ComenteazăCuprins:
Când a apărut contractul prenupțial
Contractul prenupțial a fost introdus în România pentru prima dată în anul 2011, însă aceasta nu reprezintă o noutate. Acest tip de contract a fost prezent în legislația românească începând cu 1807, când a fost preluat din dreptul francez odată cu adoptarea Codului lui Napoleon. S-a regăsit apoi în Codul Calimach din 1817, în Codul Civil din 1864 și în cel din 1924, până în 1954, atunci când a fost abrogat ca urmare a implementării integrale a Codului Familiei, care a fost în vigoare până în urmă cu 13 ani, dar care nu includea o astfel de reglementare, aflăm de pe enciclopedia online Wikipedia.
Ce este și la ce ajută contractul prenupțial
Contractul prenupțial, așa cum este cunoscut în limbajul uzual, este un document legal încheiat între doi viitori soți și stabilește ori modifică modul în care vor fi împărțite bunurile dobândite în timpul căsătoriei, în cazul în care cei doi divorțează. Denumit convenție matrimonială, conform Noului Cod Civil, acest acord permite personalizarea relației patrimoniale în funcție de nevoile și de dorințele celor implicați. Cei doi soți pot alege între trei tipuri de regimuri matrimoniale: regimul comunității legale, regimul separației de bunuri și regimul comunității convenționale. În legislația din România, contractele prenupțiale nu sunt obligatorii din punct de vedere legal.
Tipuri de regimuri matrimoniale
În cazul regimului comunității legale, legislația în vigoare prevede că toate bunurile care au fost obținute în timpul căsătoriei sunt considerate dobândite în mod egal de către cei doi soți, iar la divorț, acestea se vor împărți în mod echitabil între ei. Este important de știut că bunurile deținute de soți înainte de căsătorie nu fac obiectul unui partaj în caz de divorț. Acest regim nu presupune existența unei convenții matrimoniale, care este necesară în cazul celorlalte două regimuri matrimoniale.
Dacă soții optează pentru regimul separației de bunuri, în contractul prenupțial se va preciza cu claritate că fiecare soț va avea drept de proprietate asupra bunurilor pe care le dobândește individual în timpul căsătoriei. Dacă există bunuri obținute împreună, acestea vor fi împărțite în mod corespunzător în caz de divorț, fiecare soț urmând să primească o cotă-parte.
În sfârșit, cel de-al treilea regim matrimonial, cel al comunității convenționale, le oferă soților posibilitatea de a stabili cum vor fi tratate bunurile dobândite înainte de căsătorie și dacă acestea vor deveni comune sau nu, explică specialiștii de la Ad-avocat.ro. Acest regim permite o reglementare mai detaliată a proprietății asupra bunurilor dobândite individual în timpul căsătoriei, astfel încât să se poată preciza clar care bunuri nu vor fi împărțite la divorț.
Ce se stipulează într-un contract prenupțial
Un contract prenupțial poate include clauze referitoare la alegerea regimului matrimonial: comunitatea legală, separația de bunuri sau comunitatea convențională, modalitățile de administrare a bunurilor comune sau proprii, dispoziții privind datoriile contractate înainte sau în timpul căsătoriei. Aspecte financiare specifice, cum ar fi drepturile de autor sau veniturile obținute din activități profesionale. De altfel, în contractul prenupțial pot fi stipulate toate aspectele legate de posibilitatea unui divorț.
Unde și când se încheie un contract prenupțial
Acest document se încheie în fața unui notar public cu cel puțin 20 de zile înainte de ziua căsătoriei și va fi depus la oficiul de stare civilă împreună cu celelalte acte care sunt necesare pentru cununia civilă. În mod obligatoriu, ambii viitori soți trebuie să fie de față și să-și dea consimțământul liber și informat, potrivit Contractprenupțial.ro.
Potrivit art. 312 din Codul Civil, convențiile matrimoniale sunt valabile dacă sunt încheiate la notar și, după semnare, sunt înregistrate în Registrul Național Notarial al Regimurilor Matrimoniale și menționate în actele de stare civilă, pentru a produce efecte față de terți. Trebuie să știi că un contract prenupțial poate fi încheiat și pe parcursul căsătoriei, urmând să intre în vigoare fie de la data semnării ori de la o dată care este convenită de comun acord de către cei doi soți. Modificarea regimului matrimonial este permisă numai după împlinirea unui an de la încheierea căsătoriei.
Avantajele contractului prenupțial
În multe țări dezvoltate, precum Statele Unite ale Americii, contractul prenupțial este considerat un lucru normal înainte de orice căsătorie. Pentru cei care aleg să încheie un astfel de contract, principalul avantaj este acela că reduce cheltuielile suplimentare cu avocații, divorțul devenind în acest fel o simplă formalitate.
Protejarea bunurilor personale dobândite înainte de căsătorie, clarificarea contribuțiilor fiecăruia dintre soți la dobândirea bunurilor comune, limitarea riscurilor financiare în caz de divorț, precum și gestionarea responsabilităților financiare, cum ar fi datoriile sau creditele contractate individual, reprezintă alte plusuri ale acestui tip de contract.
