• „Din păcate, prin modul în care au acţionat, dar şi prin comportamentul ulterior, anumiţi poliţişti au devenit complici morali la crimă”, spunea premierul Ciolacu, imediat după accidentul de la 2 Mai.
  • Dacă poliţiştii şi-ar fi făcut treaba, „100% tragedia putea fi evitată”, a recunoscut şi şeful Poliţiei Române, chestor Benone Matei. 

Înainte ca Vlad Pascu să se urce drogat la volan, să zboare pe şosea cu peste 100 km/h şi să omoare cu maşina doi tineri, poliţia ar fi putut să-l oprească. Nu o dată, ci de două ori. Este concluzia din raportul Corpului de Control pe care ministrul de interne l-a trimis la Constanţa, imediat după accident, pentru a verifica modul în care poliţiştii au acţionat în acest caz.

Oprit de şeful Poliţiei Rutiere, în preziua accidentului   

Cu o zi înainte de accident, pe 18 august 2023, Vlad Pascu se afla în oraşul Constanţa şi conducea un Mercedes decapotabil, model de epocă. La ora 21:40, tânărul care avea să împlinească 20 de ani în arest a fost oprit în trafic chiar de către șeful Poliției Rutiere Constanța, comisar-șef Constantin Stoian.

Ce au păţit poliţiştii care l-au lăsat pe Vlad Pascu să conducă drogat. Sancțiunea maximă: 20% din salariu timp de trei luni
Comisar-șef Constantin Stoian | Foto: Focuspress
Calmul dinaintea furtunii prezidențiale. Nimeni de la PSD nu a prevăzut înfrângerea lui Marcel Ciolacu
Recomandări
Calmul dinaintea furtunii prezidențiale. Nimeni de la PSD nu a prevăzut înfrângerea lui Marcel Ciolacu

Potrivit raportului Corpului de Control, poliţistul ar fi trebuit să-i aplice lui Vlad Pascu o dublă sancţiune. Prima era contravenţională (două sau 3 puncte-amendă, adică 330 de lei sau 495 de lei), pentru că maşina nu avea pe parbriz semnul de „şofer începător”, cu toate că tânărul obţinuse carnetul de conducere cu numai trei luni în urmă. 

A doua neregulă, dacă ar fi fost sancţionată, l-ar fi lăsat pe Vlad Pascu fără maşina cu care, ulterior, el a comis accidentul. Acel Mercedes nu avea poliţă RCA şi, potrivit legii, fapta se sancționează cu amendă (de la 1.000 de lei la 2.000 de lei), dar „și cu reținerea certificatului de înmatriculare/ înregistrare a vehiculului, până la prezentarea documentului privind încheierea asigurării”. 

A ieșit la pensie fără a fi sancţionat

Numai că şeful Poliției Rutiere Constanța, cms.-șef Constantin Stoian, a închis ochii şi l-a lăsat pe Pascu să plece mai departe. Era „o acțiune cu caracter preventiv”, iar şoferului „i s-a atras atenția cu privire la respectarea normelor rutiere şi conduita preventivă în trafic”, a explicat chestorul Adrian Glugă, şeful IPJ Constanţa, a doua zi după accident.

O săptămână mai târziu, Corpul de Control a stabilit, în raport, că şeful Poliției Rutiere Constanța a încălcat prevederile legale privind statutul polițistului și organizarea și funcționarea Poliției Române. Iar ministrul de interne, Cătălin Predoiu, a anunţat că va trimite raportul către IGPR, pentru a fi sesizată comisia de disciplină.

Cine este Călin Georgescu, surpriza alegerilor prezidențiale 2024, turul 1. A ieșit pe locul trei în exit-poll
Recomandări
Cine este Călin Georgescu, surpriza alegerilor prezidențiale 2024, turul 1. A ieșit pe locul trei în exit-poll

În ziua anunțului, cms.-șef Stoian şi-a dat demisia din funcţia de şef al Poliției Rutiere Constanța. În urma cercetării prealabile, nu a fost dispusă nicio sancţiune în cazul lui, potrivit informaţiilor furnizate de IGPR, la solicitarea Libertatea.

Cms.-șef Constantin Stoian a continuat să lucreze la IPJ Constanţa până la începutul acestui an, când i-a fost aprobată cererea de pensionare.

Un om cu spirit civic şi trei poliţişti delăsători

Vlad Pascu venise la mare împreună cu tatăl său, un afacerist milionar. Pe 18 august, adică a doua zi după ce fusese oprit în trafic şi lăsat să plece, tânărul de 19 ani a petrecut, în Vama Veche, alături de câţiva prieteni. La miezul nopţii, au urcat cu toţii în Mercedesul decapotabil şi au dat turul staţiunii, apoi au mers până la Mangalia şi înapoi, pe drumul naţional.  

