“Am un feeling…”, “Presimt că… ”, “Mi se pare că…”, “Ceva îmi spune că… ” – asta se poate auzi frecvent din gura unor persoane care sunt convinse că, spre deosebire de altele, pot intui caracterul sau structura de personalitate a celor din jur și pot anticipa desfășurarea evenimentelor din viața lor. I se mai spune “intuiție feminină”, pentru că în special femeile sunt cele care susțin că intuiția nu le înșală niciodată.

Dintotdeauna, femeile au fost mai predispuse decât bărbații la interpretare și au considerat că, în cazul lor, nu este nevoie să facă cercetări amănunțite, ci este suficient să intuiască. Așa au apărut, de-a lungul istoriei, domenii precum astrologia sau horoscopul, iar intuiției i s-au dat explicații bazate pe misticism, supranatural, ocultism sau parapsihologie.

Intuiția, din punct de vedere psihologic

Intuiția este un mecanism psihologic aflat pe același palier cu proiecția, conștientizarea, raționalizarea, refularea, reprimarea, atribuirea sau compensarea, iar componenta ei principală este capacitatea intuitivă, care se referă la o percepție generală și imediată bazată pe emoții și pe experiențele din trecut. Cu alte cuvinte, capacitatea intuitivă nu are la bază încercarea de a cunoaște în detaliu o situație, ci este o evaluare a viitorului și a necunoscutului pe baza experiențelor din trecut. Creierul caută prin amintiri și prin situațiile de viață similare trăite și, astfel, se folosește de un alt mecanism psihologic, numit proiecție, pentru a pune semnul egal între situația din trecut și cea actuală.

Dosarul asasinatului de la Arad. Lipsurile care au dus la eliberarea suspecților și cine este marele absent din boxa arestaților
Recomandări
Dosarul asasinatului de la Arad. Lipsurile care au dus la eliberarea suspecților și cine este marele absent din boxa arestaților

Există situații în care experiențele trecutului pot explica prezentul, dar sunt și momente în care situațiile din prezent nu merg pe același tipar cu cele din trecut. Asta se întâmplă frecvent atunci când oamenii evaluează trăsăturile de personalitate sau caracterul unei persoane fără a o cunoaște, doar pe baza faptului că și alți oameni au avut în trecut reacții sau comportamente similare. Mergând pe această idee, putem spune că intuiția are la bază un model mental prestabilit, format de-a lungul timpului, peste care persoana care intuiește suprapune informațiile noi.

Uneori însă, trecutul nu a fost bogat în evenimente ori trăiri, iar viitorul presupune noi abordări, care nu pot fi intuite cu instrumentele trecutului. E ca și cum un om din perioada Renașterii ar vedea un automobil modern în deplasare; ar intui că este o trăsură fără cai, care se deplasează ca prin minune, pentru că atât îi permite experiența trecutului său…

Intuiția te poate înșela!

Când nu ai experiență de viață, intuiția te poate înșela, deși tu ești, poate, ferm convins că ai dreptate! De cele mai multe ori, această convingere nu este dublată de cercetări amănunțite cu privire la obiectul intuiției, iar adevărul fie nu este aflat niciodată, fie duce chiar la tulburări paranoide.

Trei măsuri arbitrare ale regimului comunist au cauzat catastrofa de la Certej. Un munte de nămol și cianură a îngropat de vii 89 de oameni
Recomandări
Trei măsuri arbitrare ale regimului comunist au cauzat catastrofa de la Certej. Un munte de nămol și cianură a îngropat de vii 89 de oameni

Este nevoie de o actualizare permanentă a modelului de gândire prestabilit peste care oamenii suprapun noile informații. Asta înseamnă acumularea de informații și de experiențe de viață, învățarea de lucruri noi. Nu de puține ori, după o cunoaștere mai aprofundată, unii oameni au recunoscut că inițial au intuit greșit.

Au femeile o capacitate de intuiție mai mare decât bărbații? Studiile spun că nu

Femeile fac apel la cunoașterea intuitivă mult mai des decât bărbații. Altfel spus, ele aleg să folosească această metodă de raportare la realitate, în timp ce bărbații sunt mai predispuși să afle detalii concrete – și abia apoi să tragă concluzii -, nu să le presupună.

În cazuri extreme, intuiția folosită intensiv paralizează judecata rațională și predispune la o totală dependență de presupuneri și interpretări subiective, care pot să nu aibă legătură cu realitatea obiectivă. În acest caz, intuiția poate duce la delir sau paranoia.

Cu toate acestea, ca urmare a faptului că au folosit mai mult decât bărbații metoda cunoașterii și evaluării prin intuiție, femeile au dezvoltat un fel de detector emoțional pe care își bazează formarea opiniilor – celebrul “feeling” feminin. Rolul acestei intuiții este de a înlătura un eventual gol informațional. Altfel spus, decât să lași foaia albă, mai bine scrii pe ea ceea ce crezi, chiar dacă e subiectiv. Cea mai bună metodă de a testa veridicitatea intuiției și a primului “feeling” este să faci cercetări amănunțite. Astfel, fie confirmi că ai avut o bună capacitate intuitivă, fie înveți lucruri noi, îți dezvolți experiența de viață și recunoști că, inițial, nu ai intuit corect.