Contractul prenupțial „anunță” divorțul
Deși din punct de vedere legal și juridic lucrurile sunt clare în ceea ce privește contractul prenupțial, nu același lucru se poate spune dacă este privit din perspectiva învățăturii creștine. Convenția matrimonială a apărut pe fondul pierderii treptate a valorilor fundamentale ale societății.
Trebuie să știi că, într-o societate modernă, aflată în plin proces de desacralizare, atât căsătoria religioasă, cât și cea civilă și-au pierdut semnificația. Din ce în ce mai mulți tineri consideră certificatul de căsătorie civilă o simplă hârtie, în timp ce slujba religioasă este văzută ca un ritual fără sens, potrivit site-ului Creștinortodox.ro.
Totodată, pentru mulți oameni, căsătoria și familia nu mai sunt considerate instituții sacre ale Bisericii, în care se lucrează la mântuire, ci sunt văzute ca mijloace ușoare prin care cineva se poate îmbogăți sau să parvină. În acest context, contractul prenupțial este văzut în zilele noastre ca o măsură de protecție împotriva căsătoriilor din interes.
Totuși, el presupune din start ideea unui divorț, cei doi soți pregătindu-se pentru desfacerea căsătoriei uneori chiar înainte de a se căsători. Ei nu pornesc în viața de familie convinși că vor rămâne împreună pentru toată viața, cu gândul că „dragostea nu cade niciodată”, ci iau măsuri pentru a se proteja reciproc din punct de vedere material. Din această perspectivă, contractul prenupțial creează un paradox, promovând ideea unei „iubiri” care își caută interesul propriu.
Ce se întâmplă dacă există un credit
Un credit contractat de unul dintre soți poate să fie inclus în contractul prenupțial pentru a stabili modul de răspundere. În regimul separării de bunuri, datoria va rămâne exclusiv în sarcina soțului care a contractat respectivul credit, în timp ce, în comunitatea legală, datoriile pot deveni comune, în funcție de utilizarea creditului.
Spre exemplu, în situația în care unul dintre soți achiziționează un apartament înainte de căsătorie cu ajutorul unui credit imobiliar, iar cuplul locuiește acolo și plătesc împreună rata lunară a împrumutului, conform regimului comunității legale, apartamentul va rămâne proprietatea soțului care a contractat creditul deoarece achiziția a avut loc înainte de căsătorie.
Totuși, având în vedere că și celălalt soț a contribuit la plata ratelor, acesta are dreptul să revendice o parte din valoarea bunului. Instanța este cea care va stabili ce sumă îi revine pe baza contribuției la plata ratelor, potrivit Storia.ro.
Când încetează contractul prenupțial
Fiecare dintre cele trei regimuri matrimoniale ale contractului prenupțial încetează de drept odată cu desfacerea căsătoriei, fie prin divorț, fie prin decesul unuia dintre soți sau a ambilor ori prin schimbarea regimului matrimonial, dacă soții convin acest lucru ulterior.
Regimul matrimonial poate fi schimbat prin acordul soților în fața unui notar sau în mod judiciar, atunci când există un conflict între cele două părți. În situația în care convenția matrimonială este nulă sau anulată, între cei doi soți se va aplica regimul comunității legale, fără să fie afectate drepturile dobândite de terții de bună-credință.
Ce trebuie să mai știi despre contractul prenupțial
Pentru ca durata contractului prenupțial să fie aceeași cu durata căsătoriei acesta trebuie să îndeplinească atât condițiile esențiale, cât și cele de formă impuse de lege. Astfel, convenția matrimonială trebuie să fie încheiată în conformitate cu prevederile legii civile și să respecte cerințele de formă stipulate la art. 330 alin. (1) din Codul Civil: „Sub sancțiunea nulității absolute, convenția matrimonială se încheie printr-un înscris autentic întocmit de notarul public, cu consimțământul tuturor părților, exprimat personal sau prin mandatar cu procură autentică, specială și având un conținut predeterminat”.
De asemenea, la art. 330 alin. (3) din Codul Civil se precizează următoarele: „Convenția încheiată pe parcursul căsătoriei produce efecte de la data stabilită de părți sau, în absența acesteia, de la data încheierii ei”. Principala motivație pentru a încheia un contract prenupțial constă în definirea bunurilor comune față de cele proprii și stabilirea modalităților de împărțire a patrimoniului în cazul unui divorț.
În ceea ce privește bunurile comune este recomandat ca în cadrul convenției matrimoniale să fie incluse o serie de clauze care să stabilească, pe de-o parte, felul în care vor fi împărțite aceste bunuri la momentul lichidării regimului matrimonial, iar pe de altă parte unele cote de contribuție inegale ale soților, care să reflecte realitatea implicării financiare în momentul achiziționării acestora.
Foto: Shutterstock.com