Fiecare persoană imunizată la Covid va primi o adeverință de vaccinare, un document medico-legal care va conține data vaccinării, tipul vaccinului, seria și lotul.

Aceste date vor fi folositoare mai degrabă autorităților decât persoanei vaccinate, pentru că adeverința nu servește ca pașaport epidemiologic, ci devine utilă în cazul în care apar reacții adverse – altele decât cele constatate în faza testării clinice – în urma administrării serului.

Dacă se întâmplă asta, prin consultarea adeverinței, autoritățile vor ști ce tip de vaccin, din ce lot trebuie verificat – condiții de transportare, de stocare, criterii de calitate.

Adeverința de vaccinare va servi însă în primul rând la ținerea unei evidențe a celor imunizați la Covid.

Adeverința poate fi emisă electronic, în română și engleză, sau înmânată pe suport electronic la momentul vaccinării.

Dr. Valeriu Gheorghiță a mai declarat că, în acest moment, nu se pune problema ca persoanele necvaccinate să fie supuse unor condiționări sau restricții.

Campania de vaccinare ar urma să înceapă pe 27 decembrie în toate țările din UE, conform anunțului făcut de șefa Comisiei Europene.

Vaccinul anti-Covid ar putea ajunge în România între Crăciun și Anul Nou. Ar fi vorba de o tranșă simbolică, de 10.000 de doze, a anunțat miercuri șeful statului, Klaus Iohannis.

Tot miercuri, Nelu Tătaru, ministrul sănătății, a declarat că autoritățile au identificat spațiile potrivite pentru vaccinarea populației.

Urmărește-ne pe Google News