Reprezinta o afectiune dermatologica ce e caracterizata de afectarea directa a celulelor pielii de un compus (chimic, biologic), rezultand o reactie inflamatorie locala, sau e determinat un raspuns imunologic caracterizat prin perioada de sensibilizare si reactie exagerata la reintalnirea cu factorul declansator (alergie).

Ciobanestii germani, cei mai afectati

Afectiunea e intalnita la caine si la pisica, dar cu o incidenta mai mare in cazul ciobanescului german, caniche-ului, fox terrier, west highland etc. Se ma-nifesta prin aparitia unor zone eritematoase (rosii), depilate eventual, uneori vezicule, prurit local, tumefiere locala, fiind afectate barbia, zona sternala, inghinala, abdominala, perineul, scrotul. Factorii ce pot produce astfel de reactii sunt diversi, fiind responsabile de aceasta plante sau parti ale unor plante, fibre textile, insecticide, deodorante, detergenti, ingrasaminte, medicamente topice, sapunuri sau saliva de purici.

Trebuie facuta diferenta fata de dermatitele parazitare, micotice, bacteriene, alergie medicamentoasa sistemica, intoleranta alimentara, arsuri, dar si alte afectiuni manifestate dermatologic, dar cu o cauza diferita. Tratamentul vizeaza identificarea factorului declansator si indepartarea acestuia, iar in cazul puricilor, deparazitarea curenta, tratarea leziunilor dermice si tratament sistemic cu antihistaminice sau antiinflamatoare de obicei steroidiene.

Liviu Harbuz
DVM Ph. D

 

 
 

Urmărește-ne pe Google News