Vedeta de la Antena 1 a ajuns zilele trecute la spital, acolo unde i s-a făcut o perfuzie, pentru că nu se simțea deloc bine. Liviu Vârciu se plângea de o răceală foarte puternică, dureri de cap care nu treceau cu niciun tratament. Actorul a mers la spital, unde a făcut analize amănunțite, însă de fiecare dată primea alt diagnostic.

„Am stat la pat în ultimele zile de m-am săturat, vă spun sincer. Am stat fie acasă, fie prin spitale, fie ele private sau de stat. Despre analize ce să mai vorbesc? Mi-am făcut RMN la cap, analize la plămâni, o groază de teste COVID-19, toate ieșite, din fericire cu rezultat negativ.

Multă vreme nu am primit un diagnostic clar. Cred că m-au văzut vreo 20 de medici, și câți medici am întâlnit, cam de tot atâtea păreri am avut parte”, a declarat Liviu Vârciu pentru Impact.

A mers să facă un RMN la Spitalul Militar, iar acolo actorul a întâlnit-o pe doamna doctor care i-a pus diagnosticul corect. Liviu Vârciu are sinuzită, problemă cu care se confrunta de foarte mulți ani, însă în ultima perioadă nu a mai avut simptome.

„Am avut ceva noroc în ultimele zile, când după un RMN făcut la Spitalul Militar o doctoriță foarte simpatică susține că totul mi se trage de la o nenorocită de sinuzită. M-a întrebat dacă mă confrunt cu așa ceva și am răspuns pozitiv!”, adaugă Liviu Vârciu pentru sursa mai sus menționată.

Noul Parlament începe cu circ: de la declarații bizare la fuga de ochii lumii. Ce nu s-a văzut la TV REPORTAJ
Recomandări
Noul Parlament începe cu circ: de la declarații bizare la fuga de ochii lumii. Ce nu s-a văzut la TV REPORTAJ
liviu-varciu-rmn-2Icon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 6

Liviu Vârciu are sinuzită

Prezentatorul TV uitase că suferă de această afecțiune și a povestit cum a leșinat pe scaunul medicului când era adolescent. „S-a întâmplat pe când aveam 12 sau 13 ani. Tocmai începuse povestea asta cu sinuzita și m-am dus la spital să-mi fac o puncție, care se recomandă în asemenea cazuri. Însă nu-mi amintesc decât că acul cu care umbla medicul respectiv s-a înfipt în nu știu ce centru nervos și am leșinat pe scaun. Când mi-am revenit, nu am vrut să mai aud nici de doctori, nici de ace și am decis să duc sinuzita pe picioare!”, a mai spus Liviu Vârciu.

Liviu Vârciu a mărturisit că în urmă cu 10 ani a apelat la un tratament naturist și de atunci nu a mai avut probleme cu sinuzita

„Un cumătru de-al meu a reușit să mă convingă să fac un tratament special, cu castraveți de mare. Totul s-a petrecut acum vreo zece ani. Am zis da, dar am trecut prin momente delicate. După ce castraveții au fost introduși în nările mele, am strănutat vreo 25 de minute de mi-au ieșit ochii din orbite.

Întrebarea pe care Vladimir Putin nu se aștepta să o audă chiar la Moscova și la care a început să răspundă tușind | VIDEO
Recomandări
Întrebarea pe care Vladimir Putin nu se aștepta să o audă chiar la Moscova și la care a început să răspundă tușind | VIDEO

Iar apoi am reușit să elimin o cantitate mare din infecția aia nenorocită. Și vreo zece ani nu am mai știut nimic despre prietena mea sinuzita. Cred că va trebui să găsesc iar un timp liber să dau o fugă până la mare. Castraveții aceia speciali nu se găsesc chiar cu una, cu două, dar am ajuns deja să cred în puterea lor de vindecare!”, spune vedeta de la Antena 1.

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Unica.ro
Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Cum arăta Corina Caciuc în urmă cu câțiva ani, înainte de operațiile estetice...Pare altă femeie, dar și atunci era atrăgătoare
Viva.ro
Cum arăta Corina Caciuc în urmă cu câțiva ani, înainte de operațiile estetice...Pare altă femeie, dar și atunci era atrăgătoare
În sfârșit, Adrian Cioroianu a vorbit despre divorțul de Daniela Nane: "Am cunoscut-o într-un studio de televiziune". Ce spune despre pozele cu fosta soție și iubitul tinerel
Libertateapentrufemei.ro
În sfârșit, Adrian Cioroianu a vorbit despre divorțul de Daniela Nane: "Am cunoscut-o într-un studio de televiziune". Ce spune despre pozele cu fosta soție și iubitul tinerel
Finala Vocea României 2024, live video online, Pro TV. Lara Fabian, prestație spectaculoasă. Cum a apărut pe scenă
FANATIK.RO
Finala Vocea României 2024, live video online, Pro TV. Lara Fabian, prestație spectaculoasă. Cum a apărut pe scenă
Ce decizie au luat Anca Țurcașiu și iubitul ei, Călin Șerban, pentru începutul lui 2025. Confesiunea făcută de artistă: „De pe 2 ianuarie…”
Elle.ro
Ce decizie au luat Anca Țurcașiu și iubitul ei, Călin Șerban, pentru începutul lui 2025. Confesiunea făcută de artistă: „De pe 2 ianuarie…”
S-a aflat! De ce a jignit-o Makaveli, tiktokerul care l-a susţinut pe Călin Georgescu în campanie, pe soția lui Mihai Gâdea. 'E personal'. Ce detalii au ieșit acum la iveală
Unica.ro
S-a aflat! De ce a jignit-o Makaveli, tiktokerul care l-a susţinut pe Călin Georgescu în campanie, pe soția lui Mihai Gâdea. 'E personal'. Ce detalii au ieșit acum la iveală
Tobă, lebăr, caltaboş şi cârnaţi din piaţă, duşi la analize la laborator. Concluzia după o săptămână este şocantă
Observatornews.ro
Tobă, lebăr, caltaboş şi cârnaţi din piaţă, duşi la analize la laborator. Concluzia după o săptămână este şocantă
Horoscop 20 decembrie 2024. Racii vor duce la bun sfârșit anumite inițiative foarte curajoase, cu condiția să fie atenți și la dorințele celorlalți
HOROSCOP
Horoscop 20 decembrie 2024. Racii vor duce la bun sfârșit anumite inițiative foarte curajoase, cu condiția să fie atenți și la dorințele celorlalți

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI