Accidentul s-a petrecut pe 19 august 2019, la o unitate militară din Stiria, sud-estul Austriei. Alex T. și-a terminat plantonul, apoi a plecat spre cazarmă cu un vehicul militar în care se afla un militar de 28 de ani, repartizat în calitate de nou comandant adjunct al grupului.

În cazarmă, soldații și-au descărcat armele. Comandantul, care voia să-și cunoască divizia, a încercat să-l testeze pe recrut, să-l sperie. Doar că el uitase să-și descarce pistolul. Și-a scos Glock-ul din toc, „a zâmbit și a apăsat pe trăgaci”.

În stare de șoc, sângerând abundent după ce glonțul l-a atins în zona inghinală, Alex a fost preluat de paramedic și, ulterior, transportat la spitalul regional din Graz. Bărbatul a fost salvat, însă a petrecut peste două luni în unitatea medicală și și-a pierdut un testicul.

Făptuitorul a fost condamnat la patru luni închisoare condiționată, plus o amendă de 240 de euro pe zi pentru vătămare corporală din culpă și a fost obligat să plătească 5.000 de euro despăgubiri lui Alex T. În plus, rănitul, care poate deveni tată în ciuda problemei sale, primește lunar o pensie permanentă de 550 de euro.

„Armata a încercat să mușamalizeze cazul”

Tânărul de 22 de ani rămas infirm suferă de insomnie și atacuri de panică. „M-a deranjat și că armata a încercat să mușamalizeze cazul”.

Alex a apelat la un avocat, iar cazul său a ajuns până la Curtea Supremă, care a decis, printr-o hotărâre provizorie, în favoare victimei.

Prin urmare, Legea privind aprovizionarea armatei se aplică și conscrișilor care suferă prejudicii ale sănătății lor în timpul serviciului. Aceste daune de serviciu trebuie compensate, iar guvernul federal este responsabil pentru astfel de incidente, a declarat avocatul Lorenz Kirschner.

Clientul său a solicitat daune de cel puțin 22.000 de euro. „Probabil că suma va fi și mai mare”, a spus Kirschner.

Doi experți, un chirurg și un psihiatru, pregătesc rapoartele despre ce daune a suferit Alex și ce pericole viitoare sunt prezente. Abia când acestea vor fi gata, va începe procesul de la Tribunalul Regional pentru Probleme Civile din Graz.

Tânărul de 22 de ani își plănuise o carieră în armată şi trecuse cu succes examenul de admitere.

Foto cu caracter ilustrativ (pistol austriac Glock): EPA

 
 

Urmărește-ne pe Google News