Noi birouri în Pipera
Pe terenul din Pipera unde odată a funcţionat fabrica Electronica, unul dintre cei mai mare investitori de pe piaţa imobiliară din România vrea să ridice noi clădiri de birouri. Suprafaţa proiectului este de 125.000 de metri pătraţi. Pe lângă imobile de înălţime mare şi medie, dar şi zone publice de recreere şi spaţii comerciale, proiectul de pe bulevardul Dimitrie Pompeiu, din sectorul 2, prevede şi construirea unei parcări subterane multietajate, potrivit zf.ro.
Piaţţetă publică şi turn de 15 etaje, lângă Piaţa Victoriei
În apropiere de Piaţa Victoriei, mai exact la intersecţia străzilor Buzeşti şi Calea Griviţei, pe o suprafaţă de 28.000 de pătraţi, se va ridica un nou complex de birouri. Proiectul a fost conceput de unul dintre cei mai importanţi arhitecţi la nivel internaţional, Chapman Taylor. Lucările la centrul The Mark vor începe cel mai devreme anul viitor şi se vor finaliza în 2015.
Aici va exista şi o piaţetă publică, iar pentru proiectarea ei, dezvoltatorul austriac, în parteneriat cu Universitatea de Arhitectură şi Urbanism Ion Mincu Bucureşti, organizează un concurs adresat studenţilor. Potrivit investitorilor, obiectivul principal al competiţiei este de a găsi cea mai bună soluţie arhitectural- urbanistică pentru noua grădină publică, luând în considerare valoarea istorică a zonei în care va fi pus în aplicare proiectul (pe terenul vecin a existat, până anul trecut, Cinematograful Feroviarul).
The Mark va cuprinde două clădiri de birouri, un turn de 15 etaje şi o clădire de tip podium cu 6 etaje. Suprafaţa supraterană cumulată a construcţiilor este de aproximativ 28.000 de metri pătraţi, iar cea subterană, de circa 12.500 de metri pătraţi.