Barack Obama şi Michelle

Preşedintele SUA şi soţia lui s-au întâlnit în urmă cu 23 de ani la firma de avocatură unde lucra Michelle atunci. Prima lor întâlnire a fost foarte romantică şi chiar de atunci, Michelle, cea care avea să devină mai târziu Prima Doamnă a Americii, a ştiut că el este bărbatul cu care vrea să se căsătorească.
Barack a cerut-o în căsătorie la petrecerea pe care a dat-o pentru a sărbători trecerea examenului de Barou – a ascuns inelul în desertul ei, iar trei ani mai târziu, cei doi s-au căsătorit. La nuntă, Barack Obama i-a promis miresei sale că împreună vor avea parte de o viaţă interesantă, chiar dacă nu cea mai bogată.
Unul din lucrurile care m-au atras la barack a fost sinceritatea lui emoţională. Spune drept în faţă ceea ce simte. Nu te poţi juca cu el, este exact ceea ce pare să fie. Mă simt norocoasă să am un soţ care mă iubeşte şi îmi arată asta în orice mod posibil„, a declarat Michelle Obama.
Prima oară când a câştigat cursa electorală pentru preşedinţie, în urmă cu patru ani, Barack Obama a inclus în discursul său mulţumiri soţiei sale: „Nu aş fi stat aici, în faţa voastră în această seară, fără ajutorul celei mai bune prietene de 16 ani, stânca familiei noastre, dragostea vieţii mele, Prima Doamnă a naţiunii noastre, Michelle Obama„.
Seara trecută, Barack Obama a câştigat un nou mandat la şefia SUA şi, ca şi data trecută, de această dată i-a mulţumit soţiei sale: „Nu aş fi fost omul care sunt astăzi fără femeia care a fost de acord să se mărite cu mine acum 20 de ani. Michelle, nu te-am iubit niciodată mai mult ca acum. Nu am fost niciodată mai mândru să văd cum întreaga America se îndrăgosteşte de tine„.
 
CITEŞTE DESPRE CĂSNICIA LUI MITT ROMNEY PE UNICA.RO

 
 

Urmărește-ne pe Google News