În discuţiile sale private, preşedintele american Joe Biden se referă la liderii străini mai puţin oficial, pe care îi caracterizează într-o manieră colocvială.

De exemplu despre cancelarul german Olaf Scholz, Joe Biden spune că „nu este Angela Merkel”, a dezvăluit marţi postul de ştiri american NBC News.

Totodată, conform acelorași surse NBC, premierul britanic Boris Johnson este „un impulsiv”, iar preşedintele francez Emmanuel Macron „vrea să fie un nou Charles de Gaulle”, în opinia președintelui american.

Despre președintele Rusiei, Vladimir Putin, Joe Biden spune că este „băiatul cu arme nucleare și fără prieteni”.

Întrebată despre această informație, Emily Horne, purtătoarea de cuvânt a Consiliului de Securitate Naţională al SUA, a afirmat că „această bârfă anonimă nu seamănă în niciun fel cu ceea ce spune sau gândeşte preşedintele, despre omologii săi, pe care îi respectă şi îi preţuieşte”.

Portalul rusesc RBC, care a preluat miercuri articolul NBC, aminteşte că într-un interviu pentru ABC News, în martie anul trecut, Joe Biden a fost întrebat dacă îl consideră pe Putin un „ucigaş”, răspunzând „Mmm, da. Cred că este”.

 
 

Urmărește-ne pe Google News