susține mai multe probe, după cum urmează:
- 16 august – Limba şi literatura română- proba E. a – proba scrisă
- 17 august – Proba obligatorie a profilului – proba E. c – proba scrisă
- 18 august – Proba la alegere a profilului şi specializării – proba E. d – proba scrisă
- 19 august – Limba şi literatura maternă – proba E. b – proba scrisă.
Cel mai mic număr de candidați, la Bac-ul din vară
În sesiunea de vară a Bac 2022 s-au înscris 126.454 de absolvenți de liceu, acesta fiind cel mai scăzut număr de candidați după revoluție, potrivit ministrului educației. Rata de promovare în sesiunea de vară a examenului de Bac 2022 a fost de 75,2%, mai mare cu 1,9% față de rezultatele dinainte de contestații.