Șofer român de TIR blocat trei zile pe autostrada distrusă de inundațiile din Spania: „Nici în războiul din Iugoslavia nu am văzut așa ceva”
Recomandări
Șofer român de TIR blocat trei zile pe autostrada distrusă de inundațiile din Spania: „Nici în războiul din Iugoslavia nu am văzut așa ceva”

Din punct de vedere psihologic sau fiziologic, nu s-a dovedit o mai mare abilitate spre intuiție a creierului feminin, ci doar o mai mare dispoziție de a o folosi. Intuiția feminină a fost pusă pe seama faptului că femeile sunt mai mult înclinate către emoțional, iar bărbații, către rațional.

Cercetătorul Richard Wiseman de la Universitatea din Hertfordshire, Marea Britanie, a solicitat unui grup format în egală măsură din bărbați și femei să intuiască dacă persoanele din fotografiile care le sunt arătate afișează un surâs autentic sau unul simulat. 72% dintre bărbați și 71% dintre femei au intuit corect.

Ce este intuiția și de ce cred femeile că e mai dezvoltată la ele decât la bărbați. Psihologul Libertatea explică

Psiholog Cezar Laurențiu Cioc, specialistul Libertatea

VIDEO/ Poiana Horea, satul născut la 1918 care abia în prag de Centenar a primit curent!

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Coșmar pe centura Bucureștiului, trăit de o familie. Câțiva indivizi au încercat să-i jefuiască, dar șoferul i-a pus pe fugă
Știrileprotv.ro
Coșmar pe centura Bucureștiului, trăit de o familie. Câțiva indivizi au încercat să-i jefuiască, dar șoferul i-a pus pe fugă
A adus dovada! Laurențiu Reghecampf îi dă șah-mat Anamariei Prodan, după ce l-a executat silit: „Se ocupă de farse prin instanțe. Mi-a recunoscut că...”. Reghe aruncă bomba despre fosta soție
Viva.ro
A adus dovada! Laurențiu Reghecampf îi dă șah-mat Anamariei Prodan, după ce l-a executat silit: „Se ocupă de farse prin instanțe. Mi-a recunoscut că...”. Reghe aruncă bomba despre fosta soție
O zi cu Andreea Raicu. Imagini din casa și din viața vedetei. Locuiește doar cu Honey, iar terasa vilei e cât un teren de handbal
Libertateapentrufemei.ro
O zi cu Andreea Raicu. Imagini din casa și din viața vedetei. Locuiește doar cu Honey, iar terasa vilei e cât un teren de handbal
Cele două animale pe care românii le cresc cu drag, dar pe care le mănâncă rar spre deloc. Ajung la export și se bucură de ele numai străinii. Suntem pe locul 2 în UE la numărul exemplarelor, doar Spania e peste noi
FANATIK.RO

Alegeri SUA 2024. Sportivul român care locuiește de 17 ani în State se poziționează în lupta Donald Trump - Kamala Harris: „Economic, conceptele lor au mai mult sens”
GSP.RO
Alegeri SUA 2024. Sportivul român care locuiește de 17 ani în State se poziționează în lupta Donald Trump - Kamala Harris: „Economic, conceptele lor au mai mult sens”
Anunț oficial despre schimbarea orei. Țara uriașă care vrea să renunțe la acest obicei. Ora de vară ar putea deveni permanentă
FANATIK.RO
Anunț oficial despre schimbarea orei. Țara uriașă care vrea să renunțe la acest obicei. Ora de vară ar putea deveni permanentă
Imagini din casa 'bântuită' pe care Oana Zăvoranu a pierdut-o în instanță. 'Se aud voci, suspine, oftături. Se deschid uși închise cu clanța'
Unica.ro
Imagini din casa 'bântuită' pe care Oana Zăvoranu a pierdut-o în instanță. 'Se aud voci, suspine, oftături. Se deschid uși închise cu clanța'
Cheltuielile vilei lui Iohannis. Guvernul a desecretizat documentele
Financiarul.ro
Cheltuielile vilei lui Iohannis. Guvernul a desecretizat documentele
Povestea româncei care cumpără case pentru Messi. A pornit de la zero şi a construit un imperiu imobiliar. Inima ei a rămas, însă, la Braşov
Observatornews.ro
Povestea româncei care cumpără case pentru Messi. A pornit de la zero şi a construit un imperiu imobiliar. Inima ei a rămas, însă, la Braşov
Horoscop 2 noiembrie 2024. Săgetătorii au șansa de a observa cât de mult contează gândurile cărora le permit să se deruleze prin mintea lor
HOROSCOP
Horoscop 2 noiembrie 2024. Săgetătorii au șansa de a observa cât de mult contează gândurile cărora le permit să se deruleze prin mintea lor

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI