Vedeta de la Antena 1 a ajuns zilele trecute la spital, acolo unde i s-a făcut o perfuzie, pentru că nu se simțea deloc bine. Liviu Vârciu se plângea de o răceală foarte puternică, dureri de cap care nu treceau cu niciun tratament. Actorul a mers la spital, unde a făcut analize amănunțite, însă de fiecare dată primea alt diagnostic.
„Am stat la pat în ultimele zile de m-am săturat, vă spun sincer. Am stat fie acasă, fie prin spitale, fie ele private sau de stat. Despre analize ce să mai vorbesc? Mi-am făcut RMN la cap, analize la plămâni, o groază de teste COVID-19, toate ieșite, din fericire cu rezultat negativ.
Multă vreme nu am primit un diagnostic clar. Cred că m-au văzut vreo 20 de medici, și câți medici am întâlnit, cam de tot atâtea păreri am avut parte”, a declarat Liviu Vârciu pentru Impact.
A mers să facă un RMN la Spitalul Militar, iar acolo actorul a întâlnit-o pe doamna doctor care i-a pus diagnosticul corect. Liviu Vârciu are sinuzită, problemă cu care se confrunta de foarte mulți ani, însă în ultima perioadă nu a mai avut simptome.
„Am avut ceva noroc în ultimele zile, când după un RMN făcut la Spitalul Militar o doctoriță foarte simpatică susține că totul mi se trage de la o nenorocită de sinuzită. M-a întrebat dacă mă confrunt cu așa ceva și am răspuns pozitiv!”, adaugă Liviu Vârciu pentru sursa mai sus menționată.
Liviu Vârciu are sinuzită
Prezentatorul TV uitase că suferă de această afecțiune și a povestit cum a leșinat pe scaunul medicului când era adolescent. „S-a întâmplat pe când aveam 12 sau 13 ani. Tocmai începuse povestea asta cu sinuzita și m-am dus la spital să-mi fac o puncție, care se recomandă în asemenea cazuri. Însă nu-mi amintesc decât că acul cu care umbla medicul respectiv s-a înfipt în nu știu ce centru nervos și am leșinat pe scaun. Când mi-am revenit, nu am vrut să mai aud nici de doctori, nici de ace și am decis să duc sinuzita pe picioare!”, a mai spus Liviu Vârciu.
Liviu Vârciu a mărturisit că în urmă cu 10 ani a apelat la un tratament naturist și de atunci nu a mai avut probleme cu sinuzita
„Un cumătru de-al meu a reușit să mă convingă să fac un tratament special, cu castraveți de mare. Totul s-a petrecut acum vreo zece ani. Am zis da, dar am trecut prin momente delicate. După ce castraveții au fost introduși în nările mele, am strănutat vreo 25 de minute de mi-au ieșit ochii din orbite.
Iar apoi am reușit să elimin o cantitate mare din infecția aia nenorocită. Și vreo zece ani nu am mai știut nimic despre prietena mea sinuzita. Cred că va trebui să găsesc iar un timp liber să dau o fugă până la mare. Castraveții aceia speciali nu se găsesc chiar cu una, cu două, dar am ajuns deja să cred în puterea lor de vindecare!”, spune vedeta de la Antena 1.