Criteriile apar într-o hotărâre aprobată în ultima şedinţă de guvern şi publicată în Monitorul Oficial, potrivit Agerpres.
Amânarea se aplică tuturor notarilor publici, avocaţilor şi executorilor judecătoreşti.
Ce beneficii primesc avocaţii, notarii şi executorii judecătoreşti şi
Potrivit actului normativ, pe durata stării de urgenţă beneficiază:
- de amânarea la plata pentru serviciile de utilităţi – electricitate, gaze naturale, apă, servicii telefonice şi de internet
- de amânarea la plată a chiriei pentru imobilul cu destinaţie de sediu profesional
Condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească, pentru a beneficia de amânarea plăţii utilităţilor şi chiriei
- Au avut un venit net de maximum 200.000 de euro, echivalent în lei, în anul 2019 sau, dacă venitul pentru acest an nu a fost calculat, în anul 2018;
- În cadrul formei juridice de exercitare/organizare a funcţiei/profesiei îşi desfăşoară activitatea, ca salariaţi, inclusiv salarizaţi în interiorul profesiei şi/sau colaboratori, maximum 9 persoane;
- Şi-au întrerupt activitatea total sau parţial ori şi-au redus activitatea, ca urmare a măsurilor dispuse de autorităţi, înregistrând în luna pentru care se solicită amânarea pierderi de cel puţin 25% faţă de media încasărilor pe ultimele 6 luni înaintea instituirii stării de urgenţă.
Atenţie: Nu beneficiază de amânarea la plată formele de exercitare/organizare a funcţiei/profesiei cei care nu şi-au respectat obligaţia de asigurare a continuităţii activităţii pe perioada instituirii stării de urgenţă.
Potrivit Hotărârii de Guvern, îndeplinirea condiţiilor impuse se atestă prin declaraţia pe propria răspundere a coordonatorului formei de exercitare a profesiei/funcţiei, pe care o transmite co-contractantului, lunar, la data scadenţei obligaţiei de plată a serviciilor de utilităţi şi/sau chiriei.
Coordonatorul formei de exercitare a profesiei/funcţiei transmite lunar declaraţia pe propria răspundere şi informaţia privind facilitatea legală de care a făcut uz şi organului de conducere al organizaţiei profesionale din care face parte, care poate să facă verificări cu privire la veridicitatea datelor declarate, se mai precizează în hotărârea aprobată de Guvern.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro