În aceste cazuri poate fi vorba de câțiva centimetri buni de apă care despart anvelopa de asfalt. Cu toate acestea, poți fi în siguranță la volan și pe vreme ploioasă, atâta timp cât respecți câteva reguli de bază, informează o importantă companie de anvelope.
Pe ploaie, două aspecte sunt de o importanță extraordinară: viteza de rulare și starea anvelopelor. În condițiile în care apa acumulată din precipitații inundă carosabilul, iar anvelopele tale sunt destul de uzate, trebuie să reduci viteza
Pericolul acvaplanării există și atunci când anvelopele sunt în stare bună, însă anvelopeleuzate fac acvaplanarea aproape de neevitat. Într-un test realizat de publicația finlandeză dedicată anvelopelor, Tekniikan Maailma, o anvelopă de vară de înaltă calitate aflată în stare bună de funcționarea început să acvaplaneze pe drum drept, pe o peliculă de apă de 6 mm acumulată pe asfalt, la viteza de 80km/h.
Spre deosebire de o anvelopă de vară uzată, care a început să acvaplaneze la 70 km/h și de o anvelopă de iarnă fără ținte care a obținut rezultate și mai îngrijorătoare.
Cerințele dificile la care anvelopele trebuie să răspundă toamna
De regulă, conducătorii auto uzează la maxim anvelopele de vară în sezonul de toamnă și achiziționează un set nou de abia în primăvara anului următor, deși avantajele unui set de anvelope în stare bună sunt cele mai utile toamna.
Adâncimea benzii de rulare a unei anvelope de vară noi este de opt milimetri. Legislația permite rularea cu anvelope a căror adâncime a benzii de rulare măsoară minim 1,6 milimetri, însă în realitate aceste anvelope nu mai sunt sigure. Anvelopele trebuie înlocuite atunci când adâncimea benzii lor de rulare se apropie de 4 milimetri.
La o bandă de rulare mai mică de această valoare proprietățile anti-acvaplanare se modifică radical. Presiunea anvelopelor are, de asemenea, un impact major asupra comportamentului autovehiculului pe vreme ploioasă.Verificarea regulată a presiunii din anvelope are avantajele sale, deoarecepresiunea extrem de scăzută crește riscul acvaplanării și afectează proprietățile de rulare ale anvelopei.
Anticiparea este esențială
Fenomenul de acvaplanare apare atunci când se formează un strat de apă între anvelopă și carosabil. Acesta este perceput ca o derapare pe apă, când autovehiculul nu mai răspunde la comenzile viratorii din volan și pierde tracțiunea, putându-se astfel crea situații imprevizibile.
Conducătorii auto trebuie să fie prevăzători și să anticipeze situațiile periculoase, evitând torenții de apă care se formează pe marginea carosabilului. Nu degeaba, când plouă torențial, mai ales pe autostrăzi, Poliția Rutiere le face diferite recomandări șoferilor care le parcurg în acele momente și îi avertizează că există pericol de acvaplanare.
În cazul în care acvaplanarea apare în ciuda tuturor precauțiilor luate, păstrarea calmului și reacțiile corecte sunt extrem de importante:apăsarea ambreiajului, eliberarea pedalei de accelerație și păstrarea volanului în poziție stabilă; rotirea volanului nu are nici un efect, deoarece un autovehicul care acvaplanează nu va răspunde la această comandă.
Sfaturi pentru siguranța la volan pe timp de ploaie:
- Redu viteza de rulare
- Evită denivelările pline cu apă din carosabil, unde riscul de acvaplanare este cel mai ridicat
- Utilizează anvelope aflate în stare bună, cu o adâncime a benzii de rulare de cel puțin 4 mm
- Verifică presiunea din anvelope
- Dacă apare acvaplanarea rămâi calm, apasă ambreiajul și păstrează volanul într-o poziție stabilă
Cum să reacționezi în caz de acvaplanare
Rămâi calm!
- Apasă pedala de ambreiaj și ridică piciorul de pe pedala de accelerație pentru a reduce viteza.
- Nu roti de volan stânga-dreapta; în schimb, îndreaptă volanul în direcția de deplasare și păstrează-l în această poziție până la recăpătarea aderenței.
- Nu frâna sau accelera în timpul acvaplanării, deoarece astfel se va reduce aderența și mai mult.
CITEȘTE ȘI… VIDEO EXCLUSIV / Viața fostei campioane mondiale la 8 ani de la retragere! Mihaela Melinte: “Am 3 operații la genunchi și dureri în fiecare zi!”