Pericardita este o inflamaţie a pericardului, care este un înveliș subțire, format din două membrane: una externă fibroasă, pericardul pariental și alta internă, pericardul visceral– care acoperă inima. Aceste doua membrane delimitează cavitatea pericardică în care se găsește o cantitate de lichid pericardic de aproximativ, 30 – 50 ml, care are o compoziție de electroliți similară sângelui, dar cu mai puține proteine, explică newsmed.ro.

Pericardita se poate trata, dar este esențial de stabilit forma clinică (acută sau cronică), cauza pericarditei și consecințele anatomice și hemodinamice ale inflamației pericardice.

Clasificarea pericarditei

Pericarditele acute

  • Fibrinoase (uscate)
  • Exsudative (lichidiene)

Pericarditele cronice-cu o evoluție mai mare de trei luni

  • Constrictive (cele mai frecvente)
  • Efuzive
  • Adezive (neconstructive)

Cauzele pericarditei

1) cauze infecțioase:

-virale;

-bacteriene;

-fungice;

-parazitare;

-tuberculoase.

2) cauze neinfecțioase:

-post-infarct miocardic acut;

-în cadrul unor patologii neoplazice;

-în disecția de aortă (se acumulează sânge în cavitatea pericardică = hemopericard);

-în tuberculoză;

-în insuficiența renală (uremie);

-în traumatisme sau intervenții chirurgicale la nivelul toracelui;

-în tratament de lungă durată cu: tuberculostatice (Hidrazida), citostatice (Doxorubicina);

-în boli autoimune: lupus eritematos sistemic, artrita reumatoidă;

-în cadrul unui mixedem (hipotiroidism decompensat, în stadiu avansat);

-postiradiere toracică.

Simptome pericardită

Pericardita uscată (fibrinoasă) și cea lichidiană (exsudativă) evoluează succesiv.

Pericardita uscată (lichidul pericardic nu depășește 50 ml) are tablou clinic variabil, frecvent trecând neobservată, mascată de boala de bază. Urmatoarele semne și simptome se pot observa:

-dispnee;

-durere precordială: intensă, ascuțită, în mijlocul pieptului, se intensifică la inspir profund;

-febră sau subfebrilitate;

-uneori frisoane;

-tuse iritativă care exarcebează durerea;

la examenul fizic se percepe: frecatura pericardică (zgomot de tonalitate joasă suprapus peste zgomotele cardiace). Odată cu apariţia lichidului dispare frecătura pericardică.

Pericardita uscată (fibrinoasă) se poate vindeca sau poate evolua către o pericardită lichidiană (exsudativă).

Pericardita lichidiană (cantitatea de lichid pericardic o depășește pe cea normală, peste 50 ml) prezintă următoarele semne și simptome:

-durere toracică: intensă, ameliorată de anumite poziții antalgice (aplecat în față cu perna pe genunchi – semnul pernei; poziția genupectorală – semnul „rugaciunii mahomedane”);

-dispnee cu polipnee sau ortopnee;

-uneori disfagie, disfonie;

-febră; frison; transpirații;

-la examenul fizic se percepe: zgomotele cardiace sunt asurzite (din cauza stratului de lichid) și matitatea cardiacă este crescută în sens transversal.

Dacă acumularea de lichid este rapidă– pacientul va prezenta senzație de presiune toracică; senzație de sufocare; dificultate la înghițire; sughiț. Iar în formele cu volum lichidian mare sunt prezente semne de tamponadă cardiacă:

-triada lui Beck (triada “inimii liniștite”): creșterea presiunii venoase, scăderea TA, cord mic și liniștit (pulsații slabe);

-semne de hipertensiune venoasă sistemică: jugulare turgescente (predominant în inspir), hepatomegalie;

-apariția pulsului paradoxal (reducerea amplitudinii în inspir).

Citește și: 

VIDEO | Interviu cu părintele Francisc Doboș, purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Romano-Catolice de București: “Tare m-aș bucura ca vizita Papei să ne ajute să fim acel noi înșine care construiește o țară, să n-o mai împrăștiem prin lume!”

 

Urmărește-ne pe Google News