Florentin Chiforeanu, fostul preşedinte al clubului de fotbal Farul, a fost martor la jaful a două autoturisme de lux. Plecat în vacanţă în staţiunea Nisipurile de Aur, Chiforeanu a văzut cum din faţa Hotelului Nelia, în care e cazat, au fost furate două BMWuri, unul X5 şi unul X6.

“Nu îi cunosc pe proprietarii maşinilor, dar ştiu că sunt români. Oficialităţile de aici nu au făcut nimic pentru a-i ajuta. În acest moment, păgubiţii se ceartă cu bodyguarzii hotelului. Eu cred că furturile au fost realizate în complicitate cu angajaţii de aici, pentru că altfel nu văd cum. Poliţia a venit, dar nu a demarat nici o anchetă, nu a luat datele victimelor jafului. Ba mai mult, s-a demonstrat că nici camerele de filmat ale hotelului nu funcţionau. Nu se poate aşa ceva“, a declarat Chiforeanu.

Furtul de la Nisipurile de Aur nu e un caz izolat: cinci maşini au fost “săltate” şi în Albena, una dintre ele fiind a primarului din Clejani (Giurgiu), Florin Nidelea.

Hotelurile de pe Valea Prahovei au fost ocupate de 1 Mai în proporţie de 20% din capacitate. Ieri a fost o zi numai bună pentru schi, iar turiştii şi-au tras sufletul la o bere, la Cabana Valea Dorului din Sinaia.
20.000 de români au fost, ieri, pe litoralul românesc. Pe plaja din Mamaia, turiştii s-au întins la soare încă de dimineaţă. Cei mai curajoşi dintre ei au renunţat şi la haine, chiar dacă era un pic răcoare.
Bucureştenii au luat ieri cu asalt parcurile din Capitală. Grătarele special amenajate în parcul din spatele Palatului Copiilor au sfârâit de dimineaţă până seara.

 
 

Urmărește-ne pe Google News