De multe ori li se intampla proprietarilor de animale sa fie martorii unor episoade convulsive ale propriului caine, manifestate brusc, in urma carora se instaleaza confuzia si frica in randul stapanilor si mai ales in randul animalelor afectate. In acest caz ar putea fi vorba de epilepsie, o afectiune inca putin inteleasa.  Epilepsia este o disfunctie cerebrala, caracterizata prin aparitia unor crize convulsive, recurente, in absenta unor modificari structurale la nivel nervos. Aceasta afecteaza cu preponderenta cainele, mai putin pisica, mecanismul de producere fiind putin inteles, incriminate fiind cauze biochimice si chiar o predispozitie individuala. Se estimeaza ca sunt afectati in jur de 2,5 % din caini, interesand mai mult rasele beagle, cele de ciobanesti, boxer, cocker, golden retriever, setter, caniche, husky, dar si alte rase.

Animalul afectat poate prezenta prima criza convulsiva inca de la 6 luni, dar aceasta afectiune se poate manifesta chiar si de la 5 ani; cu cat se manifesta mai devreme, cu atat este mai grava. Totusi, inainte de a stabili diagnosticul de epilepsie, trebuie investigate amanuntit, prin tehnica radiologica, ecografica si evaluari biochimice si hematologice si alte afectiuni ce pot produce manifestari similare.

Intotdeauna trebuie notat si comunicat medicului curant intervalul dintre episoadele de epilepsie si intensitatea acestora, doar prin comunicare permanenta realizandu-se un tratament eficient, care se bazeaza in principal pe medicatie de lunga durata cu fenobarbital.

Liviu Harbuz
DVM Ph. D

 
 

Urmărește-ne pe Google News