Proiectul a fost publicat în aprilie 2023 de Heritage Foundation, un influent think-tank conservator. Peste 100 de organizații conservatoare au contribuit la document, spune Heritage, inclusiv multe care ar avea o influență enormă la Washington dacă republicanii vor prelua Casa Albă.

Joe Biden și democrații au încercat să lege inițiativa de Donald Trump. De partea cealaltă, Trump s-a delimitat de „Proiectul 2025”, ba mai mult a spus că unele dintre propunerile de pe această agendă „sunt absolut ridicole”.

„Pilonii” Proiectului 2025

Proiectul 2025 se prezintă sub forma unui volum de peste 900 de pagini, compus din „patru piloni”. Inițiativa pledează, printre altele, ca mii de funcționari federali să fie demiși, pentru extinderea puterii președintelui, desființarea Departamentului Educației, reduceri radicale de taxe și interzicerea vânzărilor de pastile pentru avort.

Primul pilon prezintă un ghid de politici pentru următoarea administrație prezidențială. Al doilea pilon este programul de recrutare al fundației, un fel de LinkedIn care urmărește să construiască o bază de date de conservatori verificați care ar putea servi în următoarea administrație.

Al treilea pilon vorbește despre „Academia de Administrație Prezidențială”, care va instrui acel grup de candidați. Al patrulea pilor este un manual de acțiuni care trebuie întreprinse în primele 180 de zile în funcție ale noii administrații.

Delirul de grandoare al lui Donald J. Trump, autointitulatul „geniu foarte stabil”. Opiniile specialiştilor clinicieni
Recomandări
Delirul de grandoare al lui Donald J. Trump, autointitulatul „geniu foarte stabil”. Opiniile specialiştilor clinicieni

Reforma guvernului

Proiectul 2025 propune ca întreaga birocrație federală, inclusiv agențiile independente precum Departamentul de Justiție, să fie plasată sub controlul direct al președintelui – o idee controversată cunoscută sub numele de „teoria executivului unitar”.

În practică, acest lucru ar eficientiza luarea deciziilor, permițând președintelui să implementeze direct politici într-o serie de domenii.

Propunerile solicită, de asemenea, concedierea a mii de angajați guvernamentali, care ar putea fi apoi înlocuiți cu unii conservatori loiali președintelui.

Documentul cataloghează și FBI drept o „organizație umflată, arogantă și din ce în ce mai anarhică” și solicită o revizuire drastică a acesteia și a altor agenții federale, precum și eliminarea completă a Departamentului Educației.

Climă și economie

Documentul propune reducerea fondurilor federale pentru cercetare și investiții în surse de energie regenerabilă și solicită viitorului președinte „să oprească războiul împotriva petrolului și gazelor naturale”.

Obiectivele de reducere a emisiilor de carbon ar fi înlocuite cu eforturi de creștere a producției și securității energetice.

Propunerile privind imigrația

Documentul propune creșterea finanțării pentru un zid la granița dintre SUA și Mexic – una dintre propunerile de marcă ale lui Trump în 2016.

Ce a păţit un bărbat din Harghita după ce a arătat degetul mijlociu unei maşini în care nu ştia că e un poliţist. „M-au bătut de am făcut pe mine. Mi-au dat cu apă, ca la Auschwitz”
Recomandări
Ce a păţit un bărbat din Harghita după ce a arătat degetul mijlociu unei maşini în care nu ştia că e un poliţist. „M-au bătut de am făcut pe mine. Mi-au dat cu apă, ca la Auschwitz”

Alte propuneri includ creșterea taxelor pentru imigranți și grăbirea procesării cererilor de azil pentru imigranții care plătesc o primă.

Limitarea dreptului la avort

Proiectul 2025 nu cere interzicerea avortului la nivel național. Cu toate acestea, propune retragerea de pe piață a pilulei de avort mifepristone și utilizarea legilor existente, dar puțin aplicate, pentru a împiedica trimiterea medicamentului prin poștă.

Documentul sugerează, de asemenea, că Departamentul de Sănătate și Servicii Umane ar trebui „să mențină o definiție a căsătoriei și a familiei bazată pe Biblie și consolidată de științele sociale”.

Ce spune Trump

Într-o postare pe platforma sa de socializare pe 5 iulie, Fonald Trump a scris că „nu știu nimic despre Proiectul 2025”.