Pascu „conducea haotic, făcea drifturi şi avea viteză foarte mare, chiar şi 200 km/h”, le-au declarat anchetatorilor prietenii lui Pascu. De teamă, doi dintre ei i-au cerut să oprească şi au coborât din autoturism. 

La ora 0:40, un bărbat a văzut maşina în trafic şi a sunat la 112, semnalând că acel şofer e posibil să fie beat sau drogat. Apelul, se precizează în raportul Corpului de Control, a fost gestionat de către operatorul 112 de la IPJ Constanța, un agent-șef de poliție, și de către dispecerul Poliției din Mangalia, un agent-șef adjunct de poliție. 

Live Text Rezultate BEC alegeri prezidenţiale 2024, turul 1. Elena Lasconi l-a depășit pe Marcel Ciolacu și a intrat în turul doi al alegerilor
Recomandări
Live Text Rezultate BEC alegeri prezidenţiale 2024, turul 1. Elena Lasconi l-a depășit pe Marcel Ciolacu și a intrat în turul doi al alegerilor

Ambii au încălcat procedurile și nu au transmis echipajelor din teren toate datele furnizate de bărbatul care sunase la 112, nu au completat integral fișa de caz şi nici nu au raportat evenimentul conducerii. 

În raport se mai precizează că şi un subcomisar, șef al Biroului Centrul Operațional, e vinovat de „neaplicarea prevederilor legale și a dispozițiilor procedurale cu ocazia gestionării evenimentului sesizat prin 112”.

Din trei poliţişti, unul singur a fost sancţionat blând

În faţa comisiei de disciplină a ajuns însă doar operatorul 112 de la IPJ Constanța. El a fost sancționat disciplinar cu „diminuarea salariului funcției de bază cu 20%, pe o perioadă de 3 luni”, pentru „neglijență manifestată în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu sau a dispozițiilor primite de la șefii ierarhici ori de la autoritățile anume abilitate de lege”. 

Potrivit legii, diminuarea salariului este cea mai blândă sancţiune pe care o poate primi un poliţist, după mustrarea scrisă. 

Operatorul 112 care, în noaptea accidentului, nu a depus diligenţe pentru depistarea mai rapidă în trafic a maşinii conduse de Vlad Pascu lucrează şi în prezent la IPJ Constanța. 

Unde a greşit agentul care l-a oprit pe Pascu 

În acea noapte, Vlad Pascu a fost depistat în trafic, din întâmplare, la două ore după apelul la 112. Conducea maşina în Vama Veche, iar cu el erau doi tineri pe care abia îi cunoscuse. Unul dintre ei a declarat, în anchetă, că Pascu îl abordase, un pic mai devreme, zicându-i că îi dă „200 de lei pentru două boabe (pastile de ecstasy – n.r.)”/ Martorul susţine că i-a spus că n-are. 

La ora 2:35, maşina lui Pascu a fost oprită de o patrulă, formată dintr-un plutonier de la jandarmi şi un agent de poliție, care fusese angajat cu doar zece luni în urmă şi era detașat din București pe litoral. 

Pascu i-a arătat polițistului doar buletinul, spunându-i că actele maşinii sunt la tatăl lui, care e în Constanţa. La ora 2:40, agentul a pozat numărul de înmatriculare al maşinii şi a postat poza pe grupul de WhatsApp al poliţiei, solicitând informaţii. Polițistul e acuzat, în raportul Corpului de Control, că „nu a ridicat plăcuțele de înmatriculare” ale maşinii care, în continuare, nu avea poliţa RCA.

Mai departe, agentul şi jandarmul au trecut la controlul autoturismului, iar în portiera de lângă scaunul şoferului au găsit un joint și o folie cu patru pastile de Bromazepam – un sedativ clasificat ca drog de risc. Polițistul n-a fost curios să afle cui îi aparţin drogurile, aşa că, după ce i-a legitimat pe ceilalți doi tineri care erau în maşină, i-a lăsat să plece.

Pe Vlad Pascu, agentul l-a dus la sediul Poliţiei din Vama Veche, cu intenţia de a-l testa, şi pentru droguri, şi pentru alcool. Dar pentru că nu avea competenţa să facă asta, el fiind de la Ordine Publică, agentul a cerut ajutorul ofițerului coordonator, un subinspector de poliție. După zece minute, la ora 3:09, un poliţist de la Rutieră a venit cu aparatul etilotest, care a arătat că Pascu nu consumase alcool. 

Momentul testării a fost înregistrat pe body-cam-ul agentului, care abia atunci a pornit dispozitivul, asta deşi normele interne prevăd că „pornirea înregistrării se realizează la iniţierea intervenţiei şi se opreşte după finalizarea acesteia”.

20% din salariu, pentru că Pascu n-a făcut testul antidrog

Ca să-l testeze pe Vlad Pascu pentru consumul de droguri, ofițerul coordonator a cerut sprijin de la Poliția Mangalia, însă dispecerul de aici i-a comunicat că nu există nimeni care să poată face testul: în tot sudul litoralului, în plin sezon estival, exista un singur DrugTest, la Poliţia Rutieră din Mangalia, iar angajatul instruit să-l folosească se afla în concediu medical. 

Corpul de Control al ministrului de interne a propus sesizarea comisiei de disciplină în cazul șefului Poliției Mangalia, comisarul-șef Dragoș Cristea, „pentru că nu a organizat programul de lucru astfel încât să asigure continuitatea serviciului polițienesc” şi, astfel, a încălcat prevederile unui ordin ministerial.

Ce au păţit poliţiştii care l-au lăsat pe Vlad Pascu să conducă drogat. Sancțiunea maximă: 20% din salariu timp de trei luni
Dragoș Cristea | Foto: mangalianews.ro

Potrivit informaţiilor furnizate de IGPR, cms.-şef Cristea a fost sancţionat cu „diminuarea salariului funcției de bază cu 20% pe o perioadă de 3 luni”. După accidentul de la 2 Mai, el şi-a dat demisia din fruntea Poliției Mangalia şi a revenit la postul de adjunct al șefului Poliției Mangalia, funcţie pe care o ocupă şi în prezent. 

În dosarul penal nu există niciun acuzat

În noaptea în care a anunţat că n-are cine să vină cu DrugTestul, dispecerul de la Poliția Mangalia, spune Corpul de Control, trebuia să raporteze incidentul conducerii şi să ceară ajutor de la IPJ Constanţa, unde erau 12 aparate DrugTest.

Însă agentul din teren şi ofițerul coordonator, se arată în raport, puteau să verifice, chiar şi fără DrugTest, dacă Pascu consumase ceva: procedurile interne prevăd că, atunci când un șofer nu poate fi testat antidrog, indiferent de motiv, poliţistul e obligat să-l conducă la o unitate medicală, pentru recoltarea de mostre biologice. Spitalul din Mangalia e la 10 kilometri de Vama Veche.

La patru zile după accidentul de la 2 Mai, Ministerul de Interne anunţa că „ofițerii Corpului de Control au constatat posibile aspecte de natură penală circumscrise infracțiunii de abuz în serviciu în legătură cu modul de acțiune, respectiv de inacțiune, a trei polițiști, un ofițer și doi agenți, implicați în procedurile de verificare, control și luare a măsurilor legale” față de Vlad Pascu.

Cinci zile mai târziu, când Predoiu a prezentat raportul Corpului de Control, din „trei poliţişti” mai rămăseseră doi: agentul din Vama Veche şi ofiţerul coordonator. 

În cazul lor a fost sesizat Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța, iar la IGPR „a fost suspendată cercetarea prealabilă, până la finalizarea cercetărilor, ca urmare a întocmirii unui dosar penal”. 

În acest dosar penal (6790/210/P/2023), Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța face şi acum cercetări in rem „cu privire la prezumtiva săvârşire a infracţiunii de abuz în serviciu”, iar „până în prezent, nu au fost formulate acuzaţii de natură penală împotriva vreunei persoane”, conform informaţiilor furnizate de procurori, la solicitarea Libertatea.

Șeful IPJ Constanţa, nicio sancţiune 

În noaptea de 18 august anul trecut, la ora 4:30, agentul de poliţie l-a lăsat pe Vlad Pascu să plece. Tânărul a urcat din nou la volan şi, în mai puţin de o oră, a lovit cu maşina cinci tineri, omorându-i pe doi dintre ei. Roberta Dragomir avea 20 de ani, iar Sebastian Olariu, 21 de ani. Ambii erau studenţi la Facultatea de Geografie.  

Pascu a fost prins în Vama Veche şi abia atunci a fost testat antidrog. A ieşit pozitiv la cocaină, amfetamine, metamfetamine şi ecstasy. „Ar fi consumat substanțele interzise la o locație din Vama Veche, după ce a părăsit sediul postului Poliție Vama Veche”, a susţinut şeful IPJ Constanţa, chestorul Adrian Glugă, la două zile după accident.

