Cu toate acestea, numeroşi “omologi” de-ai lui Gaddafi se află la conducerea a zeci de state, pe întreaga planetă. Postul american de televiziune CBS a întocmit lista celor mai detestaţi tirani la ora actuală şi motivele pentru care ar trebui îndepărtaţi de la dirijarea destinelor popoarelor. Libertatea vă arată azi, pe harta lumii, care sunt statele unde tirania e la putere şi, mai jos, cine sunt cei mai de temut 10 dictatori de pe mapamond.
Sunt cel puţin 33 de tirani în toată lumea
Conform postului american CBS News din cele 193 de ţări ale mapamondului, cel puţin 33 de state sunt conduse la ora actuală de dictatori. Pe harta de mai sus se observă că zonele în care tiranii asupresc populaţia sunt Africa şi sud-vestul Asiei şi că fostele republici sovietice Kazahstan, Uzbekistan Turkmenistan şi Tadjikistan sunt conduse de dictatori sângeroşi. Se mai observă că singura ţară din Europa care mai are la conducere un asupritor este Belarus: pe Aleksandr Lukaşenko.