„Habar nu am cine se află în spatele lui. Nu sunt de acord cu unele dintre lucrurile pe care le spun și unele dintre ele sunt absolut ridicole și abisale. Le urez noroc, dar nu am nimic de-a face cu ei”, a scris Trump.

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentarii (6)

demostene1   •   12.07.2024, 22:57

pai se putea libertatea sa nu faca parte din campania de denigrare a lui trump sau ai republicanilor? oricine nu e super woke e impotriva mea, nu e asta deviza astora de extrema stanga? planul e simplu. faci o campanie de denigrare prin care vag il asociezi pe trump sa se sperie multimea si dupa zici ca vine salvatorul. parca hitler a facut asta prin germania. ciudat cum extrema stanga foloseste aceleasi idei

ciobanudorin_2006   •   12.07.2024, 15:45

Pai se bat cap în cap unii vor el nu.Daca nu e bun ca președinte de ce il susțineți ? Nu s o găsi în toată America 2 oameni stabili unul republican si unul democrat care sa fie pe placul alegătorilor? .Mira... mas.Ca peste tot interesele sunt dedesubt ce sa le știe toată lumea.Nu ?Lasă lumea să se dea cu capul de pereți sa găsească soluția benefica ptr cel de rand ca ei au mismasurile lor.Ce atâta increngatura.

AndreyRlz   •   12.07.2024, 15:26

Nu sunt de acord, practic ar creste puterea președintelui de 10x și ar limita drepturile cetățenilor, și asa America nu mai e chiar Land of the Free cum era pe vremuri, cam totul s a vândut și cu greu mai începi un business de succes

Vezi toate comentariile (6)
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

„Intrăm într-o nouă eră pe plan internațional”. Anunțul lui Emmanuel Macron e îngrijorător! Ce avertisment a transmis Președintele Franței. A vorbit clar și despre România
Unica.ro
„Intrăm într-o nouă eră pe plan internațional”. Anunțul lui Emmanuel Macron e îngrijorător! Ce avertisment a transmis Președintele Franței. A vorbit clar și despre România
”E fericită fleașcă. E măritată cu Smiley...”. Dana Budeanu reacție complet neașteptată la adresa Ginei Pistol. Și-a spus părerea sinceră despre ea: „Toate...”. Așa a ieșit la iveală un detaliu neștiut
Viva.ro

Viața de poveste a Minervei, care a murit la doar 66 de ani. A plecat alături de soț și de fiul pe care l-au avut împreună. Fentase moartea de 5 ori. Din păcate, a șasea oară nu a mai reușit. Ce spunea cu puțin timp înainte de plecare
Libertateapentrufemei.ro
Viața de poveste a Minervei, care a murit la doar 66 de ani. A plecat alături de soț și de fiul pe care l-au avut împreună. Fentase moartea de 5 ori. Din păcate, a șasea oară nu a mai reușit. Ce spunea cu puțin timp înainte de plecare
Concluzia unei vloggerițe care a comparat prețurile din România cu cele din Bulgaria. „Asta spuneau mulți români”
Adevarul.ro
Concluzia unei vloggerițe care a comparat prețurile din România cu cele din Bulgaria. „Asta spuneau mulți români”
Oana Moșneagu și-a făcut un lifting facial. Ce a dezvăluit actrița despre procedură: „Este puțin dureros...”
Elle.ro
Oana Moșneagu și-a făcut un lifting facial. Ce a dezvăluit actrița despre procedură: „Este puțin dureros...”
Așa tort sigur n-ai mai văzut! Îmbrăcată într-o rochie cu pene și cristale, Bianca Drăgușanu și-a sărbătorit cea de-a 43-a zi de naștere. TORTUL vedetei a atras toată atenția însă! Uite de ce! FOTO

Prognoza meteo 10 martie - 7 aprilie. Temperaturi neobișnuite în luna martie. De când se schimbă vremea
Observatornews.ro
Prognoza meteo 10 martie - 7 aprilie. Temperaturi neobișnuite în luna martie. De când se schimbă vremea
Horoscop 7 martie 2025. Fecioarele ar fi bine să tempereze tendința de a acorda atenție doar intereselor lor
HOROSCOP
Horoscop 7 martie 2025. Fecioarele ar fi bine să tempereze tendința de a acorda atenție doar intereselor lor

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI