Melania Trump l-a introdus pe soțul ei la un eveniment care a avut loc la baza militară. „Este plăcerea mea să-l introduc pe soțul meu, președintele Statelor Unite”,a spus Prima Doamnă a SUA. Până aici nimic inedit, însă ce a urmat a ajuns în atenția internauților. Donald Trump s-a apropiat de soția lui, cei doi și-au dat mâna, iar apoi Donald Trump i-a spus încet soției sale… unde să se ducă.

„Du-te de partea cealaltă a scenei, mergi și stai jos, dragă”, i-a spus președintele american, iar Melania s-a conformat imediat.

Desigur, aceste afirmații au atras atenția internauților. „Suntem 100% siguri că nu este ținută ostatică”, a scris un utilizator al rețelei Twitter.

Nu este pentru prima oară când cei doi atrag atenția. Anterior, Melania a fost surprinsă în timp ce a refuzat să-l țină de mână pe soțul ei.

Un alt moment care a devenit viral a fost cel în care Prima Doamnă a SUA a fost surprinsă cum își schimbă radical expresia feței, în timpul învestirii republicanului în funcția de președinte.

via GIPHY

Iar un altul a avut loc la Casa Albă, când Prima Doamnă a SUA l-a înghiontit pe Donald Trump să ducă mâna la piept în timpul imnului.

Marcel Ciolacu, George Simion și Elena Lasconi, pe primele trei locuri în cursa prezidențială | SONDAJ

Recomandări
Marcel Ciolacu, George Simion și Elena Lasconi, pe primele trei locuri în cursa prezidențială | SONDAJ


::placeholdeR–>


Citește și: Ajutorul pentru încălzirea locuinţei 2017. Care este data până la care românii cu venituri mici pot depune cererile


 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News