Afazia este o tulburare de limbaj rezultată în urma deteriorării sau a vătămării acelei părţi a creierului care controlează exprimarea şi înţelegerea limbajului, scrie site-ul csid.ro.

Frecventă la persoanele în vârstă care, de cele mai multe ori, au suferit un atac cerebral, afazia pune individul in imposibilitatea de a întelege limbajul vorbit sau scris.

Persoanele afectate de afazie pot pronunţa anumite sunete şi pot, de asemenea, întelege cuvinte vorbite, dar sunt incapabile să-şi contureze propriile cuvinte. În alt caz, ele pot fi în măsură să articuleze un cuvânt, dar la fel de uşor devin incapabile să rostească un altul.

Există multe tipuri de afazie, în funcţie de aria creierului care a fost afectată şi de gravitate.

Cum se tratează un pacient afazic

Odată stabilit diagnosticul, pacientul poate începe tratamentul specializat prin care să își îmbunătățească vorbirea, înțelegerea și capacitățile de comunicare. Cu cât acest tratament începe mai devreme, cu atât șansele de recuperare sunt mai mari.

În afară de logopedie, pacientul afazic mai poate apela la o serie de alte exerciții și terapii care să ajute la îmbunătățirea vorbirii și la stimularea cognitivă.

Persoanele care se confruntă cu astfel de probleme au nevoie de o îngrijire specială și de supraveghere constantă.

Foto: EPA

 
 

Urmărește-ne pe Google News