Ce au păţit poliţiştii care l-au lăsat pe Vlad Pascu să conducă drogat. Sancțiunea maximă: 20% din salariu timp de trei luni
Chestorul Adrian Glugă | Foto: Focuspress

Imediat după finalizarea raportului Corpului de Control, chestorul Glugă a cerut să fie eliberat din funcția de inspector-şef. În aceeaşi zi, câteva ore mai târziu, ministrul Cătălin Predoiu anunţa că, în cazul lui Glugă, va fi declanșată o cercetare prealabilă pentru „neglijență manifestată în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu sau a dispozițiilor primite de la șefii ierarhici ori de la autoritățile anume abilitate de lege”.

Potrivit datelor furnizate de IGPR, chestorul Glugă nu a primit nicio sancţiune. Presa locală scrie că, în decembrie 2023, el a cerut să iasă la pensie, la doar 50 de ani. 

IGPR spune însă că Adrian Glugă lucrează în continuare în poliţie şi că el „a fost pus la dispoziția unității”, ca urmare a renunţării voluntare la funcţia de inspector-şef. IPJ Constanţa a comunicat ziarului Libertatea, după cinci zile de la primirea solicitării, că „necesită documentare” ca să spună dacă Adrian Glugă mai lucrează acolo sau nu.

Şi adjunctul a scăpat: nesancţionat şi pensionat

Cercetări preliminare au fost declanşate şi cu privire la adjunctul șefului IPJ Constanța, comisar- șef Marin Dincă, responsabil pe Ordine Publică și Siguranță Rutieră. Raportul Corpului de Control l-a trecut pe lista celor vinovaţi de „neglijență manifestată în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu”, dar cms.-șef Dincă nu a primit niciun fel de sancţiune.

Ce au păţit poliţiştii care l-au lăsat pe Vlad Pascu să conducă drogat. Sancțiunea maximă: 20% din salariu timp de trei luni
Comisar Marin Dincă

Imediat după accidentul de la 2 Mai, el şi-a dat demisia din funcţia de adjunct al șefului IPJ Constanța, iar la sfârşitul anului trecut s-a pensionat, la 54 de ani.

„Ca ministru al afacerilor interne, prima mea datorie e să mă asigur că este lămurit, complet şi întreg, adevărul. Pe baza stabilirii întregului adevăr, asigur că orice neglijenţă sau vinovăţie constatată în cursul anchetei va fi supusă rigorilor legii”, declara Cătălin Predoiu, pe 21 august, anul trecut. 

La şapte luni de atunci, din tot şirul de vinovaţi indicaţi în raportul Corpului de Control, singurii sancţionaţi sunt cei doi poliţişti care, timp de trei luni, au primit cu 20% mai puţin la salariu.

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentarii (23)

Capoda   •   30.03.2024, 18:25

Pariu ca polițiștii au fost unsi bine de familia tânărului care a asasinat tineri și i-a nenorocit pe ceilalți! Poate ca au viitorul asigurat pe inca o viață .

Denisalala   •   29.03.2024, 09:14

Sângele victimelor este și pe mâinile polițiștilor complici - nu doar în acest caz

Nexus   •   29.03.2024, 08:57

Fara cuvinte..greseli in lant....nesincronizari incredibile......care au costat viata unui cetatean........

Vezi toate comentariile (23)
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Cine sunt românii care l-au votat pe Călin Georgescu. A fost ales de mulți cu studii primare sau medii
Știrileprotv.ro
Cine sunt românii care l-au votat pe Călin Georgescu. A fost ales de mulți cu studii primare sau medii
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Viva.ro
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Libertateapentrufemei.ro
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Ce conține șunca Pikok vândută în magazinele Lidl, de fapt. Are mereu un preț special, dar mulți români nici măcar nu citesc eticheta
FANATIK.RO
Ce conține șunca Pikok vândută în magazinele Lidl, de fapt. Are mereu un preț special, dar mulți români nici măcar nu citesc eticheta
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
GSP.RO
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Elle.ro
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României. Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu
Unica.ro
Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României. Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Votanţi ai lui Călin Georgescu au uitat pe cine au pus ştampila. Reacţia unei tinere întrebate cu cine a votat
Observatornews.ro
Votanţi ai lui Călin Georgescu au uitat pe cine au pus ştampila. Reacţia unei tinere întrebate cu cine a votat
Horoscop 26 noiembrie 2024. Taurii intră într-o perioadă în care încearcă să obțină beneficii de pe urma eforturilor făcute în asociere cu alții
HOROSCOP
Horoscop 26 noiembrie 2024. Taurii intră într-o perioadă în care încearcă să obțină beneficii de pe urma eforturilor făcute în asociere cu alții

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI